Mai mult de trei sferturi dintre români se consideră religioși. Un sondaj arată cu cine votează
Religiozitatea practicantă este mai ridicată în rândul românilor din mediul rural, din orașele mici și medii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, realizat în perioada 20-26 iunie 2025. Datele sondajului indică și votanții căror partide merg mai des la biserică.
Potrivit sondajului publicat joi, 17 iulie, 85% dintre români se consideră persoane religioase, în timp ce 14% spun că nu sunt religioase, iar 1% nu ştiu sau nu răspund.
Se consideră persoane religioase în special votanții AUR, persoanele cu studii primare și locuitorii din mediul rural, iar persoanele cu studii superioare, votanții USR, tinerii sub 30 de ani și locuitorii din București și din urbanul mare declară într-o proporție mai mare decât restul populației că nu se consideră persoane religioase, arată sondajul INSCOP Reaserch.

La biserică doar la marile sărbători
În timp ce 7.6% dintre respondenți declară că merg la biserică de mai multe ori pe săptămână, 23% declară că merg o dată pe săptămână, iar 17.1% cel puțin că merg o dată pe lună.
25.4% dintre cei chestionați spun că merg la biserică doar la marile sărbători, în timp ce 19.4% merg foarte rar, iar 6.8% niciodată. Ponderea non-răspunsurilor este de 0.7% din total eșantion.
Frecventează cel puțin o dată pe lună biserica în special: persoanele între 30 și 44 de ani și angajații la stat. Bărbații, locuitorii din București și angajații la stat merg doar la marile sărbători într-o măsură mai mare decât restul populației.
Votanții căror partide merg mai des la biserică
Merg de mai multe ori pe săptămână la biserică în special votanții PNL, persoanele între 18 și 29 de ani și persoanele cu studii primare. Se duc la biserică o dată pe săptămână mai ales: votanții PSD și AUR, persoanele cu studii primare și locuitorii din urbanul mic.
Se duc foarte rar la biserică mai ales votanţii USR (25%), persoanele cu studii superioare (27%) şi locuitorii din Bucureşti (29%) şi din urbanul mare (25%). Printre categoriile care spun că nu merg niciodată la biserică se regăsesc în procente mai ridicate decât media votanţii USR (12%) şi locuitorii din Bucureşti (13%).
- Metodologie: Datele au fost culese în perioada 20-26 iunie 2025. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.
- BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.
Sursa foto principală: Dreamstime.com
