Sari direct la conținut

Ludovic Orban, despre o posibilă tergiversare a anticipatelor de către PSD: „Avem ac de cojocul lor”

HotNews.ro
Ludovic Orban, Foto: Agerpres
Ludovic Orban, Foto: Agerpres

Prim-ministrul desemnat Ludovic Orban a declarat că PNL are soluţii şi în varianta în care PSD va încerca să tergiverseze procesul declanşării alegerilor anticipate, dar nu a vrut să divulge planul respectiv, relatează Agerpres.

„Avem ac de cojocul lor şi pentru această eventualitate. Dar nu vă pot spune acum, veţi afla”, a arătat liderul PNL, într-o declaraţie de presă susţinută sâmbătă la Palatul Parlamentului.

În ce priveşte ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen, el s-a declarat convins că PSD nu va modifica prevederile referitoare la desfăşurarea alegerilor pe parcursul a trei zile pentru diaspora.

„Nu cred că PSD îşi poate permite, după ce le-a făcut românilor din diasporă – şi în alegerile din 2014 şi în alegerile europarlamentare din 2019 – nu cred că îşi pot permite să îşi schimbe punctul de vedere pentru că, până la urmă, inclusiv PSD a votat proiectul de lege al PNL care a permis exercitarea votului în diasporă în condiţii normale, decente. Ca atare, eu nu cred că această prevedere poate fi afectată”, a spus preşedintele PNL.

În ce priveşte posibilitatea de a vota la orice secţie, Orban a declarat că această prevedere le va permite să îşi exprime opţiunea şi celor care nu se vor afla în localitatea de reşedinţă în ziua scrutinului.

„Aici am auzit puncte de vedere critice, dar şi aici noi am făcut-o tocmai pentru a permite exercitarea dreptului de vot. Dacă un cetăţean din Vaslui, de exemplu, lucrează la Iaşi şi trebuie să lucreze în ziua votului la Iaşi, când îşi termină programul, vrea să voteze – să i se permită să voteze! De asemenea, dacă, să zic, ajungem ca studenţii să voteze în sesiune şi au examen în ziua votului – să li se permită să voteze! Nu să li se interzică dreptul de vot. Asta e sensul acestei reglementări, pentru că oricum sistemul de alocare a mandatelor este un sistem care alocă mandatele atât la nivelul circumscripţiilor electorale, judeţele, respectiv municipiul Bucureşti, cât şi un sistem de alocare a mandatelor la nivel naţional. Iar condiţia fundamentală pentru constituţionalitatea unei reglementări privitoare la alegeri este aceea ca Parlamentul să fie reprezentativ, adică, la nivel naţional, opţiunile populaţiei să îşi găsească o oglindă fidelă în ponderile politice care există la nivelul parlamentului”, a spus Ludovic Orban.

Citește și: OUG pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate: Se poate vota la orice secție, indiferent de domiciliu / Dancă: Fraudele sunt excluse datorită sistemului electronic de control al votului

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro