Sari direct la conținut

Liviu Mihaiu, eliberat din functia de guvernator al Deltei Dunarii si inlocuit cu Grigore Baboianu

HotNews.ro

Guvernul a decis eliberarea lui Liviu Mihaiu din functia de guvernator al Deltei Dunarii si inlocuirea sa cu Grigore Baboianu. Anuntul a fost facut miercuri de ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, in cadrul unei conferinte de presa.

Nicolae Nemirschi nu a dat detalii referitor la motivele inlocuirii. Grigore Baboianu a ocupat, pana acum, functia de director executiv adjunct al Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

Liviu Mihaiu fusese numit guvernator al Deltei Dunarii in septembrie anul trecut.El l-a inlocuit atunci in functie pe Paul Cononov, care fusese numit consilier personal al premierului Calin Popescu Tariceanu.

Jurnalistul Liviu Mihaiu a fost timp de mai multi ani activist in cadrul organizatiei „Salvati Delta Dunarii”, care deruleaza programe de mediu in Delta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro