Lukașenko le cere sportivilor belaruși să își bată măr adversarii la Jocurile Olimpice / „Va fi o victorie politică”
Președintele belarus, Alexandr Lukașenko, i-a îndemnat marți pe sportivii belaruși care participă la Jocurile Olimpice de la Paris sub statut neutru să își bată măr adversarii, potrivit AFP.
„Dacă ați ales așa și mergeți acolo sub statut neutru, să-i bateți măr, arătați-le că sunteți un adevărat belarus”, a declarat Lukașenko, citat într-un comunicat de presă al președinției, în condițiile în care Belarusul este exclus ca stat de la Jocuri din cauza sprijinului său pentru invazia rusă în Ucraina.
La sfârșitul lunii martie, CIO a anunțat că sportivii ruși și belaruși nu vor putea defila în timpul ceremoniei de deschidere de la Paris.
Această interdicție se adaugă la obligația lor de a participa sub un steag neutru, cu condiția să nu fi susținut în mod deschis atacul asupra Ucrainei. Imnurile Rusiei și Belarusului vor fi, de asemenea, interzise.
În timpul unei vizite în regiunea belarusă Mogilev, locuitorii locali l-au întrebat pe Alexandr Lukașenko ce părere are despre participarea sub statut neutru, potrivit unei relatări publicate pe site-ul președinției belaruse.
„Depinde de sportiv să aleagă. Dacă va decide să participe la Jocurile Olimpice, va fi și mai aprig. Pentru că înțelegeți că starea de spirit și furia nu au o importanță minoră în sport”, a reacționat Lukașenko.
„Sunteți belaruși și atunci când câștigați, este un mod bun pentru noi de a-i bate politic”, a insistat el.
Lukașenko, aflat la putere din 1994, a lichidat toate formele de opoziție din țara sa, suprimând o mișcare pașnică de masă în 2020.
El este, de asemenea, obișnuit să facă declarații radicale și stupide, cum ar fi atunci când a defilat în fața demonstranților care se opun puterii sale, cu un kalașnikov în mână, numindu-i „șobolani”.
În februarie 2022, a deschis Belarusul armatei ruse pentru ca aceasta să poată invada Ucraina dinspre nord.