Mai mult de o jumătate dintre europeni nu vor călători vara aceasta și ar dori ca frontierele să fie închise
A fost corect să redeschidem granițele țărilor europene pentru sezonul turistic? Și cât de sigur este să călătorim astăzi în Bătrânul Continent?
În mijlocul unui sezon turistic dominat de temeri din cauza coronavirusului, Euronews, în colaborare cu firma de consultanță Redfield & Wilton Strategies, a pus această întrebare cetățenilor din Italia, Germania, Franța și Spania.
Mai mult de jumătate din populaţia Italiei, 54%, consideră că graniţele dintre ţările UE ar trebui închise.
Opinie împărtăşită atât de spanioli, 57% cât şi de francezi, 63%, cei mai convinşi susţinători ai frontierelor închise. Nu şi de Germania, una dintre ţările care a reuşit să ţină cel mai bine în frâu pandemia şi unde doar 34% dintre germani sunt în favoarea închiderii frontierelor, în timp ce 52% sunt pentru deschidere.
Cu un număr atât de mare de cetăţeni favorabili izolării, nu este de mirare că 43% dintre italieni consideră că pentru turiştii din nordul Europei nu este bine să călătorească în sudul continentului, o zonă considerată mai puţin sigură. Opinie împărtăşită de altfel şi de nemţi, francezi şi spanioli.
Înaintea pandemiei, toţi europenii intenţionau să călătorească în vacanţa de vară, primii dintre toţi fiind italienii: 3 din 4 aveau programată o vacanţă. Numai că pandemia de coronavirus a dejucat planurile, iar astăzi, mai mult de jumătate din europeni nu vor pleca în vacanţă, iar cei care o vor face, vor alege un loc de vilegiatură din propria ţară. Astfel, 51% dintre italieni nu vor pleca nicăieri, 40% îşi vor face o vacanţă în Italia şi doar 9% vor călători în afara ţării.