Linia turistica "Bucharest City Tour" va fi suspendata incepand cu data de 27 octombrie
Linia turistica „Bucharest City Tour” va fi suspendata, incepand cu data de 27.10.2016, avand in vedere ca sezonul rece nu asigura conditii favorabile calatoriilor cu autobuzele supraetajate, potrivit unui comunicat emis de RATB.
In acest an, linia a atras 54.611 de turisti platitori, la care se adauga si copiii in varsta de pana la 7 ani, care calatoresc gratuit. Suma incasata de RATB din vanzarea legitimatiilor de calatorie s-a ridicat la 1.279.895 lei, in crestere fata de cea inregistrata in anul trecut, potrivit datelor furnizate de Regie.
De altfel, numarul calatorilor care au utilizat linia turistica a crescut de la an la an, astfel ca, de la 27.000 de turisti inregistrati in anul 2011, anul lansarii proiectului „Bucharest City Tour”, la finalul sezonului 2016, numarul lor s-a dublat.
„Acest fapt ne determina sa continuam proiectul si sa optimizam serviciile oferite turistilor dornici sa faca un tur al Bucurestiului cu autobuzele supraetajate”, se mai arata in comunicatul RATB.