Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 470: Ucraina avansează în apropiere de Bahmut, dar suferă pierderi semnificative / Lupte grele în mai multe sectoare de front / Șoigu cere expedierea de echipamente militare în Ucraina / Contraofensiva a început

HotNews.ro
Ucrainenii ripostează împotriva invaziei rusești în Ucraina, Foto: Madeleine Kelly/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ucrainenii ripostează împotriva invaziei rusești în Ucraina, Foto: Madeleine Kelly/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

În mai multe zone ale frontului se duc lupte grele, iar surse din armata ucraineană au declarat pentru Washington Post că mult așteptata contraofensivă a început. În același timp, autoritățile regionale continuă eforturile de salvare în zonele inundate masiv de distrugerea barajului Kakhovka, Zelenski s-a dus în zonele afectate din Herson, iar ucrainenii au spus că dezastrul va însemna pierderea a recolte enorme în sudul țării.

07:39Noul articol LIVE, cu evenimentele de vineri, este aici

SINTEZA ZILEI

  • Oficiali americani spun că Ucraina avansează în apropiere de Bahmut, dar suferă pierderi semnificative
  • Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a făcut apel la expedierea rapidă de echipamente militare către liniile de front din Ucraina, într-o înregistrare video postată joi de serviciul de presă al ministerului, potrivit CNN.
  • Soldaţii ucraineni instruiţi de Suedia sunt „pregătiţi pentru front” / Ce armament greu va trimite țara scandinavă în Ucraina
  • Norvegienii au depistat activitate seismică la distrugerea barajului Kahovka. NORSAR, organismul norvegian de monitorizare a interzicerii testelor nucleare, a declarat că semnalele seismice indică faptul că a avut loc o explozie la barajul Nova Kahovka.
  • Cum a reacționat Moscova la decizia României de a reduce personalul diplomatic din Ambasada Rusiei la Bucureşti
  • Tensiuni în creștere: Ce se întâmplă între Putin și grupul de mercenari Wagner?
  • În Rusia dispare un tabu: chiar şi Putin vorbeşte de „război”. De mai bine de 15 luni, Rusia duce în Ucraina un război pe care Kremlinul a refuzat să îl numească război – dar acest lucru se schimbă: preşedintele Vladimir Putin foloseşte tot mai des cuvântul „război”, observă agenția Reuters.

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 470, LIVETEXT:

01:08 Apa din barajul Kahovka a scăzut la un nivel ce nu mai permite asigurarea răcirii reactoarelor centralei nucleare Zaporojie

Nivelul apei a scăzut „sub pragul critic de 12,7 metri” şi nu mai este suficient să alimenteze „bazinele Centralei Nucleare Zaporojie în vederea operaţiunilor de răcire”, a anunțat joi directorul operatorului ucrainean Ukrhydroenergo.

00:52Orașul Uman din regiunea centrală ucraineană Cerkasy a fost lovit joi de un atac cu rachete, potrivit lui Ihor Tabureț, șeful administrației militare din regiunea Cerkasi potrivit CNN

„Avem două lovituri: asupra unei instalații industriale și a unei spălătorii auto. În cel de-al doilea caz, a izbucnit un incendiu în urma loviturii”, a declarat el.

Opt persoane au fost rănite, dintre care două grav, a precizat Taburets, citând informații preliminare.

00:34 Soldaţii ucraineni instruiţi de Suedia sunt „pregătiţi pentru front” / Ce armament greu va trimite țara scandinavă în Ucraina

Suedia a anunţat joi că a finalizat instruirea soldaţilor ucraineni în vederea utilizării celor 50 de tancuri uşoare CV90 donate de Stockholm Kievului şi a afirmat că aceştia sunt „pregătiţi pentru front”. Nu a precizat însă câţi soldaţi ucraineni au luat parte la acest program. „Din motive de securitate, nu vom dezvălui în acest stadiu detalii despre amploarea sau durata pregătirii”.

00:08Peste 2.300 de persoane au fost evacuate până în prezent din zonele inundate, potrivit Ministerului ucrainean de Interne.

23:35 Olanda trimite în Ucraina bărci de salvare, pompe de apă şi echipamente impermeabile destinate echipelor de prim-ajutor, după distrugerea barajului Kahovka.

„Facem tot ce putem pentru a ajuta Ucraina în această problemă. Este îngrozitor ce s-a întâmplat”, a spus ministrul olandez al dezvoltării, Liesje Schreinemacher, potrivit AFP.

Ministerul pe care îl conduce precizează materialul care va fi livrat „cât mai repede posibil” include 32 de bărci de salvare, 15 pompe de apă şi 180 de veste de salvare.

Ucraina avansează în apropiere de Bahmut, dar suferă pierderi semnificative

23:09Comandantul Brigăzii 72 rusești, Roman Venevitin, care a fost capturat și interogat anterior de Wagner, a fost eliberat și a declarat că Wagner este cunoscut pentru numeroase cazuri de răpire a soldaților ruși, amenințându-i cu împușcarea, umilindu-i, torturându-i și determinându-i să se sinucidă.

Venevitin respinge toate afirmațiile făcute de Wagner, inclusiv cele legate de pretinsa minare a pozițiilor mercenarilor Wagner în Bahmut.

Aceste imagini indică o ruptură profundă de neîncredere și ură între armata rusă regulată și Wagner.

22:52Norvegienii au depistat activitate seismică la distrugerea barajului Kahovka

NORSAR, organismul norvegian de monitorizare a interzicerii testelor nucleare, a declarat că semnalele seismice indică faptul că a avut loc o explozie la barajul Nova Kahovka la ora 02:54 AM pe 6 iunie, ceea ce înseamnă că este foarte probabil ca o acțiune cinetică să fi fost folosită pentru a prăbuși barajul, potrivit War Translated.

Magnitudinea estimată este între 1 și 2.

22:30Cum a reacționat Moscova la decizia României de a reduce personalul diplomatic din Ambasada Rusiei la Bucureşti

22:14Rusia ar pregăti un atac terorist pentru a distrage atenția de la dezastrul de la Kahovka

Rusia s-ar pregăti să organizeze un atac terorist asupra sistemului său de transport de gaze pentru a da vina pe Ucraina, a relatat joi postul de presă Ukrainska Pravda, făcând referire la sursele sale din cadrul serviciilor de informații militare ucrainene.

Rusia ar fi ajustat presiunea în mai multe stații de comprimare a gazoductelor lor.

21:54Oficiali americani spun că Ucraina avansează în apropiere de Bahmut, dar suferă pierderi semnificative

Forțele ucrainene au obținut unele succese în apropiere de Bahmut, dar au suferit pierderi „semnificative” de personal și echipamente grele, potrivit unor oficiali americani citați de CNN.

Tensiuni în creștere între Putin și grupul de mercenari Wagner

21:45 Dezastrul din Herson: voluntarii ucraineni continuă să caute și să salveze animalele care au fost izolate de inundații în urma ruperii barajului Nova Kahovka.

21:26Mai multe agenții ale Națiunilor Unite lucrează pentru a asigura accesul la apă potabilă și alimente pentru locuitorii din Herson afectați de prăbușirea barajului Nova Kahovka, potrivit Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).

20:58Reprezentanții ONU vor trimite echipe în Ucraina dacă Rusia îi lasă

ONU a fost de acord să desfășoare personal pentru a ajuta la evacuarea civililor din Hersonul ocupat, dacă Rusia va permite accesul, au declarat oficialii ucraineni.

Ucraina a garantat trecerea în siguranță a lucrătorilor umanitari ONU în zonele inundate, dar Rusia trebuie să ofere aceleași asigurări, a declarat ministrul ucrainean de externe.

20:40Ucraina cere Europei să îi furnizeze mai multă electricitate

Ucraina cere Europei să îşi majoreze semnificativ livrările de energie electrică, după atacurile ruseşti împotriva infrastructurilor energetice din Ucraina şi a distrugerii barajului de la Kahovka ce a provocat inundaţii în sudul Ucrainei. „Cerem Europei să majoreze plafonul pentru importurile de electricitate până la 2 Gigawaţi, în loc de 1 Gigawat în prezent”, a declarat joi ministrul ucrainean Energiei, German Galuşcenko, dând asigurări că centrala nucleară de la Zaporojie nu reprezintă „un risc iminent la acest moment”, dar trebuie supravegheată.

Șoigu a făcut apel la expedierea rapidă de echipamente militare către liniile de front din Ucraina

20:18Tensiuni în creștere: Ce se întâmplă între Putin și grupul de mercenari Wagner?

Ofițerii de rang înalt din cadrul grupului Wagner continuă să folosească evenimentele militare de profil înalt, inclusiv explozia barajului, pentru a critica forțele de apărare ruse, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului

19:45Ministrul rus al apărării cere expedierea de echipamente militare în Ucraina

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a făcut apel la expedierea rapidă de echipamente militare către liniile de front din Ucraina, într-o înregistrare video postată joi de serviciul de presă al ministerului, potrivit CNN.

19:17În Rusia dispare un tabu: chiar şi Putin vorbeşte de „război”

De mai bine de 15 luni, Rusia duce în Ucraina un război pe care Kremlinul a refuzat să îl numească război – dar acest lucru se schimbă: preşedintele Vladimir Putin foloseşte tot mai des cuvântul „război”, observă agenția Reuters.

18:55Cel puțin nouă persoane au fost rănite joi în urma bombardamentelor rusești asupra orașului ucrainean Herson, chiar în timp ce oamenii erau evacuați din cauza inundațiilor provocate de prăbușirea barajului Kakhovka din apropiere.

Într-un comunicat difuzat anterior pe Telegram, Ministerul de Interne din Ucraina afirma că bombardamentele au început „tocmai în timpul evacuării cetățenilor ale căror locuințe au fost inundate”. Acesta a reiterat acuzațiile potrivit cărora Rusia a abandonat oamenii pe teritoriul ocupat din regiunea Herson, adăugând: „Și continuă să împiedice Ucraina să salveze ceea ce este cel mai valoros – vieți omenești”.

18:09Imagini din dronă cu amploarea inundațiilor după prăbușirea barajului Kakhovka de peste râul Nipru:

Şoigu susține că forţele ruse au respins ofensiva ucraineană în Zaporojie

18:00Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu susține că trupele sale au respins în cursul nopţii o ofensivă ucraineană în regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei.

17:45Organizația Mondială a Sănătății va trimite provizii de urgență în zonele din Ucraina afectate de inundații în urma distrugerii barajului hidroelectric Kahovka și se pregătește să răspundă unor riscuri pentru sănătate, inclusiv boli precum holera, a declarat joi, într-o conferință de presă, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de Reuters.

Întrebat în mod special despre holeră, reprezentantul OMS Teresa Zakaria a spus că există riscul izbucnirii unui focar, deoarece agentul patogen există în mediu.

Ea a spus că OMS lucrează cu Ministerul Sănătății din Ucraina pentru a pune în aplicare mecanisme astfel încât să poată fi importate vaccinuri dacă va fi necesar.

„Încercăm să abordăm o gamă destul de largă de riscuri pentru sănătate asociate efectiv cu inundațiile, începând de la traume, la înec, la boli transmise prin apă, și până la potențialele implicații ale întreruperii tratamentului cronic”, a adăugat ea.

17:15Moscova a susținut joi în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de la Haga că Kievul e cel care a distrus barajul Kahovka, cu lovituri „masive” de artilerie, acuzând de asemenea regimul de la Kiev că este „neonazist”.

16:56România a decis ​reducea personalului diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice și tehnico-administrative a României în Federația Rusă, informează MAE. Măsura trebuie pusă în aplicare în 30 de zile.

16:28FOTO Primele imagini cu Ucraina în contraofensivă: Tancuri Leopard și blindate americane Bradley, pe front / Pierderi înregistrate pe câmpul de luptă

16:01 Jurnalistul Julian Röpcke de la publicația german spune Bild pare să confirme debutul contraofensivei ucrainene, scriind pe Twitter că „a început ziua cea mai lungă.”

„Pot confirma că tancuri Leopard 2A4 ucrainene avansează în diferite direcții la sud de Orikhiv (Zaporojie) și se confruntă cu o rezistență dură din partea rușilor, a câmpurilor de mine și a artileriei. Rezultatul bătăliei este complet deschis. Am locația exactă, dar nu o voi împărtăși deocamdată. Începe”, a afirmat Röpcke.

15:34 Marea Britanie a anunțat joi un nou pachet de sancțiuni împotriva Belarusului, inclusiv interdicții de import și noi măsuri menite să împiedice propaganda pe internet.

„Acest nou pachet sporește presiunea economică asupra lui Lukașenko și a regimului său care facilitează în mod activ efortul de război al Rusiei și ignoră integritatea teritorială a Ucrainei”, a declarat ministrul britanic de externe James Cleverly.

Washington Post: Contraofensiva a început

15:22 Cel puțin trei persoane au fost rănite joi în bombardamentele rusești asupra orașului ucrainean Herson, în timp ce oamenii erau evacuați din cauza inundațiilor provocate de prăbușirea barajului Kakhovka din apropiere, a anunțat poliția.

„Bombardamentele au început tocmai în timpul evacuării cetățenilor ale căror locuințe au fost inundate”, a informat Ministerul ucrainean de Interne. Acesta a reiterat acuzațiile potrivit cărora Rusia a abandonat oamenii pe teritoriul ocupat din regiunea Herson, adăugând: „Și continuă să împiedice Ucraina să salveze ceea ce este cel mai valoros – vieți omenești”.

15:01 Slovacia și Germania au semnat un acord prin care Berlinul va dona două sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acțiune MANTIS pentru a consolida frontiera estică a Slovaciei cu Ucraina, a anunțat joi Ministerul slovac al Apărării.

Primul dintre sisteme va fi livrat în câteva săptămâni, a precizat sursa citată, iar Slovacia le va primi gratuit, ca parte a eforturilor NATO de a spori apărarea de-a lungul membrilor flancului estic.

14:48 Armata ucraineană a lansat mult așteptata contraofensivă, începând o fază crucială atât pentru restabilirea suveranității teritoriale a țării, cât și pentru continuarea sprijinului occidental, scrie Washington Post.

Trupele Kievului și-au intensificat miercuri noapte atacurile pe linia frontului din sud-estul țării, au spus pentru publicația americană patru surse din cadrul forțelor armate ale Ucrainei. Trupele ucrainene includ unități specializate de atac înarmate cu arme occidentale și antrenate în tactici NATO.

Inundațiile, dezastru pentru agricultură

14:29 Ucraina ar putea pierde recolte de câteva milioane de tone din cauza inundațiilor provocate de distrugerea barajului Kakhovka, a transmis joi Ministerul ucrainean al Agriculturii.

„Fără o sursă de alimentare cu apă, este imposibil să se cultive legume. Cerealele și oleaginoasele vor fi cultivate folosind un model extensiv cu randamente scăzute”, a precizat ministerul într-un comunicat. Acesta a precizat că legumele, pepenii, cerealele și oleaginoasele sunt principalele produse cultivate pe terenurile afectate.

14:00Guvernatorul regiunii Belgorod din Rusia a declarat joi, pe Telegram, că două așezări din regiune au fost atacate de drone. Belgorod, care se învecinează cu regiunea ucraineană Harkov, a fost atacată în mod repetat de forțele Kievului în ultimele săptămâni.

De asemenea, gruparea armată anti-Putin intitulată Legiunea „Libertatea Rusiei”, care a efectuat mai multe raiduri dinspre Ucraina pe teritoriul rus în ultimele săptămâni, a susținut pe conturile sale de socializare că „îi transmit salutări (guvernatorului) Gladkov din pădurile regiunii Belgorod”.

13:44 Inundațiile provocate de distrugerea barajului Kakhovka din sudul Ucrainei au forțat trupele rusești să se retragă pe distanțe cuprinse între cinci și 15 km în regiunea Herson, a declarat un oficial militar.

Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a comandamentului de sud al Ucrainei, a spus pentru televiziunea națională că relocarea a redus „practic la jumătate” bombardamentele rusești în regiune.

Rușii ar fi reușit să lovească un important sistem antiaerian

13:21 Kremlinul a anunțat joi că președintele rus Vladimir Putin va susține o conferință de presă importantă la sfârșitul anului.

13:02 Ministrul rus al Industriei și Comerțului, Denis Manturov, a declarat joi că Moscova nu are acces la partea avariată a conductei de amoniac Togliatti-Odesa și nu se așteaptă să i se acorde acest acces, a relatat agenția de presă Interfax.

Rusia a făcut din repornirea conductei, care înainte de război transporta amoniac din Rusia în Ucraina pentru export, un element central al viitoarei reînnoiri a acordului care permite Ucrainei să își exporte cereale în siguranță din porturile sale de la Marea Neagră.

Atât Rusia, cât și Ucraina au raportat săptămâna aceasta daune la o secțiune a conductei care trece prin linia de front dintre forțele ruse și ucrainene în regiunea ucraineană Harkov. Cele două părți s-au acuzat reciproc de avarierea conductei. (Reuters)

12:55 VIDEO Rușii ar fi reușit cu o dronă kamikaze să avarieze una din cele mai importante sisteme antiaeriene primite de Ucraina

Zelenski a vizitat regiunea Herson afectată de inundații

12:44 Situația este stabilă și sub control la centrala nucleară din Zaporojie în urma distrugerii hidrocentralei și a barajului de la Kakhovka, a anunțat joi compania ucraineană de energie nucleară.

Energoatom a precizat într-un comunicat că „situația rămâne stabilă și sub control” și că nivelul apei din bazinele de răcire este de 16,6 metri, ceea ce, potrivit acesteia, este „mai mult decât suficient pentru a satisface nevoile centralei”.

12:39 Nivelul apei în Canalul Crimeei de Nord, care transportă apa din lacul de acumulare Kakhovka, aflat în spatele barajului distrus Kakhovka, către peninsula Crimeea, rămâne stabil, a declarat joi guvernatorul numit de Rusia în Crimeea, Serghei Aksyonov.

11:52 Zelenski a vizitat joi regiunea Herson pentru a discuta despre operațiunile de intervenție după inundațiile cauzate de distrugerea barajului de pe Nipru.

„Au fost discutate multe chestiuni importante. Situația operațională din regiune ca urmare a dezastrului, evacuarea populației din zonele potențial inundabile, eliminarea situației de urgență provocate de explozia barajului, organizarea suportului vital pentru zonele inundate. De asemenea, perspectivele de restabilire a ecosistemului din regiune și situația militară operațională în zona dezastrului provocat intenționat”, a spus Zelenski pe Telegram.

De semenea, președintele ucrainean a publicat imagini din zonele afectate de inundații:

Primele decese după distrugerea barajului Nova Kakhovka

11:31 Minele luate de ape și împrăștiate în aval de la barajul Kakhovka ar putea reprezenta un pericol grav pentru civili în deceniile următoare, a transmis Crucea Roșie.

„În trecut știam unde sunt pericolele. Acum nu mai știm. Tot ce știm este că sunt undeva în aval”, a declarat Erik Tollefsen, șeful Unității de contaminare a armelor din cadrul Comitetului Internațional al Crucii Roșii.

„Privim cu o deosebită groază știrile care ne parvin”, a spus Tollefsen, dând exemplul unor mine din Al Doilea Război Mondial, găsite sub apă în Danemarca în 2015 ce erau încă active. (Reuters)

10:58Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, s-a întâlnit cu președintele bielorus Alexander Lukașenko în timpul unei vizite la Minsk, unde cei doi au discutat probleme de securitate, a anunțat joi agenția de presă rusă de stat RIA.

10:22 Ucrainenii spun că armata rusă a avut și ieri pierderi grele: 730 de soldați, 18 tancuri, 16 alte blindate de luptă, 28 de piese de artilerie, 35 diferite vehicule, 3 sisteme antiaeriene ,8 echipamente speciale, 1 lansator multiplu de rachete și 15 drone.

Circa 600 km2 din regiunea Herson sunt sub ape

10:13 Șeful Organizației Națiunilor Unite pentru probleme nucleare, Rafael Grossi, a declarat joi că organismul de supraveghere intenționează să efectueze săptămâna viitoare o rotație a inspectorilor la centrala nucleară Zaporojie, controlată de Rusia, dar că planurile trebuie să fie convenite cu autoritățile ruse și ucrainene, potrivit agenției ruse de știri RIA.

10:07 Președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a vorbit la telefon cu Vladimir Putin și l-a informat pe acesta cu privire la viitoarea misiune de pace a liderilor africani în Rusia și Ucraina, a anunțat joi președinția sud-africană. „Președintele Putin a salutat inițiativa șefilor de stat africani și și-a exprimat dorința de a primi misiunea de pace”, se arată într-un comunicat.

O delegație de șefi de stat africani este așteptată să viziteze Ucraina și Rusia în iunie, în speranța de a le convinge să înceteze ostilitățile, a declarat luna trecută un purtător de cuvânt al lui Ramaphosa. El a spus miercuri că încă nu a fost stabilită o dată pentru misiune.

09:02Aproximativ 600 de kilometri pătrați din regiunea Herson din sudul Ucrainei se află sub ape, dintre care 68% sunt situați pe malul stâng al râului Nipru, ocupat de Rusia, a declarat joi guvernatorul regional. Oleksandr Prokudin a scris pe Telegram că nivelul mediu al apei era joi dimineață de 5,61 metri. (Reuters)

Lupte grele în mai multe sectoare de front

08:36Evaluarea britanică de joi dimineață:

  • „Pe fondul unei imagini operaționale extrem de complexe, luptele grele continuă în mai multe sectoare ale frontului. În majoritatea zonelor, Ucraina deține inițiativa.
  • Probabil că forțelor rusești li se ordonă în continuare să revină la ofensivă cât mai curând posibil: Unitățile cecene au condus o încercare nereușită de a cuceri orașul Marivka, în apropiere de orașul Donețk, unde linia frontului s-a schimbat foarte puțin din 2015.
  • Miercuri, nivelul apelor a continuat să crească în cursul inferior al Niprului, ca urmare a prăbușirii barajului Kakhovka, dar probabil va începe să scadă în cursul zilei de joi. Bombardamentele au complicat unele încercări de evacuare a civililor strămutați din zonele inundate.”

08:31 Construirea unui nou baraj și a unei noi stații hidroelectrice pe locul centralei distruse de la Kakhovka va dura cel puțin cinci ani și va necesita cel puțin un miliard de dolari, a declarat șeful companiei energetice ucrainene de stat Ukrhydroenergo, Ihor Syrota. (Kyiv Independent)

08:15 Banca Mondială va sprijini Ucraina prin efectuarea unei evaluări rapide a pagubelor și a nevoilor după distrugerea barajului Nova Kakhovka, transmite Reuters.

Anna Bjerde, directorul general pentru operațiuni al Băncii Mondiale, a declarat că distrugerea barajului a avut „multe consecințe foarte grave pentru furnizarea de servicii esențiale și pentru mediul înconjurător în general”.

Bjerde a spus că noua evaluare se adăuga la analiza anterioară a Băncii privind pagubele suferite de infrastructura și clădirile din Ucraina, care a estimat că va costa 411 miliarde de dolari pentru a reconstrui economia țării după invazia rusă.

Zelenski cere o „reacție clară și rapidă din partea lumii”

07:41 Rușii au împiedicat civilii din teritoriile ocupate să fugă de inundații sau să îi salveze pe ceilalți, scrie Kyiv Independent, care a vorbit cu mai oameni din zonele controlate de trupele Moscovei.

Nu numai că evacuările de civili anunțate de Moscova nu au avut loc, ci sunt opriți cei mai mulți dintre cei care vor să fugă din calea apelor. Doar persoanele cu pașapoarte rusești au fost lăsate să plece, au confirmat mai multe persoane.

Se estimează că aproximativ 80 de așezări și 16.000 de persoane se aflau în zonele periculoase. Malul inferior estic al Niprului, ocupat de Rusia, a suferit cele mai mari pagube.

07:02 Cinci ambasadori, ai SUA, Bulgariei, Moldovei, României (trimisul special) și Ucrainei au fost în vizită la Alexandroupoli. Oare din ce motiv? Oficial pentru a vizita portul. Neoficial și conform unor informații, să se informeze cu privire la „coridorul vertical”.

01:13 VIDEO Zelenski: Situaţia din partea ocupată a regiunii Herson este cu adevărat catastrofală. Ocupanţii i-au abandonat pur şi simplu pe oameni – fără salvare, fără apă, pe acoperişuri în aşezările inundate

00:16 Austria sprijină misiunile Agenției ONU pentru energia atomică cu 1 milion de euro: „Ruleta rusească cu siguranţa centralelor nucleare ucrainene trebuie să înceteze imediat”

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

–––––-

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro