Majoritatea parlamentară de la Chișinău l-a propus pe ambasadorul Rep. Moldova la Moscova pentru funcția de premier
- Redactia Hotnews
Majoritatea parlamentară de la Chișinău l-a propus pe Vladimir Golovatiuc, ambasadorul la Moscova al Republicii Moldova, pentru funcția de prim-ministru, relatează jurnal.md.
Golovatiuc este ambasador al Republicii Moldova la Moscova, iar înainte de aceasta a fost deputat ales pe listele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și președinte al Comisiei parlamentare Economie, buget și finanțe.
Candidatul este propus de o majoritate parlamentară formată din 53 de deputați din PSRM și platforma Pentru Moldova, din care fac parte și deputații din Partidul Șor.
În urmă cu două zile, președintele Maia Sandu l-a desemnat pe liderul interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, pentru funcția de premier, după consultările avute cu partidele parlamentare.
PSRM a anunțat ieri că va ataca la Curtea Constituțională decretul de numire a lui Igor Grosu.