Liviu Dragnea, Daniel Savu si Serban Nicolae si-au depus candidaturile pentru presedintia partidului. Dragnea ar putea ramane candidat unic, decizia se ia la sedinta Comitetului Executiv de miercuri
Comitetul Executiv National al PSD care are loc miercuri la ora 16.00 va decide daca Dragnea ramane candidat unic la sefia partidului la scrutinul din 11 octombrie sau va avea si contracandidati. Senatorii Serban Nicolae si Daniel Savu si-au depus candidaturile la sediul partidului (marti la ora 12.00 era termen limita) desi, potrivit regulamentului votat la sedinta precedenta, nu indeplinesc toate criteriile, adica nu au sustinerile formale din partea a cinci organizatii – cea a organizatiei din care provin si alte patru. De altfel, comisia electorala a partidului a respins aceste candidaturi marti, potrivit Mediafax. Este insa posibil ca miercuri sa existe o derogare de la aceasta regula, potrivit presedintelui Comisiei Electorale PSD. Acelasi lucru l-a afirmat si Dragnea.
Dragnea, presedinte interimar, beneficiaza de un sprijin covarsitor din tara, cel putin la nivelul comunicarilor din presa. Savu a primit sprijinul organizatiei sale, insa a declarat ca nu stie daca are sprijin si din partea altora, intrucat el a respectat regulamentul si a trimis aceasta solicitare catre toate cele 42 de organizatii, iar acest lucru il va afla in urma sedintei CEx de maine.
La randul sau, Nicolae, cel care a pierdut sprijinul organizatiei sale, Mehedinti, in favoarea lui Dragnea, a declarat pentru Hotnews.ro ca nu a mai solicitat acest sprijin, dupa ce Dragnea a declarat in presa ca a sunat cativa presedinti de filiale pentru a le cere sa sprijine niste candidati si acestia s-au suparat pe el.
„Am despus o declaratie de sustinere din partea organizatiei locale, de la baza partidului” a declarat Nicolae.
Intrebat daca are de gand sa conteste o eventuala respingere a candidaturii, el a raspuns:
„Nu, nu am de gand sa contest, voi respecta decizia, o voi considera incorecta dar o voi respecta. Eu nu am fost niciodata in contra partidului, doar am sa votez si o sa spun de fiecare data cand o sa am ocazia ce proiect aveam pentru partid, cum vad eu lucrurile.
Mi-am spus intotdeauna parerea si astazi la motiune mi-am exprimat votul, am votat impotriva ei bineinteles. Eu am depus un juramant atunci cand am devenit senator si este si o ofensa ca cineva sa imi spuna (…) ca nu avem incredere, ca nu cumva sa tradeze cineva. Eu sunt unul dintre cei cu multe nemultumiri, dar nu inseamna ca acestea ma duc la demiterea guvernului. Ce am eu de reprosat nu se rezolva prin demiterea guvernului pe care il sustin.
Iar recomandari din partea organizatiilor din tara nici nu am cerut, pentru ca acea declaratie a lui Dragnea m-a lamurit. Liviu Dragnea a spus ca a sunat cativa presedinti de organizatii judetene si le-a cerut sa dea sustinerea si contracandidatilor, ceea ce mi se pare incredibil de grav. Este un dispret fata de membrii de partid si de acele organizatii, sa spui ca aranjezi asta cu presedintii, adica nu conteaza vointa membrilor acelor organizatii. Nu stiu la cine a sunat sau daca a sunat, dar daca asa gandeste imi este suficient ca sa imi dau seama ca lucrurile sunt grave,” a precizat Nicolae pentru Hotnews.ro.
Serban Nicolae este cel care a trimis o scrisoare membrilor de partid in care acuza faptul ca procesul electoral este viciat si nestatutar.
La randul sau, Daniel Savu a precizat pentru HotNews.ro ca maine in cadrul CEx va afla daca i se aproba candidatura, el fiind cel care a solicitat sprijinul tuturor organizatiilor conform regulamentului si care si-a prezentat un proiect politic.
„Am primit la Comisia Electorala Centrala a PSD cele trei candidaturi – este vorba de cea a domnului Liviu Dragnea, Serban Nicolae si Daniel Savu. Pana la ora 17.00, vom analiza cele trei candidaturi in ideea de a respecta ce s-a hotarat la CExN, adica declaratie pe propria raspundere, recomandare din partea organizatiei judetene si minim patru recomandari din partea altor organizatii judetene, si vom finaliza in cursul zilei de astazi aceasta analiza, iar maine, in Comitetul Executiv, de la ora 16.00, vom prezenta acest raport, urmand ca in acest Comitet Executiv sa se valideze candidatura pentru alegerile interne din data de 11 octombrie”, a declarat presedintele acestei comisii, deputatul Florin Iordache, citat de Agerpres.
El a precizat ca regulamentul prevede ca o organizatie judeteana sa dea numai o singura recomandare unei singure persoane, dar ca, in sedinta CExN de miercuri, este posibil sa se accepte o derogare de la aceste reguli daca va fi necesar.
„Pe ordinea de zi a CExN va fi aprobarea normei de reprezentare la Congres, respectiv cu cati reprezentanti participa fiecare organizatie, cateva principii de modificare a Statului, urmand ca la CExN din 12 octombrie sa se aprobe forma finala a Statutului, validarea sau invalidarea unor candidaturi si alte chestiuni de organizare a evenimentului din 11 octombrie si a Congresului”, a spus si Dragnea la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
El a precizat ca in sedinta de miercuri se poate decide daca se pastreaza conditiile initiale din regulament in privinta candidatilor la presedintia PSD, care trebuie sa aiba sprijinul a cinci organizatii.
Dragnea a mentionat ca si-a depus luni seara candidatura la presedintia PSD.
„Nu am fost curios sa vad ce dosare s-au depus, am inteles ca s-au mai depus alte doua, ale lui Daniel Savu si Serban Nicolae. Nu imi dau emotii aceste candidaturi, ci evenimentul in sine si anume exprimarea votului de catre toti membrii de partid. Se pare ca avem peste 500.000 de membri de partid, cel putin secretarul general m-a informat ca din evidentele partidului sunt peste 500.000 de membri. Ei sunt asteptati sa vina la urne sa-si exprime un punct de vedere si eventual si increderea intr-un om sau altul. Mie imi creeaza emotii”, a afirmat Liviu Dragnea.