Managerul Emil Boroghina: Editia 2008 a Festivalului Shakespeare va fi fabuloasa!

In 1993, Renate Klett – directoarea Festivalului de Teatru din Munchen – scria: „Din Romania vine Teatrul National din Craiova. Ca orice occidental satul, esti convins ca, pe acolo, oamenii mor de foame si de frig, iar Craiova nu-i decat un fund de provincie; asadar, ce fel de teatru s-ar putea face acolo? Dar odata ajuns, te cuprinde rusinea de propria ta aroganta. Ei vor prezenta la Munchen doua spectacole senzaţionale: „Ubu” si „Titus Andronicus”.” Compania de teatru ce a ravasit Europa anilor 90 era condusa de Emil Boroghina, unanim recunoscut ca cel mai bun director de teatru pe care l-a dat Romania in ultima jumatate de veac.

Vlad Mixich: Ma uit in jur si vad ca toata lumea va cunoaste si saluta. Nu apareti nici la televizor, nu sunteti nici vedeta pop si nici politician. Cu toate acestea, sunteti celebru. In zilele noastre sunteti un exemplar rar. Care e vehiculul celebritatii dumneavoastra?

Emil Boroghina: Imi puneti o intrebare delicata. E firesc ca la Craiova, unde servesc impreuna cu colegii mei de 40 de ani aceeasi institutie, Teatrul National din Craiova, oamenii sa ne cunoasca. Ei ne-au urmarit evolutia atat pe scena cat si in societate si ne-am facut foarte multi prieteni. Noi oltenii suntem niste firi deschise si poate ca si asta conteaza. Dincolo de calitatea mea de actor, am avut sansa sa vin in contact cu foarte multa lume pentru ca am lucrat mult cu tineri care intre timp au ajuns maturi.

Coordonam formatiile artistice din acea vreme si am avut o multime de alte raspunderi. In februarie 1988 am fost investit ca director al Teatrului National din Craiova, de altfel o responsabilitate enorma pentru oricine, si in aceasta calitate am avut norocul ca impreuna cu colegii mei sa traiesc poate cea mai frumoasa perioada din toata istoria Nationalului din Craiova si poate chiar si din istoria teatrului romanesc.

A fost atunci o perioada fabuloasa, am reusit sa fim considerati una dintre revelatiile anilor 90 ai secolului trecut. Cred ca din cauza aceasta toata lumea ne saluta, vrea sa vorbeasca cu noi, simtim caldura tuturor oamenilor din acest oras. Toate succesele trupei noastre de teatru s-au rasfrant intr-o anumita masura si asupra lui Emil Boroghina si astfel am devenit o persoana cunoscuta si indragita.

CA MANAGER, AM REUSIT PRINTR-O INSISTENTA IESITA DIN COMUN

V.M.: Este suficient talentul pentru ca sa poti patrunde in elita dramaturgiei europene?

Emil Boroghina: Din partea artistilor, da, e suficient. Pentru manager insa sunt importante insistenta si credinta ca asa trebuie sa fie, ca asa este drept ca noi sa fim acolo. Aveam spectacole excelente, cele mai multe realizate de Silviu Purcarete care a deschis drumul.

Emil Boroghina s-a nascut in 1940 in orasul Corabia, Olt. A absolvit in 1963 Institutul de Teatru si Cinematografie din Bucuresti, la sectia Actorie. Castigator a numeroase premii in calitate de actor si regizor, Emil Boroghina este numit in 1988 director al Teatrului National din Craiova. De-a lungul directoratului sau, care s-a incheiat in 2000, Teatrul National din Craiova a participat la 97 de festivaluri internationale si turnee in 35 de tari de pe toate continentele. A castigat peste 100 de premii nationale si 12 premii internationale de mare prestigiu, cateva dintre ele fiind considerate dintre cele mai importante obtinute vreodata de teatrul romanesc. In prezent, Emil Boroghina este directorul Festivalului International Shakespeare, pentru care a primit in 2007 Premiul de Excelenta al UNITER. A mai fost onorat cu premiul Academiei Romane, premiul pentru cel mai bun manager de teatru al anului acordat de British Council si premiul “Omul Anului 1995” acordat de American Biographical Institute. Este cetatean de onoare al oraselor Craiova si Corabia si decorat cu Ordinul National “Serviciu Credincios” in grad de Cavaler.

V.M.:Domnule Boroghina, aveti un zambet cald si emanati in jur o atmosfera seducator de blanda. Nu aveti defel infatisarea unui autoritar director. Ati reusit sa deveniti cel mai important manager de teatru din Romania ghidandu-va dupa acel principiu “vorba dulce mult aduce”?

Emil Boroghina: Cred ca da, dar am reusit si printr-o insistenta iesita din comun. Am reusit prin pasiune, daruire si credinta in ceea ce imi propuneam impreuna cu colegii mei. Impreuna am reusit sa castigam toate bataliile mari, cele care contau. Personajele pe care eu, ca actor, le indragesc, sunt acei visatori cum ar fi eroii din “Steaua fara nume”, Chirica din “Omul cu martoaga”, sau cum este Beranger a lui Eugen Ionesco.

Totusi, personajele pe care le indragesc cel mai mult si de care se leaga si existenta mea ca om, sunt personajele shakespeariene in care, datorita complexitatii lor, ne regasim fiecare dintre noi. Citesc si recitesc Shakespeare ca la 20 de ani si tot timpul am impresia ca imi mai scapa ceva. Pe de alta parte in aceasta perioada e firesc sa incerc sa fiu bland pentru ca am un nepot, Nichita, care imi e la fel de drag ca si teatrul, si cu ei trebuie sa te comporti altfel. Noi bunicii trebuie sa fim concesivi, si poate ca de aici si vine caldura si zambetul meu din aceasta perioada.

V.M.: Am auzit ca in perioada directoratului dumneavoastra, tinerii care asteptau sa intre la o piesa celebra desi nu aveau bilete, erau intotdeauna salvati de domnul Boroghina, care aparea cu 10 minute inainte de gong si ii spunea portarului sa-i lase sa intre si sa ocupe scarile. Cum se impaca o astfel de atitudine cu necesitatea imperioasa a profitabilitatii financiare?

Emil Boroghina: Asta se intampla si cu noi cand eram tineri. Cei de la Teatrul National din Bucuresti pentru ca ne vedeau arzand, tremurand sa vedem un spectacol, incet incet ne lasau sa intram. Pentru mine era foarte important ca spectacolele sa fie vizionate de un public doritor, nu doar de cei care aveau putinta sa-si cumpere bilete.

Pe aceia ii doream in sala cel mai mult, pe cei care isi doreau din tot sufletul sa vada un spectacol, mai ales daca era vorba de tineri, viitorii nostri spectatori. Financiar vorbind, noi aveam un plan pe care il realizam si datorita numeroaselor noastre turnee in strainatate de unde veneam cu fonduri. Niciodata insa nu m-am uitat la castig.

VALENTELE UMANE ISI AU LOCUL SI IN DOMENIUL MANAGERIAL

V.M.: Spre deosebire de alti manageri, isi permite un director de teatru luxul de a fi sentimental?

Emil Boroghina: Eu cred ca ar trebui sa fie sentimental. Aici se opereaza totusi cu alti factori, activitatea noastra are o alta dimensiune si valentele umane isi gasesc locul de altfel in fiecare domeniu, inclusiv in cel managerial. Cred ca aici nu se pot obtine rezultate decat asa. Aud in dreapta si stanga vorbindu-se despre brand. In anii 90 am reusit sa transformam Teatrul National din Craiova intr-un brand foarte puternic.

V.M.: Ati fost si sunteti foarte apropiat de multi mari artisti romani. Va pun o intrebare poate incomoda: cine, desi drag fiindu-va, are cea mai capricioasa fire?

Emil Boroghina: Inainte de orice vreau sa va spun ca eu il divinizez, e mentorul si exemplul meu, pe Radu Beligan. Dar el nu e capricios. Usor capricios, nu stiu daca o face sau nu intentionat dar oricum ii sta bine, este fostul meu coleg, una dintre vedetele teatrului european: Stefan Iordache.

La el, pregatirea pentru un spectacol e un adevarat ritual. Daca nu il cunosti si nu stii cum procedeaza ti se pare ca este capricios. Dar nu, el si-a fixat niste reguli de care tine cont si se pregateste pentru spectacol extrem de intens. In ziua reprezentatiei refuza sa mai intre in contact cu cei din jur, intra in lumea personajului, vine cu foarte mult timp inainte la cabina si, intr-adevar, pentru cei ce nu-l cunosc pare putin ciudat.

Mie imi este foarte drag Stefan si este un prieten extraordinar pe care stii ca poti conta pana la capat. Bizarerii are si colegul meu Valer Dellakeza, in permanenta pus pe sotii, care debordeaza de talent si care a primit premii importante. Pe de alta parte, Ilie Gheorghe, care este un metronom, atat de constincios si meticulos este, vine primul la repetitiile de inceput, cu textul nu doar memorat, ci adancit.

TELEVIZIUNEA NU TE FACE SI ACTOR

V.M.: Prin ce sunt diferiti tinerii actori de azi, de generatia dumneavoastra ajunsa acum la o deplina maturitate?

Emil Boroghina: Sunt nerabdatori. Nerabdatori sa se impuna, dar intr-un fel e firesc. Noi visam sa ajungem la teatre importante din provincie, dar astazi marea majoritate a absolventilor se inghesuie sa ajunga in Bucuresti, asteapta sa prinda o reclama sau un rolisor intr-un serial, in timp ce in provincie se simte lipsa actorilor tineri talentati. Cred ca ei pierd prin asta pentru ca le-ar fi de folos sa joace cat mai multe roluri importante, sa capete experienta, sa lucreze cu regizori foarte buni, pentru ca in provincie lucreaza astfel de regizori.

De exemplu, Silviu Purcarete nu mai vrea sa monteze in Bucuresti, vrea sa monteze doar la Craiova, Sibiu si Cluj la teatrul maghiar. Nu inseamna insa ca daca cineva este in televiziune, este si actor. Si perceptia publicului parca s-a schimbat datorita televiziunii, pentru ca este inadmisibil ca un actor urias cum este George Dinica, intr-un clasament al celor mai importanti oameni din domeniu, sa fie abia pe locul 9, iar altii care inca nu s-au impus in lumea teatrului sa fie inaintea acestui titan al scenei.

V.M.: Ati primit o multime de premii si distinctii, printre care si premiul de excelenta al UNITER, dar si titlul de cetatean de onoare al orasului dumneavoastra natal, Corabia. Un Goliat si un David al premiilor. Care dintre ele va e mai drag?

Emil Boroghina: Ma bucur pentru majoritatea si cele mai importante sunt bineinteles cele pentru directorat. As fi insa nedrept incercand sa dau o importanta mai mica unuia dintre ele. Ma bucura insa enorm titlurile de cetatean de onoare care mi-au fost oferite de Craiova si de orasul meu natal, Corabia. Mai apropiat de suflet imi este insa titlul de cetatean de onoare al Craiovei, pentru ca nu cred ca exista o bucurie mai mare dincolo onoarea de a fi privit astfel, de catre cetatenii orasului in care traiesti.

FABULOASA EDITIE 2008 A FESTIVALULUI SHAKESPEARE

V.M.: V-ati plans de mai multe ori, cu discretie, ca in interviuri primiti doar intrebari legate de teatru. Daca ar fi sa va imaginati viata ca pe un tort, cat la suta i-ar reveni feliei teatrului, cat la suta feliei prietenilor si cat familiei?

Emil Boroghina:Eh, de obicei declar ca jumatate jumatate. Am spus ca cei doi poli ai existentei mele in momentul de fata sunt Festivalul International Shakespeare si nepotul meu Nichita. Ar trebui sa-i dedic lui Nichita mai mult timp, dar ma fura responsabilitatea festivalului si tot timpul imi promit ca in anul viitor va fi altfel, dar nu reusesc sa ma tin de cuvant.

V.M.: Care sunt vedetele din acest an ale Festivalului International Shakespeare?

Emil Boroghina: Actuala editie, cea din 2008 care se desfasoara la Bucuresti si la Craiova intre 28 aprilie si 6 mai, este una fabuloasa. Am reusit sa adunam pe afis spectacole realizate de 7 dintre cei mai mari regizori ai lumii: Peter Brook, Robert Wilson, Declan Donnellan, Eimuntas Nekrosius, Lev Dodin, Robert Sturua si Silviu Purcarete.

Multe dintre aceste spectacole vor fi pentru prima data in Romania. Se va desfasura si o sesiune de shakespearologie sub auspiciile Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru, avand printre invitati de exemplu pe Stanley Wells care este editor general al editiei Oxford a operelor complete ale lui Shakespeare. Nu stiu daca vom mai putea repeta pe viitor, ca valoare, aceasta editie 2008. E aproape imposibil sa poti invita in acelasi timp pe acesti titani ai regiei mondiale cu spectacolele lor.