Sari direct la conținut

Lovitură dată de Maia Sandu: a învins în finala prezidențială chiar în fieful lui Ilan Șor – raionul Orhei

HotNews.ro
Lovitură dată de Maia Sandu: a învins în finala prezidențială chiar în fieful lui Ilan Șor – raionul Orhei
Victorie a Maiei Sandu la Orhei. Sursa: CEC.md

Ilan Șor este acuzat de autoritățile din Republica Moldova că a organizat o rețea de fraudare a alegerilor. El și-a îndemnat susținătorii să voteze împotriva Maiei Sandu.

În turul al doilea al alegerilor prezidențiale, președinta Maia Sandu l-a învins pe contracandidatul ei Alexandr Stoianoglo în fieful condamnatului fugar Ilan Șor. La Orhei, șefa statului a acumulat 52,24% din totalul sufragiilor, fiind votată de 23.305 de orheeni, scrie Deschide.md.

Alexandr Stoianoglo a acumulat 47,76% din voturile exprimat în raionul Orhei, adică 21.303 de sufragii.

Maia Sandu este pe cale să câștige și capitala. În Chișinău, ea are 57,29%, după procesarea a 96,7% din totalul proceselor verbale.

Autoritățile de la Chișinău spun că Ilan Șor, oligarhul fugar, condamnat de o instanță moldovenească pentru același „furt al secolului”, și care trăiește acum la Moscova, a creat cu ajutorul complicilor din țară o rețea extinsă de cumpărare a voturilor, cu ajutorul căreia poate direcționa zeci de mii de buletine de vot spre favoritul său.

Ilan Șor a îndemnat de altfel la un vot împotriva Maiei Sandu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro