Magistratii si biciul

Au trecut deja aproape trei saptamani de cand Ministerul Justitiei si Procurorul General s-au dotat cu o arma numai buna de imblanzit magistrati: dreptul de a seisza inspectia judiciara in caz de abateri disciplinare. Veti spune: foarte bine, excelent! Era si timpul! Prea s-au inmultit magariile comise de unii judecatori si procurori. Cineva trebuie sa le dea si lor peste nas cand gresesc sau comit abuzuri. Ca principiu, nu suna rau. Orice mecanism de verificare si control este binevenit, cu conditia sa nu nasca alte abuzuri. E bine, asadar, sa punem acest bici in mana ministrului justitiei, adica in mana puterii executive si, indirect, in mana politicienilor?

Ca sa raspundem onest la aceasta intrebare ne vom intoarce putin in timp. A fost o vreme cand politicienii au avut in mana biciul si nimeni nu misca in front. Pe vremea guvernarii Nastase, cand justitia era condusa de sinistra Rodica Stanoiu, inspectia judiciara era la ministerul justitiei. Ajutat de un mic serviciu secret la dispozitia sa, ministrul taia si spanzura printre magistrati.

Politicienii aveau, asadar, o parghie de interventie in treburile justitiei. Numit politic fiind, ministrul sanctiona dupa bunul plac magistratii incomozi, nealiniati sau cazuti in dizgratia partidului. La un moment dat, n-a mai fost nevoie sa faca nici asta deoarece functiona autocenzura. Fiecare stia ce are de facut doar privind mana care tinea biciul.

Dar sa zicem ca acum zece ani institutiile din Romania abia se nasteau. Intre timp lumea a evoluat, inclusiv justitia romaneasca. Inspectia judiciara a trecut la Cosniliul Superior al Magistraturii, lasand astfel dreaptul magistratilor de a-si face singuri curatenie in propria ograda.

Ani la randul inspectia judiciara nu doar ca n-a functionat, dar s-a transformat intr-un fel de sindicat al magistratilor, adica exact in oposul a ceea ce trebuia sa fie. Magistratii s-au eliberat din chinga politica dar au inteles libertatea prost, prin libertatea de a face orice fara a da socoteala nimanui. A intervenit apoi solidaritatea de breasla, teama de a deschide precedent sau populismul, adica strategia unor membri CSM de a castiga simpatie in sistem aparandu-si neconditionat colegii.

Lucrurile n-au prea mers nici asa. In toate rapoartele MCV inspectia judiciara a iesit cam prost. Si atunci au intervenit, salvatori, politicienii, niste artisti in a face din negru alb imaculat. Au spus asa: daca inspectia judiciara de la CSM nu vrea, poate ar fi bine sa acordam procurorului general si ministrului justitiei dreptul de a sesiza inspectia.

Daca le spui: nu e bine, se creeaza o presiune pe magistrati, politicienii-artisti raspund asa: vai, dar nu ministrul face ancheta, ministrul doar sesizeaza CSM. Adica devine un simplu postas intre cetatean si inspectie. Tot ea decide in final daca aplica sau nu sanctiuni intr-o cauza sau alta. Bun, dar atunci de ce mai este nevoie de toata complicatia asta, cu sesizari care trec o tura pe la minister inainte de a ajunge la inspectie?

Daca analizam putin contextul, intelegem cum a aparut ideea. Era pe la sfarsit de 2011, cand tot sistemul politic era suparat pe judecatori, deoarece legifereaza in chestiunii bugetare dupa cum ii taie capul (povestea cu acordatul de salarii din urma) si pe procurori, din cauza ca-si luasera cam mult avant. Pe fondul unei probleme reale – si anume lipsa de raspundere in breasla magistratilor – procurorilor si judecatorilor li s-a aratat putin pisica, totul in numele sfintei dreptati.

S-au invocat legi europene iar politicienii artisti au turnat povesti lacrimogene cu nedreptati groaznice comise impotriva unor batranei si cu ministri turbati de atata neputinta.

Atunci, in 2011, CSM a ridicat obiectii, invocand separatia puterilor in stat, iar magistratii au amenintat cu „proteste radicale”. Adevarul este ca, intr-o tara ca Romania, o sesizare pornita de la ministrul justitiei impotriva unui judecator si procuror poate fi oricand un mijloc de intimidare si presiune.

In cele din urma legea a trecut de Parlament. Trebuie sa aveti mai multa incredere in institutii, nu in oameni, li s-a spus magistratilor speriati ca biciul asta este, de fapt, o arma cu doua taisuri, care functioneaza numai daca este folosit cu buna credinta.

Or, realitatea cunoscuta in Romania este una singura: obsesia tuturor politicienilor, de buna sau de rea credinta, este cum sa puna ei biciul pe judecatori si procurori daca altii nu vor sau nu pot sa o faca. Politicienii, mai ales dupa episodul Morar, vor sa controleze tot, sa nu mai lase nimic la voia intamplarii.

Guvernul s-a schimbat intre timp si avem un nou ministru al justitiei, un nou procuror general. Vi se pare ca au dovedit prea multa buna credinta in relatia cu magistratii? Pe cei mai zelosi dintre procurori i-au sanctionat cu schimbarea din functie. De vreo trei saptamani, ministrul justitiei si procurorul general au in mana si biciul actiunii disciplinare, o arma pe care o pot indrepta impotriva oricarui magistrat. Cum o vor folosi oare?

De notat ca nici CSM-ul, nici asociatiile de magistrati n-au mai tipat ca in 2011. Dimpotriva, tac malc. Azi, eliberati de dictatura basista, magistratii accepta fara o vorba biciul politicienilor. Spune si asta destule despre dorinta lor reala de a fi liberi.

Nu cred in teoria potrivit careia Romania trebuie sa probeze odata si odata ca are institutii functionale si ca trebuie sa incetam sa gandim legile in functie de oamenii care conduc institutiile. Romania nu este inca o democratie functionala, nici un stat de drept puternic cu institutii de verificare si control capabile sa-l echilibreze indiferent cine se afla in fruntea lui. Din acest motiv, da, legile trebuie adaptate mereu iar politicenii lasati sau opriti sa faca ceva, in functie de credibilitatea si de bunele lor intentii.