MAE atenționează: În anumite zone din Grecia este risc ridicat de incendii de pădure / Cod portocaliu de caniculă în Franța

Ministerul Afacerilor Externe atenționează românii care vor să călătorească în Grecia că Secretariatul General de Protecție Civilă anunță că există, marți, un grad ridcat de incendiu de pădure, gradul 4 sau 5, pe fondul vântului și al temperaturilor ridicate, potrivit Mediafax.
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendiu de pădure (grad 4 din 5) pentru data de 25 iunie 2019, pe fondul vântului și al temperaturilor ridicate în regiunile: Peninsula Attica; Viotia; Insula Evia; Korinthia; Argolida. Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +302106728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență”, transmis reprezentanții MAE, printr-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.
De asemenea, MAE mai spune că cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +30 6978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe „recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, www.meteoalarm.eu<http: a="" www.meteoalarm.eu>, www.mae.ro<http: a="" www.mae.ro> și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs<http: a="" app_cs>), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie”.
MA atenționează românii care tranzitează sau vor să călătorească în Franța că țara se află, începând de luni, sub cod portocaliu de caniculă care va ține până la finalul lunii iunie, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că serviciul local de meteorologie – Météo France, a anunțat un episod de caniculă intensă în majoritatea regiunilor Franței începând de luni, 24 iunie 2019 și până la sfârșitul lunii iunie 2019. Căldura se va accentua progresiv în cea mai mare parte a țării cu maxime așteptate în intervalul miercuri 26 iunie și vineri 28 iunie 2019. Météo France a emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru Paris, departamentele limitrofe ale capitalei (Seine-Saint-Denis, Hauts-de-Seine, Val-de-Marne), precum și pentru departamentul Seine-et-Marne”, transmis reprezentanții MAE, potrivit Mediafax.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet ale Météo France (http://www.meteofrance.com/previsions-meteo-france/bulletin-france) și Ministerului francez al Sănătății
„Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General ale României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General ale României la Lyon: +33643627736 și Consulatul General ale României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcție de circumscripția consulară în care se află”, potrivit sursei citate.
MAE mai recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro<http: a="" www.mae.ro> și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs<http: a="" app_cs>), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.