Lucrari de Grigorescu, Tonitza, Pallady – intr-o expozitie vernisata la Palatul Sutu
Expoziţia „Pinacoteca Bucureştiului. Un proiect interbelic”, care cuprinde lucrări semnate de artişti precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza şi Theodor Pallady, va fi vernisată vineri la Palatul Suţu, informeaza Agerpres.
Organizatorii arată că expoziţia reprezintă un memento dedicat Pinacotecii bucureştene şi preconizează să sintetizeze o imagine reprezentativă a acesteia, în constituirea căreia colecţionismul de stat şi cel particular au avut o pondere egală.
Prin deschiderea acestei expoziţiei la Muzeul Municipiului Bucureşti, publicul va putea vizita şi două noi spaţii expoziţionale de la etajul Palatului Suţu, după ce acestea au funcţionat ca depozite o perioadă de câţiva ani.
Pinacoteca bucureşteană, inaugurată în 1933, având ca prim sediu palatul amiralului Gheorghe Urseanu, cuprinde în prezent aproximativ 5.500 de piese de pictură, grafică şi sculptură românească şi universală. După ce a fost deposedată de numeroase opere preţioase în anii comunismului, colecţia nu a mai fost valorificată după 1990 decât fragmentar, prin câteva evenimente temporare, majoritatea găzduite în locaţii externe Muzeului Municipal.
Pinacoteca a fost fondată de personalităţi marcante ale culturii româneşti, ca secţie a Muzeului Municipal, şi a fost esenţială în modernizarea culturală a Capitalei, prin eforturi concentrate ale Municipalităţii, colecţionarilor şi instituţiilor donatoare, între care: Eforia Spitalelor, Clubul Tinerimii, Automobil Clubul Român, alături de Cabinetul Primarului General împreună cu Direcţia Mişcării Culturale.
Conform comunicatului, primele două colecţii donate Municipalităţii – cea a magistratului Ioan I. Movilă şi cea a sculptorului Filip Marin – au fost hotărâtoare pentru începuturile importantei instituţii de cultură. Pinacoteca a fost apreciată ca un veritabil „templu al artei”.
Expoziţia „Pinacoteca Bucureştiului. Un proiect interbelic” reuneşte lucrări provenite din primele două colecţii donate, expuse alături de creaţii reprezentative pentru artiştii români din perioada modernă şi contemporană, grupate tematic, în patru secţiuni – portrete, naturi statice, scene de gen, peisaje. Astfel, publicul va putea vedea opere de artă universală, dar şi pânze româneşti semnate, între alţii, de Gheorghe Tattarescu, Mişu Popp, Nicolae Grigorescu, Sava Henţia, Ion Andreescu, GD Mirea, Theodor Pallady, Marius Bunescu, Nicolae Dărăscu, Nicolae Tonitza, Francisc Şirato, Coca Meţianu, Mina Byck Wepper, Rodica Maniu.
De asemenea, vor fi expuse sculpturi de Filip Marin, Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Miliţa Petraşcu, Ion Irimescu, Boris Caragea, Gheorghe Anghel, Constantin Lucaci, Ovidiu Maitec.
Expoziţia va fi deschisă până pe 30 august.