Macron a discutat la telefon cu Putin. „Occidentalii sunt responsabili pentru războiul din Ucraina”, i-a spus liderul de la Kremlin

Președintele francez Emmanuel Macron a avut marți o convorbire cu omologul său rus Vladimir Putin, pentru prima dată din septembrie 2022, el cerând o încetare a focului „cât mai curând posibil” în Ucraina și o coordonare a eforturilor pentru a controla programul nuclear iranian, a anunțat Palatul Elysée, potrivit agenției France Presse.
Conform Președinției franceze, Macron a subliniat în discuția cu Putin „sprijinul neclintit al Franței pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei” și a „cerut instaurarea, cât mai curând posibil, a unei încetări a focului și lansarea de negocieri între Ucraina și Rusia pentru o soluționare solidă și durabilă a conflictului”.
În schimb, potrivit unui anunț difuzat de Kremlin și preluat de presa rusă, Putin l-a avertizat pe Macron că orice acord de pace în Ucraina va trebui să fie unul „pe termen lung, care să prevadă eliminarea cauzelor profunde ale crizei ucrainene și să se bazeze pe noile realități teritoriale”.
Totodată, pentru Vladimir Putin, conflictul din Ucraina este „o consecință directă a politicilor susținute de țările occidentale”. Putin a acuzat Occidentul că „a ignorat interesele de securitate ale Rusiei ani de zile” și a creat un „cap de pod anti-rus în Ucraina”.
În ceea ce privește Iranul, Președinția franceză a indicat că cei doi lideri au „decis să își coordoneze abordările și să aibă o nouă discuție în viitorul apropiat pentru a urmări împreună acest subiect”.
Potrivit Kremlinului, Putin i-a transmis lui Macron că Iranul are „dreptul” să dezvolte un program nuclear „pașnic”.
Este prima convorbire telefonică – anunțată public – între cei doi șefi de stat din septembrie 2022, la câteva luni după ce Rusia a declanșat invazia la scară largă asupra țării vecine Ucraina.