Mai există control democratic al organismului militar?

În aceste zile, când licitațiile pentru achizițiile de tehnică de luptă și echipamente militare au fost amânate, iar mandatul șefului Statului Major al Apărării a fost prelungit, mi-am amintit de o carte. “Duty” este titlul cărții, a apărut în 2014, iar autorul este Robert Gates, fost secretar de stat al apărării al SUA. Sunt peste 600 de pagini din care miniștrii români ai apărării, dacă ar fi citit-o, ar fi învățat cum se pregătesc, avansează și promovează viitorii lideri militari, ar fi descoperit cum omologul lor american ii ascultă pe soldați și le asigură prompt echipamentele și armamentul de care au nevoie pentru îndeplinirea misiunilor, s-ar fi informat despre modul cum se stabilește și negociază bugetul apărării cu membrii Congresului și președintele, și ar fi înțeles cât de importantă este Analiză Strategică a Apărării (Quadrennial_Defense_Review), atunci când evoluția situației internaționale și economice impun revizuirea documentelor strategice. {1}

Contribuabilul român are dreptul să știe de ce la noi este altfel, și să înțeleagă de ce legile și regulamentele militare sunt simple hârtii de sertar, atunci când partidele își dau mâna peste interesele armatei și ale țării. S-a ajuns la această situație absurdă pentru că nu există transparență, dialog inter-instituțional și responsabilitate într-un domeniu vital pentru securitatea națională.

Despre prelungirea mandatului șefului Statului Major al Apărării s-a scris mult, dar nu ni se spune adevarul despre cum s-a ajuns la acest moment ridicol, care umilește oamenii în uniformă, indiferent de grad și de funcție. Situația creată are impact asupra securității naționale, provoacă incertitudine la vârful armatei, erodează autoritatea actului de comandă și afectează credibilitatea externă.

Mă așteptam ca societatea civilă, prin reprezentanții ei, să-și exprime mult mai clar și mai apăsat nemulțumirea și îngrijorarea pentru instabilitatea creată la nivelul conducerii militare și să pună presiune pe clasa politică, indiferent de orientare, pentru ca noi, contribuabilii, să înțelegem trădările și complicitățile care au dus la aceasta situație fără precedent pentru o țară membră NATO.

Faptul că în spațiul public s-au făcut analize și aprecieri care s-ar putea să nu aibă legătură cu adevăratele motive ale situației absolut umilitoare pentru armată, era de așteptat ca măcar în Comisiile pentru apărare să aibă loc audieri.

Ca urmare, am trimis domnului Tit–Liviu Brăiloiu, președintele Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, un text asemănător cu cel de față, prin care i-am propus să inițieze de urgență o audiere a ministrului apărării, Gabriel Leș și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. Până când se va decide audierea de la care aștept să se prezinte prompt și transparent opiniei publice din România, adevărul despre modul în care s-a ajuns la această situație jenantă privind numirea șefului Statului Major al Apărării, vă propun un exercițiu onest din care ar putea rezulta câteva concluzii care să elimine, măcar parțial, presupunerile, aproximațiile, speculațiile și partizanatele care au apărut în media.

Se spune că nu trebuie să încetăm niciun moment să ne punem întrebări și să ne mirăm. Iată de ce prezint în continuare întrebările pe care le-am sugerat președintelui Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat.

Întrebări pentru ministrul apărării, Gabriel Leș:

1. 1. Care a fost motivul pentru care i-a întrerupt mandatul de la forțele terestre generalului Dumitru Scarlat, trimițându-l la Bruxelles pe funcția de reprezentant militar al Romaniei la NATO? Prin această decizie, ministrul Leș, l-a scos din competiția pentru funcția de șef al apărării. Precizez că pe timpul ceremoniei de predare a funcției, despre generalul Scarlat ministrul Leș spunea: „…Îmi exprim încrederea în faptul că pe noua funcție va dovedi, de asemenea, calitățile pentru care a fost remarcat de-a lungul carierei…”.
2. 2. Schimbarea generalului Scarlat a avut cumva legătură cu faptul că ministrul a reevaluat variantele succesorului și a ajuns la concluzia că generalul maior Marius Harabagiu era mai potrivit? Despre acest subiect a discutat și cu generalul Ciucă?
3. 3. A discutat vreodată cu secretarii de stat, în Comisiile de apărare, CSAT sau cu președintele despre viitorul succesor al generalului Ciucă, măcar cu 6 luni înainte de decembrie 2018?

Întrebări pentru șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă:

1. A discutat vreodată, cu ministrul apărării, variantele de pregătire a viitorului succesor sau a cerut includerea pe agenda CSAT a propunerilor de generali eligibili să-i ocupe locul în decembrie 2018?
2. Dacă a discutat cu ministrul și s-a decis că generalul Harabagiu este succesorul, de ce, ulterior, la numai patru luni de la numire, solidar cu ministrul, i-a aprobat acestuia să treacă în rezervă?
3. A avut vreo discuție cu generalul Harabagiu cu privire la motivele plecării din sistem? Cât de bine l-a cunoscut pe cel numit în funcția de șef al forțelor terestre, care ar fi trebuit să-i fie succesor peste doar un an și 9 luni?
4. Care a fost motivul real pentru care generalul Harabagiu a trecut în rezervă, în același moment, împreună cu zeci de generali și ofițeri cu grade superioare? La acel moment, iulie 2017, a avut sentimentul că a fost abandonat de subordonați?
5. I-a cerut președintele sau a prezentat, din proprie inițiativă, în CSAT, un raport explicativ pentru situația fără precedent menționată la punctul 4?
6. În contextul plecării în rezervă a generalului Harabagiu, a avut vreun moment intenția de a-l readuce în țară pe generalul Scarlat, măcar la mijlocul lunii iulie 2018, în ideea că aceasta ar fi fost soluția succesiunii la șefia Statului Major al Apărării? Cui a raportat despre această intenție și care a fost soluția/ concluzia?
7. Totuși, dacă ministrul, secretarul de stat pentru politica de apărare, CSAT și președintele nu și-au pus întrebarea succesorului, ce a făcut generalul Ciucă pentru a nu se ajunge la situația fără soluție din decembrie 2018?
8. A fost consultat de ministru sau de o altă persoană cu funcție civilă în structurile de apărare, în legătură cu soluția propusă președintelui pe 28 decembrie 2018, pentru înlocuirea sa?

În continuarea întrebărilor pe care le-am sugerat, îmi rezerv dreptul de a avea propriile mele evaluari și argumente în legătură cu această situație periculoasă și fără precedent care afectează spiritul de corp și ierarhia militară.

De exemplu, mă mir de ce generalul Ciucă a urmărit blazat evoluțiile și a acceptat jocurile politicianiste, în care, cu sau fără voia lui, a intrat!!! Aș fi foarte interesat să aflu cum s-a ajuns la acest moment și ce a făcut pentru evitarea ridicolului și ironiilor la care s-a expus el, și, implicit, ierarhia militară. {2} Nu cumva prin tot ceea ce s-a întâmplat, prelungirea mandatului era o soluție bună pentru el, în primul rând? Generalul Ciucă a avut obligația, ocaziile și poziția, în diverse momente umilitoare pentru corpul militar, de a lua atitudine deschis și hotărât pentru apărarea onoarei militare și a intereselor armatei, dar nu a făcut-o. Oare de ce?

Funcția de șef al apărării este una de top, iar faptul de a fi propozabil pe această funcție este o onoare și o mare responsabilitate. Generalul Harabagiu știa asta și nu cred că putea să rateze această șansă unică. De ce a ratat-o? Eu cred că plecarea în rezervă a generalului Harabagiu este cel puțin bizară. Speculațiile că a trecut în rezervă pentru că ar fi avut o pensie mai bună, nu cred că sunt valabile în contextul menționat.

În 28 decembrie 2018, atât propunerile de amator ale ministrului Leș, cât și ilegalitatea decretului președintelui, dovedesc lipsa de dialog inter-instituțional, incapacitatea sau lipsa de voință a președintelui de a fi mediator, dar induce contribuabilului impresia ca problemele armatei sunt neglijate, si ca sunt lacune serioase în ceea ce privește pregătirea, avansarea și promovarea generalilor în funcții de maximă responsabilitate.

De ce, în ultimii patru ani, niciunul dintre miniștrii apărării – Dușa, Motoc, Leș, Țuțuianu și Fifor – nu și-a pus problema persoanei care ar fi trebuit să îndeplinească criteriile de numire pentru funcția de șef al apărării și, dacă și-a pus-o, cu cine a discutat, și care au fost concluziile?

De ce CSAT și președintele nu au făcut nimic pentru a-i trezi din „somnul cel de moarte” pe miniștrii apărării din ultimii patru ani, dar și pe șeful apărării, generalul Ciucă, care nu și-a pregătit succesorul?

Ce s-ar fi putut face? Revenim la anul 2017. Să spunem că rațiuni superioare au determinat numirea generalului locotenent Scarlat la Bruxelles. Se întâmplă că generalul maior Harabagiu decide să plece în rezervă, nu contează motivele, și atunci toți, începând cu generalul Ciucă, ministrul apărării Leș, CSAT și președintele, discută despre succesorul la șefia apărării. Având în vedere că plecările masive din sistem au generat numiri de ofițeri și generali foarte tineri la toate structurile, era evident că readucerea generalului Scarlat în țară, cel mai târziu în vara anului 2018, pe funcția de șef al forțelor terestre, era o soluție care asigura numirea acestuia pe funcția de șef al apărării în decembrie 2018.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro