Sari direct la conținut

LISTA cabinetelor medicilor de familie din România unde pot fi făcute teste rapide COVID / Te poți testa și la alt medic decât cel pe lista căruia ești înscris

HotNews.ro
Test Covid, Foto: Freepik
Test Covid, Foto: Freepik

​Ministerul Sănătății a publicat, duminică seară, lista cabinetelor de medicină de familie unde pot fi făcute teste rapide antigen pentru depistarea COVID-19. Medicii de familie pot testa atât persoanele înscrise în lista proprie, cât și oricare alte persoane, cu condiția ca acestea să fie eligibile, la un interval de cel puțin 48 de ore între două testări succesive. De asemenea, autoritățile au anunțat că de duminică în București au fost deschise centre de testare în 28 de spitale, în condițiile în care Ambulanța era depășită de numărul mare de cereri de testare la domiciliu.

Pe lista publicată de Ministerul Sănătății figurează 3.831 de medici de familie – dintre care peste 200 în Capitală – care au încheiat contracte pentru testarea în cabinete pentru depistarea COVID-19 pentru toți pacienții care se încadrează în definițiile de caz ale INSP.

Conform Ministerului Sănătății, lista cabinetelor de medicina de familie „este în dinamică”, iar Alexandru Rafila îi „încurajează” pe medicii de familie „să participe în număr cât mai mare la efortul național de control al pandemiei”.

Te poți testa și la alt medic de familie decât cel pe lista căruia ești înscris

Potrivit ordinului ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate care reglementează această activitate și care a fost publicat în această săptămână în Monitorul Oficial, medicii care vor să testeze în cabinetele lor trebuie să încheie contracte cu casa de asigurări și vor fi plătiți cu 50 de lei pe test.

Autoritățile au decis că medicii de familie care vor face teste în cabinetele lor pot testa și persoane din afara listei de pacienți înscriși, cel mai probabil din cauză că nu știu dacă toți medicii de familie se vor implica în activitatea de testare. Pentru a te putea testa gratuit la medicul de familie trebuie să îndeplinești criteriile stabilite de INSP – definiția de caz.

Care este procedura:

  • Testarea se realizează în cadrul cabinetelor medicale din asistența medicală primară sau în cadrul cabinetelor din centrele de permanență, iar informațiile privind persoanele testate sunt raportate în Corona Forms. În baza datelor transmise zilnic de CNAS referitoare la medicii de familie pentru care casele de asigurări de sănătate încheie contracte sau acte adiționale pentru activitatea de testare, STS va transmite un mesaj pe telefonul mobil care va conține user-ul și parola de acces în Corona Forms ale fiecărui medic.
  • Validarea și decontarea de către casele de asigurări de sănătate a activității de testare se realizează pentru fiecare persoană care a fost raportată în Corona Forms și pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare.
  • Persoanele eligibile pentru testare sunt persoanele suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2 care se încadrează în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, publicată și actualizată periodic la adresa www.insp.gov.ro.
  • Medicii de familie pot testa atât persoanele înscrise în lista proprie, cât și oricare alte persoane, cu condiția ca acestea să fie eligibile, la un interval de cel puțin 48 de ore între două testări succesive.

Pentru activitatea de testare realizată, pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare, validată ca serviciu prin raportarea informațiilor privind persoanele testate în Corona Forms, tariful este de 50 de lei/persoană și cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele și echipamentele de protecție necesare testării. Decontarea se face de la data încheierii contractului cu casa de asigurări de sănătate sau, după caz, a actului adițional la contractul încheiat pentru activitatea de vaccinare.

Lista spitalelor din București cu centre de testare și programul acestora

De asemenea, autoritățile au anunțat că în 28 de spitale din București funcționează, de duminică, centre pentru testarea COVID-19. Aceasta, în condițiile în care Serviciul de Ambulanță București-Ilfov nu mai face față numărului mare de solicitări pentru testarea la domiciliu a pacienţilor care au simptome de infecţie respiratorie, compatibile cu infecţia cu SARS-CoV-2, ceea ce a dus la întârzieri ce depăşesc 72 de ore.

Autoritățile îi atenționează pe oameni să nu meargă la centrele de testare cu mijloace de transport în comun dacă suspectează că au COVID și să ceară în continuare testarea acasă, iar în situația în care au forme severe și simptomele se manifestă agresiv să apeleze 112.

  • „Ministerul Sănătății a organizat în municipiul București centre de recoltare a probelor pentru testele pentru COVID-19. Astfel, persoanele care suspectează că au contactat virusul SARS-CoV-2 și care se pot deplasa cu mijloace proprii de transport pot merge la aceste centre unde vor fi testate.
  • Înainte de deplasarea către centrele de testare apelați call-centerul DSP București (021 9462) pentru a afla care este cel mai apropiat centru și programul de funcționare.
  • Nu vă deplasați cu mijloace de transport în comun (publice sau private) dacă suspectați că sunteti pozitivi la virusul SARS-CoV-2!
  • În cazul în care nu aveți posibilitatea să vă deplasați cu mijlocul propriu de transport (mașină personală) puteți solicita în continuare DSP București testarea la domiciliu”, au transmis duminică autoritățile.

Numărul de telefon al call-center-ului DSP București este 021 9462.

Lista spitalelor din Bucuresti și Ilfov care au centre de recoltare a probelor biologice pentru diagnosticul infecției cu SARS CoV-2 și programul de funcționare a acestora, începând de duminică, 23 ianuarie:

  • 1. SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI: CALEA FLOREASCA NR. 8, SECTOR 1, BUCUREȘTI, orar 13:00 – 20:00
  • 2. SPITALUL CLINIC FILANTROPIA: BULEVARDUL ION MIHALACHE NR. 11-13, SECTOR 1, BUCUREȘTI, orar 13.00 – 22.00
  • 3. SPITALUL CLINIC DE NEFROLOGIE DR. CAROL DAVILA CALEA GRIVITEI NR. 4 – CORP B – INTRARE PRIN CURTEA INTERIOARA, SECTOR 1, BUCUREȘTI orar 08:00-20:00
  • 4. SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ MILITAR CENTRAL” DR. CAROL DAVILA” CALEA PLEVNEI 134, SECTOR 1, BUCUREȘTI orar 08:00-19:00
  • 5. SPITALUL CLINIC CF2 BULEVARDUL MĂRĂȘTI NR. 63, SECTOR 1, BUCUREȘTI orar NON STOP
  • 6. SPITALUL CLINIC DE COPII DR. VICTOR GOMOIU BD.BASARABIA, NR.21, SECTOR 2, BUCURESTI 09.00 – 20.00
  • 7. INSTITUTUL CLINIC FUNDENI / INSTITUTUL ONCOLOGIC BUCURESTI, SOS FUNDENI, NR 258, INTRAREA SPORTULUI, SECTOR 2, BUCUREȘTI 08.00 – 20. 00
  • 8. SPITAL MAI „PROF. DR. D. GEROTA „SOS.VASILE VASILIEVICI STROIESCU, NR 20-31, SECTOR 2, BUCUREȘTI orar 10.00 – 20.00
  • 9. SPITAL CLINIC „NICOLAE MALAXA” SOS.VERGULUI NR. 12, SECTOR 2, BUCUREȘTI, orar 08.00 – 19.00
  • 10. CENTRUL CLINIC DE BOLI REUMATISMALE „ION STOIA” STR. I.L. CARAGIALE NR. 17, SECTOR 2, BUCUREŞTI orar 08:00 – 18:00
  • 11. „SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE SF. STEFAN” SOS. STEFAN CEL MARE NR. 11, SECTOR 2, BUCUREȘTI orar NON STOP
  • 12. INSTITUTUL NATIONAL DE BOLI INFECTIOASE ”PROF. DR. MATEI BALS”, STR. DR. CALISTRAT GROZOVICI NR. 1, SECTOR 2, BUCURESTI, orar NON STOP
  • 13. SPITALUL CLINIC COLȚEA /POLICLINICA VITAN CALEA DUDEȘTI 104-122, SECTOR 3, BUCUREȘTI orar 08:00 – 20:00
  • 14. SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE SI TROPICALE DR VICTOR BABES BUCURESTI SOS MIHAI BRAVU NR. 281, SECTOR 3, BUCUREȘTI orar 08:00 – 22:00
  • 15. SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA SOS. BERCENI NR. 10, SECTOR 4, BUCURESTI 08:00-20:00
  • 16. SPITALUL CLINIC „PROF. DR. THEODOR BURGHELE” SOS. PANDURI 20, SECTOR 5, BUCUREȘTI, INTRAREA PENTRU CENTRU SE VA FACE PRIN STRADA ALEXANDRU VITZU orar 08.00 – 20.00
  • 17. INSTITUTUL PNEUMOLOGIE ”MARIUS NASTA” SOS.VIILOR 90, SECTOR 5, BUCUREȘTI orar 08.00 – 20.00
  • 18. SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA BUCURESTI, SPLAIUL INDEPENDENTEI NR. 169, BUCURESTI, SECTOR 6, BUCURESTI, orar NON STOP
  • 19. SPITALUL MILITAR DE CAMPANIE DE NIVEL ROL2 COVID-19 (ANA ASLAN) STR. VALEA PASĂREA, ORAȘ OTOPENI, JUDEȚUL ILFOV orar 08:00-19:00
  • 20. SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA ILFOV – BUL. BASARABIA 49-51, SECTOR 2, BUCURESTI, ORAR 07.00 -19.00
  • Incepand din data de 25.01.2022
  • 21. SPITALUL CLINIC SF. MARIA, BDUL ION MIHALACHE 37-39, SECTOR 1, BUCUREȘTI orar 08:00 – 20:00
  • 22. SPITALUL CLINIC NR.1 CF WITTING / AMBULATORIU DE SPECIALITATE GARA DE NORD, PIAȚA GĂRII DE NORD NR. 1-3, SECTOR 1, BUCUREȘTI orar L-V : 07.00 -15.00
  • 23. SPIT. CL. SF. PANTELIMON, SOS. PANTELIMON 340-342, SECTOR 2, BUCUREȘTI orar 08.00-16.00, incepand din 26.01.2022
  • 24. SPITALUL CLINIC COLENTINA STR. DR. GROZOVICI NR 2-8 – PAVILION EXTERN STB CORP C, ET 2, SECTOR 2, BUCUREȘTI, orar L -V 07.00 – 15.00
  • 25. SPITALUL DE PSIHIATRIE TITAN DR. CONSTANTIN GORGOS BD. NICOLAE GRIGORESCU NR. 41 – CONTAINER CURTE, SECTOR 3, BUCUREȘTI, orar 8.00 -15.00
  • 26. SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE ”PROF. DR. PANAIT SIRBU” – CAMERA DE GARDA STRADA BOISOARA NR. 5, SECTOR 6, BUCUREȘTI, orar NON STOP
  • 27. CETTT SF. STELIAN, STR. CRISTIAN PASCAL NR. 25-27, SECTOR 6, BUCUREȘTI orar 08:00 – 18:00
  • 28. SPITALUL DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE BUFTEA, STR. STUDIOULUI NR. 5, ORAȘ BUFTEA, JUDEȚUL ILFOV, orar L-V: 08:00 – 20:00.

Noua definiție de caz pentru COVID-19

Definițiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), potrivit INSP:

Criterii clinice:

Orice persoană care prezintă cel puțin unul din următoarele semne și simptome:

  • tuse
  • febră
  • scurtarea respirației
  • debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei
  • Simptome și semne adiționale mai puțin specifice pot include cefalee, frisoane, mialgii, astenie, vărsături și/sau diaree.

Notă: Pentru copiii cu vârsta pana la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2.

Criterii de diagnostic imagistic:

  • Evidențe radiologice de leziuni compatibile cu COVID-19

Criterii de laborator:

  • Detecția acidului nucleic sau a antigenului SARS-CoV-2 într-o probă biologică.
  • Testul rapid antigenic ar trebui efectuat în maximum 5 zile după data debutului sau în maximum 7 zile după data expunerii. Dacă data expunerii nu este cunoscută, testul rapid antigenic ar trebui efectuat cât mai curând posibil.
  • 3. Detecția acidului nucleic prin NAAT/RT-PCR se va efectua de elecție din probe de exudat nasofaringian și orofaringian iar, în formele severe, din spută sau aspirat traheobronșic, conform Anexei 1. Detecția antigenului se va efectua de elecție din probe de exsudat nasofaringian, utilizând teste antigenice rapide care detecteaza antigenul SARS-CoV-2 din exsudat nasofaringian și care se regăsesc în lista testelor recunoscute de statele membre UE, publicată în documentul elaborat de Comitetul pentru Siguranța Sănătății (Health Security Committee), care poate fi vizualizat accesând linkul
    https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/preparedness_response/docs/covid-19_rat_commonlist_en.pdf). Utilizarea altor tipuri de teste impune retestarea pentru confirmare prin unul din testele recomandate.

Criterii epidemiologice:

Cel puțin unul dintre următoarele:

  • contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 10 zile anterioară datei debutului;
  • rezident sau personal al unei instituții pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în perioada de 10 zile anterioară datei debutului, instituție în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro