LIVE Război în Ucraina – ziua 731: Zelenski, către liderii G7: „Contăm pe voi!” / Stoltenberg: „Situaţia pe câmpul de luptă rămâne extrem de dificilă” / Ucraina revendică o lovitură asupra unei importante oțelării din Rusia / UE va transfera Kievului în martie o tranşă de 4,5 miliarde euro
Forțele ucrainene susțin că au doborât vineri un avion spion rusesc. Aceasta ar fi o victorie majoră a Ucrainei. Presa ucraineană a difuzat imagini care arată un incendiu uriaș care a izbucnit atunci când avionul de război s-a prăbușit în regiunea Krasnodar de pe coasta de est a Mării Azov. Armata Rusiei nu a comentat, dar oficialii din regiune au declarat că un avion s-a prăbușit în zonă, fără a-l identifica. Mai mulți bloggeri militari ruși au confirmat pierderea avionului. Ar fi a doua astfel de aeronavă doborâtă de Ucraina în puțin peste o lună.
Ucraina marchează sâmbătă doi ani de la invazia Rusiei, intrând într-un nou an de război slăbită de lipsa ajutorului occidental, în timp ce Rusia este încurajată de noi câștiguri. Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că deciziile privind aprovizionarea cu arme trebuie să fie „prioritatea”. La doi ani de la începutul războiului, lideri occidentali sunt așteptați în Ucraina, dar imaginea de ansamblu rămâne incertă pentru Kiev, din cauza blocării de către Congresul SUA ajutorului de 60 de miliarde de dolari, precum și a întârzierii livrărilor de armament promise.
Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 731 – LIVE pe HotNews.ro:
22:50 G7 promite că va provoca „creşterea costului războiului” pentru Rusia
Grupul celor şapte ţări cele mai dezvoltate (G7) a promis sâmbătă că va „face să crească costul războiului” din Ucraina pentru Moscova, la finalul unui summit prin videoconferinţă condus de la Kiev şi menit să reafirme sprijinul total al Occidentului pentru Ucraina în ziua împlinirii a doi ani de la declanșarea războiului de către Rusia.
„Vom continua să facem să crească costul războiului rus, să reducem sursele de venituri (ale Rusiei) şi să împiedicăm eforturile de construire a maşinii sale de război, așa cum arată pachetele de sancţiuni pe care le-am adoptat recent”, afirmă liderii G7 într-un comunicat comun.
La modul general, G7 s-a angajat „să acţioneze împotriva actorilor terţi care susţin material războiul Rusiei, inclusiv prin impunerea de noi măsuri contra entităţilor (…) în statele terţe”.
22:20Londra oferă Kievului fonduri pentru a se aproviziona cu muniţii / Regele Charles laudă „forţa” ucrainenilor
Guvernul britanic a anunţat sâmbătă alocarea a 245 de milioane de lire sterline (circa 287 de milioane de euro) pentru a ajuta Ucraina să cumpere muniţii, în timp ce premierul Rishi Sunak a asigurat Kievul că Londra îl va sprijini oricât va fi nevoie pentru a câştiga războiul cu Rusia, iar regele Charles a transmis un mesaj în care laudă „forţa şi determinarea” Ucrainei.
20:45 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski li s-a adresat sâmbătă liderilor statelor din Grupul celor şapte ţări cele mai dezvoltate (G7), în faţa cărora a insistat că Ucraina mizează în continuare pe ajutorul lor pentru a învinge Rusia în războiul declanşat de aceasta în urmă cu doi ani.
„Amintiţi-vă că ambiţiile imperiale şi revanşismul sfârşesc numai prin înfrângerea celor care sunt infectaţi de ele, şi că numai acest rezultat ne conduce la o securitate şi la un progres democratic adevărate!”, a indicat Volodimir Zelenski, flancat de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de premierul belgian Alexander de Croo, cel canadian, Justin Trudeau, şi de şefa guvernului italian Georgia Meloni, toţi veniţi la Kiev pentru a marca doi ani de la începutul invaziei ruse, relatează agențiile de presă EFE și Agerpres.
Georgia Meloni, a cărei ţară deţine preşedinţia rotativă a G7 (grup format din SUA, Canada, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia) a deschis această reuniune de la Kiev, la care ceilalţi lideri din grup ce nu au venit în capitala ucraineană participă prin videoconferinţă şi la finalul căreia va fi adoptată o declaraţie comună.
Cerându-le acestora noi ajutoare militare pentru armata ucraineană fragilizată de blocarea ajutorului american de către republicanii din Congresul SUA, de eşecul contraofensivei sale din vara trecută şi aflată în criză de soldaţi şi muniţii în faţa trupelor ruse revenite în ofensivă, Zelenski a insistat asupra nevoii de sisteme antiaeriene, de consolidare a trupelor terestre şi combatere a flotei ruse de la Marea Neagră.
„Contăm pe voi!”, le-a mai transmis preşedintele ucrainean liderilor din G7, adăugând că el este încrezător într-o „victorie comună” a ţărilor aliate contra Rusiei. „Auzim adesea că istoria ne priveşte şi acest lucru este absolut adevărat”, a mai spus Zelenski.
I addressed the leaders of the G7, the world’s largest democracies.
I thanked them for the past two years. The terrible day of February 24th, and all of the horror brought on by Russia, did not deprive Ukraine of a normal future.
Everyone should remember that imperial… pic.twitter.com/MYS44sNIjl
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 24, 2024
19:52 Comisia Europeană va transfera în luna martie Ucrainei o primă tranşă, de 4,5 miliarde de euro, din ajutorul macrofinanciar în valoare totală de 50 de miliarde de euro care va fi oferit Kievului din bugetul UE până în anul 2027, a anunţat sâmbătă la Kiev preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen.
Acest ajutor este însă insuficient pentru a acoperi nevoile de finanţare ale Ucrainei pe timp de război. Potrivit unei estimări a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Ucraina are nevoie numai pentru anul în curs de un ajutor de 37,3 miliarde de dolari (peste 34 de miliarde de euro) pentru menţinerea stabilităţii financiare.
19:17 A murit șeful Curții Supreme din Rusia, un apropiat al lui Putin. Viaceslav Lebedev era la conducerea instanței supreme de 35 de ani
18:48Trei lecții importante de învățat, după doi ani de război în Ucraina
18:31 Ucraina a încheiat noi acorduri de securitate, cu Italia şi Canada
Ucraina a a semnat sâmbătă cu Italia şi Canada noi acorduri de securitate, asemănătoare celor deja încheiate pentru o perioadă zece ani cu Marea Britanie, Germania, Franţa şi Danemarca, înţelegeri menite să susţină securitatea Ucrainei în aşteptarea unei aderări a ei la NATO.
Trupul lui Alexei Navalnîi a fost predat mamei sale
18:10Trupul neînsuflețit al liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, care a murit brusc în închisoare săptămâna trecută, a fost predat mamei sale, a scris sâmbătă purtătoarea de cuvânt a acestuia.
17:38 Ucraina a revendicat sâmbătă un atac cu dronă asupra uneia dintre cele mai mari oțelării din Rusia
Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au afirmat că uzina produce arme pentru forțele rusești desfășurate în Ucraina. „Lovitura cu dronă asupra oțelăriei Novolipetsk a fost efectuată în comun de două servicii speciale ucrainene: SBU și GUR (serviciile de informații militare)”, a precizat SBU.
17:02Peste 9.000 de cetăţeni ucraineni au trecut ilegal frontieră de nord a României, în doi ani de zile, de când a început războiului în Ucraina.
16:34Arestări în timpul unei adunări la Moscova a unor soţii de soldaţi mobilizaţi în Ucraina
Moscow police arrest journalists at soldiers’ wives protest#UkraineRussiaWar pic.twitter.com/1f7kXj9rHF
— Guy Elster (@guyelster) February 24, 2024
16:05 Washingtonul sancționează „flota fantomă” de petroliere a Rusiei
Statele Unite au sancționat 14 petroliere din „flota fantomă” folosită de Moscova pentru a eluda plafonarea impusă de țările occidentale la prețul petrolului rusesc.
15:40„Nu există niciun indiciu că Putin se pregăteşte pentru pace”. Mesajul șefului NATO la 2 ani de război în Ucraina
15:13Dmitri Medvedev: Rusia „se va răzbuna” pentru sancţiunile occidentale. „În război, ca la război”
Numărul doi al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a promis sâmbătă că ţara sa se va răzbuna pentru sancţiunile occidentale, anunţate cu ocazia împlinirii a doi ani de la începerea ofensivei Rusiei împotriva Ucrainei şi a morţii liderului de opoziţie Aleksei Navalnîi.
14:43 Într-un mesaj la doi de la începerea războiului, Volodimir Zelenski le transmite ucrainenilor că „vom învinge”
Dear great people of a great country, I am immensely proud of each of you. I admire each one of you. I believe in each one of you. Any normal person wants the war to end. But none of us will allow Ukraine to end.
That is why when it comes to ending the war, we always add: on our… pic.twitter.com/MQttTK8Ex2
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 24, 2024
14:33 Marina Tauber figurează pe lista celor peste 500 de persoane sancţionate de SUA / Reacţia furibundă a deputatei din Republica Moldova şi a lui Ilan Şor
Șeful NATO: „Situaţia pe câmpul de luptă rămâne extrem de dificilă”
14:02Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg îndeamnă sâmbătă Ucraina şi pe aliaţii acesteia, într-un mesaj înregistrat, „să nu-şi piardă speranţa”, la marcarea a doi ani de la invazia acestei ţări de către preşedintele rus Vladimir Putin, relatează AFP. „Situaţia pe câmpul de luptă rămâne extrem de dificilă”, recunoaşte secretarul general al NATO.
#NATO stands with #Ukraine.pic.twitter.com/pfhVqh1fxs
— Jens Stoltenberg (@jensstoltenberg) February 24, 2024
12:17 Cetăţenii ucraineni cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, care pot fi recrutaţi pentru a participa la război, au interdicţia de a se apropia la o distanţă mai mică de cinci kilometri de frontiera cu România şi Republica Moldova, potrivit unui ordin semnat de şeful Serviciului de Stat de Frontieră din regiunea Cernăuţi.
11:35 Ucraina a atacat cu drone în timpul nopții o oțelărie aparținând companiei ruse Novolipetsk RAO NLMK.MM, într-o operațiune comună a informațiilor militare GUR și a serviciului de securitate SBU, a declarat sâmbătă o sursă ucraineană. Aceasta a declarat pentru Reuters că atacul a provocat un incendiu major la uzină.
„Materiile prime din această întreprindere sunt folosite pentru fabricarea de rachete rusești, artilerie, drone. Prin urmare, este un scop legitim pentru Ucraina”, a spus sursa, fără a preciza locația fabricii.
Soția lui Navalnîi îi cere „demonicului” Putin „să elibereze” trupul neînsuflețit al disidentului
11:30Iulia Navalnaia, văduva disidentului Alexei Navalnîi, a cerut sâmbătă autorităților ruse „să elibereze” trupul neînsuflețit al acestuia pentru înmormântare și l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că este „demonic”, scrie Reuters. Mesajul său vine după ce autoritățile care dețin trupul lui Navalnîi au amenințat că-l vor îngropa ele dacă familia nu acceptă să nu facă o înmormântare publică.
09:26După doi ani de război cu pierderi grele, Ucraina trebuie să găsească oameni noi pe care să-i trimită pe front. În acest context, la 10 kilometri de granița cu România, în satul Cupca, o mamă își plânge fiul ucis de ruși și se teme că un altul ar putea ajunge, la rândul său, pe front. Un reportaj video, realizat de o echipa HotNews.ro în Bucovina de Nord, încearcă să surprindă efectele războiului asupra comunităților de români din Ucraina.
08:53Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat sâmbătă „rezistenţa extraordinară a poporului ucrainean”, la sosirea sa la Kiev, la fix doi ani de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
„Mai mult ca niciodată, susţinem cu tărie Ucraina. Financiar, economic, militar, moral. Până când ţara va fi în sfârşit liberă”, a adăugat ea.
Alături de Ursula von der Leyen, la Kiev s-au mai deplasat şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, premierul canadian Justin Trudeau şi premierul belgian Alexander De Croo, potrivit Reuters.
In Kyiv to mark the anniversary of the 2nd year of Russia’s war on Ukraine.
And to celebrate the extraordinary resistance of the Ukrainian people.
More than ever, we stand firmly by Ukraine.
Financially, economically, militarily, morally.
Until the country is finally free. pic.twitter.com/ZLWMbOxVFh
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) February 24, 2024
Cei patru au călătorit împreună peste noapte cu trenul din Polonia vecină, a precizat guvernul italian într-un comunicat.
Sumarul ultimelor 24 de ore:
- VIDEO Forțele aeriene ucrainene au doborât încă un avion rusesc de recunoaștere A-50 / „O altă lovitură serioasă” pentru Moscova / Bloggerii militari ruși confirmă.
- Şeful NATO declară, în premieră, că Ucraina are dreptul de a lovi ţinte ruseşti în afara teritoriului ei naţional.
- Evoluțiile pe front: Sectorul Mariinka este noul punct fierbinte. Atacuri intense în estul Ucrainei.
- Autoritățile ruse amenință că îl vor îngropa pe Navalnîi în cimitirul închisorii.
- Bloomberg: Ungaria a împiedicat adoptarea unei declaraţii comune a statelor membre UE pentru a marca doi ani de la invazia rusă în Ucraina.
- Ce sunt acordurile de securitate pe care Ucraina le discută cu aliații, inclusiv România? Ce prevăd ele.
- Protestele agricultorilor: Oficialii polonezi nu au venit la graniţă la întâlnirea solicitată de Zelenski.
- Moscova consideră că noile sancţiuni ale SUA urmăresc să influenţeze alegerile prezidenţiale din Rusia.
- Pentru Rusia, suspendarea CIO reprezintă o „discriminare fără precedent” împotriva sportivilor săi.