Lovitură pentru SUA: Una dintre cele mai bogate țări din lume oprește exportul de arme din cauza războiului cu Iranul
Elveția a suspendat temporar noi licențe pentru exportul de arme și muniție către SUA, invocând neutralitatea în contextul conflictului din Iran. Decizia blochează contracte de aproximativ 120 de milioane de dolari, potrivit Bloomberg.com.
„Exporturile de material de război către SUA nu pot fi autorizate în prezent”, a declarat vineri guvernul elvețian, invocând implicarea țării în „conflictul armat internațional” din Orientul Mijlociu.
Într-o declarație oficială, Consiliul Federal a subliniat că „de la escaladarea conflictului din 28 februarie, nu au mai fost eliberate noi licențe pentru exportul de material de război către SUA”.
Această decizie reflectă regulile stricte de neutralitate ale statului alpin, care au dus deja la închiderea spațiului aerian pentru zborurile militare americane legate direct de războiul din Iran.
Berna a anunțat weekendul trecut că survolurile americane care depășesc volumul obișnuit vor fi refuzate, „cu excepția cazului în care scopul lor este clar și nu are legătură cu conflictul”.
Statele Unite au fost al doilea cel mai mare importator de arme elvețiene anul trecut, absorbind aproximativ 10% din totalul livrărilor. Vânzările, în valoare de 94,2 milioane de franci (circa 119 milioane de dolari), au constat în principal din vehicule aeriene, muniții și arme de mână, conform datelor guvernamentale.
Deși noile comenzi sunt blocate, autoritățile au clarificat situația contractelor aflate deja în derulare: „S-a stabilit că licențele existente nu au nicio relevanță pentru război în prezent și, prin urmare, pot fi utilizate în continuare”.
Totuși, monitorizarea va fi constantă. Un grup interdepartamental de experți va analiza periodic evoluția livrărilor și va evalua „dacă este necesară vreo acțiune în temeiul legii neutralității”.
Poziția de neutralitate a țării a reprezentat o adevărată bătaie de cap pentru producătorii de arme din Elveția, scrie Bloomberg.
Guvernul de la Berna a împiedicat anterior țările aliate să trimită echipamente fabricate în Elveția către Ucraina, ceea ce a făcut ca producătorii locali să piardă o serie de comenzi importante, în timp ce restul Europei s-a reînarmat masiv în urma invaziei Rusiei.
Temându-se de o excludere definitivă din lanțurile de aprovizionare europene, unele companii elvețiene au luat măsuri radicale și „și-au mutat producția în altă parte pentru a ocoli regulile” de export ale Confederației.
Ca răspuns la aceste presiuni, legislatorii au votat în decembrie relaxarea unei legi de bază, intenționând să permită exporturile către un grup definit de 25 de țări occidentale – inclusiv SUA – chiar dacă acestea sunt implicate într-un conflict.
Modificarea nu a intrat încă în vigoare deoarece, în conformitate cu sistemul de democrație directă din Elveția, „proiectul de lege poate fi încă contestat printr-un referendum”, dacă se vor strânge suficiente semnături până la jumătatea lunii aprilie.