Lumini si umbre in viitoarea legislatie fiscala
Se împlinesc în curând două luni de la momentul în care noile coduri ce ar trebui să guverneze fiscalitatea românească începând din 2016 au fost publicate pe pagina de internet a Ministerului de Finanțe. Am urmărit cu interes dezbaterea publică ce a avut loc pe marginea lor și am participat la ea ori de câte ori am avut ocazia.
Și pentru că în zilele următoare proiectele respective vor pleca pentru dezbatere în Parlament, mi-am zis că e momentul să punctez câteva elemente importante care fie nu au fost suficient analizate, fie au rămas în afara discuției. Nu voi aminti aici de măsurile bune de reduceri sau eliminări de impozite, nici nu voi ridica semne de întrebare cu privire la sursele de acoperire a potențialului deficit bugetar. Au facut-o suficient politicienii aflați la putere sau în opoziție și experții în macroeconomie. Voi încerca să trec în revistă câteva zone care rămân în ceață, ca niște pete albe pe harta fiscalității, pete care vor provoca în mod sigur naufragiul multor contribuabili aventurieri ce se vor avânta într-acolo. Care ar fi acestea?
Plafonarea bazei de calcul a contribuțiilor sociale Propunerea mediului de afaceri pentru descurajarea muncii ”la negru” și ”la gri” a fost introducerea obligației de plată a contribuțiilor sociale pe toate veniturile din muncă, indiferent de forma contractuală în care acestea sunt obținute. Iar plafonarea să se facă la un nivel decent, 3 salarii medii pe economie. Acest lucru ar fi trebuit să elimine tentația de a ”călca alături”, încurajând contribuabilii către conformare voluntară. Din păcate, modul în care este scrisă noua legislație nu face însă decât să perpetueze actuala stare de fapt, schema de remunerare prin PFA fiind în continuare net avantajoasă contractului de muncă: la contractul de PFA se datorează doar o parte dintre contribuții, ceea ce face ca sarcina fiscală totala să fie din nou disproporționată. Astfel, după calculele mele făcute la nivelul plafonului de 5 salarii medii pe economie, conform noilor reguli situația se prezintă în felul următor:
- Contract de PFA: la 1 leu venit net corespund 43 bani costuri fiscale
- Contract de muncă: la 1 leu venit net corespund 77 bani costuri fiscal
E greu de crezut că în aceste condiții va dori cineva să schimbe sistemul de la PFA la salariu…
Plafonarea contribuțiilor sociale datorate de angajator rămâne o poveste frumoasă Noi cei care lucrăm în domeniu am atras atenția de multă vreme asupra unui aspect pe care, fără să mă gândesc de două ori l-aș cataloga drept înșelătorie cu acte în regulă: modul în care se face plafonarea contribuției de asigurări sociale la angajator. Printr-un artificiu tehnic (în ale cărui detalii nu voi intra aici), statul obligă angajatorii să plătească o contribuție suplimentară care nu beneficiază nimănui, neintrând în punctajul de pensie al angajaților. Începând cu noul cod fiscal, această nedreptate urmează să fie legiferată și în cazul contribuției la asigurările de sănătate. Bine spunea cineva că statul îți dă cu o mână și îți ia cu amândouă!
Impozitarea microîntreprinderilor și eliminarea impozitului pe dividende Coroborat cu cele prezentate mai sus, noul sistem propus de impozitare a dividendelor va reprezenta un adevărat El Doradopentru cei care doresc să evite costurile fiscale ridicate în cazul contractelor de PFA și a celor de muncă. Practic, în noua formulă, o microîntreprindere al cărei asociat unic este și angajat în funcția de director cu salariul minim pe economie (eventual cu normă parțială 2h/zi) ajunge să plătească doar un impozit de 3% pe venit. O invitație la scheme de remunerare alternativă. Dar ce se va întâmpla în viitor cu regulile antiabuz, cele care fac diferența între activități dependente și cele independente? Așa cum este scrisă propunerea de legislație, porțile sunt lăsate în continuare deschise, iar fiscul va avea grijă pe viitor să îi sancționeze pe cei care vor trece prin ele. Sau cel puțin pe unii dintre aceștia.
”In dubio contra fiscum” Este binecunoscut comportamentul agresiv și de multe ori abuziv al inspectorilor fiscali în relația cu plătitorii de impozite, orice prevedere echivocă a legislației fiscale fiind automat interpretată în favoarea autorităților. Pentru a reduce aceste abuzuri, mediul de afaceri a propus introducerea în codul de procedură a unui principiu din dreptul roman: ”in dubio contra fiscum”. Conform acestuia, orice prevedere legală neclară se interpretează în favoarea contribuabilului. Guvernul se mândrește cu preluarea acestei idei și introducerea ei în legislație. Din păcate, modul în care această regulă a fost scrisă o face aproape inaplicabilă, urmând să intre în categoria celei care prevede modificarea legislației fiscale doar prin lege, cu 6 luni înaintea intrării în vigoare și care nu s-a aplicat niciodată, deși de la intrarea în vigoare a codurilor au trecut mai bine de 11 ani…
Penalitatea de nedeclarare Punct de final pe care vreau să îl ating în articolul de față este legat de o ultima ”găselniță” a autorităților, prin care se pune un nou instrument coercitiv în mâna inspectorilor fiscali: penalitatea de nedeclarare de până la 50% din sumele neînscrise în declarațiile fiscale. După părerea mea, măsura este abuzivă, în condițiile în care deja există sancțiuni în acest sens în legislația actuală: se aplică amenzi pentru nedepunerea declarațiilor fiscale, iar în situația în care sumele declarate și plătite sunt greșite, contribuabilii datorează dobânzi și penalități de întârziere. Făcând o paralelă, în vechea lege a evaziunii fiscale exista o prevedere oarecum similară, prin care contribuabilul caruia inspecția fiscală îi descoperea sume nedeclarate și neplătite, avea obligația de plată a unei penalități egale cu diferența respectivă. Curtea Constituțională a considerat prevederea ca fiind nelegală. Voi urmări cu interes în ce măsură istoria se repetă.
INTERVIURILE HotNews.ro