Sari direct la conținut

LSE ar putea prelua Borsa Italiana pentru 1,5 miliarde de euro

HotNews.ro

London Stock Exchange se afla in discutii avansate pentru preluarea Borsa Italiana, pretul oferit urmand sa fie de aproximativ 1,5 miliarde de euro, potrivit editiei online a Financial Times. Aceasta oferta este cu putin peste nivelul de 1,2-1,4 miliarde de euro estimat de grupul bursier italian in 2006, cand analiza posibilitatea unei oferte publice initiale.

Termenii ofertei, care va consta in actiuni si numerar, vor oferi o autonomie considerabila operatorilor.

Miercuri, London Stock Exchange a confirmat ca se afla in negocieri cu bursa italiana, iar conducerea Borsa Italiana a anuntat ca se va intruni joi pentru a discuta oferta LSE.

Un obstacol in calea finalizarii aceste tranzactii ar putea fi Nasdaq, cel mai mare actionar al LSE, care are puterea de a bloca orice actiune de amploare. In urma acestei tranzactii, Nasdaq si-ar vedea diminuata participatia de 30% la LSE.

Investitorii au reactionat negativ la aflarea ofertei de preluare, actiunile LSE depreciindu-se cu 1,8%, pana la 13,42 lire sterline.

NYSE Euronext, care a negociat vara trecuta cu Borsa Italiana, si-a exprimat interesul pentru redeschiderea negocierilor, putand complica astfel intelegerea dintre London Stock Exchange si bursa italiana, avand in vedere ca unii actionari ai Borsa Italiana sunt in favoarea unei fuziuni cu Euronext.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro