Sari direct la conținut

Malta a permis debarcarea celor 65 de refugiați salvați din largul Libiei de nava Alan Kurdi

HotNews.ro
Malta a permis debarcarea celor 65 de refugiați salvați din largul Libiei de nava Alan Kurdi

Guvernul maltez a anunțat că a permis ca cei 65 de refugiați salvați din largul coastelor Libiei de către echipajul navei Alan Kurdi să debarce pe teritoriul Maltei, scrie Mediafax, citând BBC.

Premierul Maltei, Joseph Muscat, a declarat că decizia a fost luată în urma unor negocieri purtate cu reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Guvernului german. Potrivit discuțiilor, cei 65 de migranți urmează să fie relocați în alte state membre ale Uniunii Europene.

Decizia a produs nemulțumire la Roma, unde ministrul de Interne, Matteo Salvini, a decis în ultima perioadă să interzică accesul în Italia pentru mai multe nave care au salvat migranți din Marea Mediterană. Anunțul autorităților malteze a venit la doar câteva ore după ce echipajul de pe nava Alan Kurdi a informat că trei dintre migranții aflați la bord se simt rău și au nevoie urgentă de asistență medicală.

Nava Alan Kurdi, deținută de către organizația caritabilă Sea-Eye, s-a îndreptat către Malta după ce i-a fost refuzat accesul în apele teritoriale ale Italiei. Ministrul german de Interne, Horst Seehofer, a declarat că țara sa va primi 40 dintre migranții de pe această navă. El i-a trimis și o scrisoare în acest sens omologului său italian, Matteo Salvini.

„Nu putem fi responsabili pentru faptul că navele care au persoane salvate la bord petrec săptămâni în Marea Mediterană pentru că nu găsesc un port care să le primească”, i-a scris acesta lui Salvini.

În replică, ministrul italian de Interne a răspuns: „Dragă Guvern german, nu voi redeschide porturile. În cel mai bun caz, vom pune migranții într-o mașină și îi vom duce la Ambasada Germaniei”.

Schimbul de replici dintre cei doi oficiali vine în contextul în care, luna trecută, Italia a anunțat o nouă lege care impune amenzi de până la 50.000 de euro pentru navele care ajung în porturile italiene fără permisiune, într-o încercare de a descuraja navele care organizează operațiuni de salvare a migranților din Marea Mediterană să acosteze în porturile din această țară.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro