Sari direct la conținut

„Liderilor militari nu le place adevărul”. Un comandant ucrainean a fost retrogradat după ce și-a criticat superiorii în presă

HotNews.ro
Soldat ucrainean mergând către front, Foto: Pavlo Bahmut/Ukrinform / Sipa Press / Profimedia
Soldat ucrainean mergând către front, Foto: Pavlo Bahmut/Ukrinform / Sipa Press / Profimedia

Comandantul batalionului Brigăzii 46 Aeromobile Independente, Anatoli „Kupol” Kozel, a fost retrogradat după ce a criticat Forțele Armate Ucrainene într-un interviu acordat publicației The Washington Post. Militarul ucrainean s-a plâns că nu are timp să instruiască noii recruți trimiși să lupte la Bahmut și mulți fugeau speriați la auzul împuscăturilor.

Potrivit Meduza, informația a fost publicată pe surse de Ukrainska Pravda și de Isabel Khurshudian, redactor-șef al biroului ucrainean al The Washington Post. Informația a fost confirmată ulterior de purtătorul de cuvânt al trupelor aeropurtate ucrainene, Valentin Șevcenko.

La 13 martie, The Washington Post a publicat un articol despre starea forțelor armate ucrainene în ajunul contraofensivei ucrainene, care este așteptată în această primăvară.

Jurnaliștii au vorbit cu mai mulți militari ucraineni, inclusiv cu comandatul batalionului, despre care The Washington Post a precizat că unitatea sa a luptat în regiunea Donețk și s-a retras din Soledar în timpul iernii, după ce armata ucraineană a fost încercuită de trupele rusești.

Comandantul a spus că a fost martor la sute de soldați ucraineni care și-au abandonat pozițiile în timp ce mercenarii grupului Wagner înaintau.

Comandantul a spus că, pe fondul pierderilor, în rândurile forțelor armate ucrainene se aflau mulți recruți slab pregătiți.

100 au murit, 400 au fost răniți

Într-un an de război, a spus el, aproximativ 100 din cei 500 de soldați ai batalionului său au fost uciși și ceilalți au fost răniți, ceea ce a dus la suplimentarea unității cu recruți fără experiență.

„Primesc 100 de luptători noi și nici măcar nu îmi dau timp să îi antrenez. Îmi spun: ‘Du-i în luptă’. [Și în luptă] recruții lasă totul baltă și fug. Asta e tot. Înțelegeți de ce? Pentru că soldatul nu trage. Îl întreb: „De ce?”. Și el îmi răspunde: „Mi-e frică de sunetul focurilor de armă”. Și, nu știu de ce, nu a aruncat nici măcar o dată o grenadă”, a declarat Kupol pentru WP, menționând, printre altele, și lipsa de muniție pe linia frontului.

Militarul ucrainean și-a explicat decizia de a vorbi în speranța că SUA vor asigura o mai bună pregătire a armatei ucrainene înainte de un contraatac.

„Există întotdeauna o speranță într-un miracol. Fie va fi o mașină de tocat carne însângerată și cadavre, fie va fi un contraatac profesionist. Există două opțiuni. Oricum ar fi, va fi o contraofensivă”, a declarat Kupol.

Articolul a făcut vâlvă în Ucraina

Site-ul ucrainean de știri și analiză Strana a relatat că articolul din Washington Post „a făcut mult zgomot în Ucraina”. În special, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Națională, Oleksii Danilov, l-a comentat, spunând că informațiile jurnaliștilor nu corespund realității.

„Da, există o situație dificilă. De un an de zile ducem un război împotriva unei țări mari, dar nu într-un mod inteligent. Știam că va fi dificil pentru noi. Dar acum să subminezi situația prin furnizarea de informații care nu corespund realității nu este un lucru foarte plăcut”, a declarat el la televiziunea ucraineană.

Purtătorul de cuvânt al Trupelor de Asalt Aeropurtate Ucrainene, Valentin Șevcenko, a declarat, de asemenea, că Kupol a răspândit „informații inexcte” în interviu, în urma căruia armata a efectuat o inspecție.

Potrivit lui Șevcenko, comandantul a vorbit cu jurnaliștii fără permisiunea conducerii, ceea ce este interzis de regulamente.

„Liderilor militari nu le place adevărul”

„Pierderile exprimate de militar în timpul luptei în unitatea sa sunt semnificativ supraevaluate. În același timp, astfel de informații au statut de acces restricționat”, a adăugat Șevcenko.

Kupol va fi repartizat la unul dintre centrele de instruire ale Trupelor de Asalt Aeropurtat ale AFU, a precizat Șevcenko. Ca răspuns la decizia comandamentului, militarul și-a prezentat demisia.

Kupol a declarat pentru Hromadske că comandantul trupelor aeropurtate, generalul-maior Maksym Mirhorodskyy, a explicat retrogradarea sa spunând că, dacă el susține că militarii sunt slab instruiți, atunci să îi instruiască el însuși.

Ukrainska Pravda notează că acesta nu este primul caz de transfer în brigada 46 după ce militarii au vorbit cu jurnaliștii.

Anterior, sergentul de parașutiști Oleksandr Pohrebyskyi a fost transferat în funcția de instructor șef de companie la centrul de instruire după un interviu despre situația din Soledar în ianuarie 2023.

„Liderilor militari nu le place adevărul și nu doresc să rezolve problemele sistemice”, au declarat interlocutorii publicației.

Urmărește ultimele evoluții din a 388-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro