Mai există cercetași! Ce îi învață pe copii, dincolo de tabere și jocuri. „Nu promitem copii perfecți, ci tineri mai pregătiți pentru viață”
Generațiile actuale de copii își petrec majoritatea timpului între școală, teme, activități extrașcolare și ecrane. Ne e greu să ni-i imaginăm în natură, fără telefon la ei, orientându-se cu ajutorul busolei, montându-și cortul pentru a dormi în el, gătind și gestionând probleme, departe de confortul de acasă.
Cercetășia, una dintre cele mai vechi și mai mari mișcări educative pentru copii și tineri din lume, care funcționează de peste 100 de ani în România, îi provoacă pe copii și adolescenți la experiențe care îi scot complet din zona lor de confort. Am stat de vorbă cu Mihaela Gîrleanu, director executiv la „Cercetașii României”, și cu Karina Popescu, responsabil comunicare, despre ce înseamnă să fii cercetaș și cum se schimbă, concret, un tânăr înscris în acest program.
Cercetașii lucrează în echipe mici (numite patrule), primesc responsabilități potrivite vârstei lor, rezolvă probleme concrete și sunt încurajați să descopere singuri ce pot face mai bine. Fiecare drumeție, fiecare tabără, fiecare atelier ori proiect în comunitate e o ocazie să testeze, să evolueze, să-și depășească limitele.
„Vedem des copii care la început evită să vorbească într-un grup, iar după câteva luni ajung să conducă un joc”
– Ce câștigă un copil implicat într-un astfel de program? Ce se schimbă vizibil în atitudinea și comportamentul lor după un an de cercetășie?
Mihaela Gîrleanu: Vedem des copii care la început evită să vorbească într-un grup, iar după câteva luni ajung să conducă un joc, să își organizeze singuri echipa sau să aibă curajul să vorbească în fața altora. Transformările acestea nu vin din teorie, ci din experiențe reale, repetate, în care copilul descoperă că poate. După un an de cercetășie, copiii devin de obicei mult mai deschiși și mai încrezători în ei.
Un lucru important este faptul că descoperă un mediu în care nu sunt judecați și unde ideile lor sunt ascultate și încurajate. Asta îi ajută să capete mai multă încredere să se exprime, să încerce lucruri noi și să fie mai implicați în grup. De multe ori, schimbarea se vede chiar și în modul în care comunică și colaborează cu ceilalți, atât la cercetași, cât și în viața de zi cu zi.
„Aoleu, cum o să rezist?”
– Cum reacționează copiii când ajung prima dată într-un mediu fără telefon, fără „entertainment instantaneu”?
– De multe ori, prima reacție când află că în camp-uri cercetășești, tabere sau la anumite activități nu stau pe telefoane este „aoleu, cum o să rezist?”. Există puțină reticență la început, pentru că sunt obișnuiți cu entertainment-ul instantaneu și cu telefonul mereu la îndemână. Totuși, lucrul interesant este că rezistența asta dispare destul de repede, în momentul în care intră în program, au activități, jocuri, provocări și interacționează constant cu ceilalți cercetași.
Mulți dintre ei descoperă, poate pentru prima dată, bucuria de a sta câteva ore fără să simtă nevoia să verifice un ecran. Într-o lume în care atenția lor este permanent disputată de notificări și algoritmi, cercetășia le oferă ceva tot mai rar: prezență reală, relații reale și sentimentul că aparțin unui grup.
Citește continuarea interviului AICI.