Managerul Spitalului Urgenţă Piatra Neamţ: Șapte paturi de ATI vor fi la etajul 4
Secția de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ va funcționa la etajul 4 al clădirii, cu șapte paturi deocamdată, declară Cristina Atănăsoaie Iacob, noul manager interimar al SJU Piatra-Neamţ, potrivit Mediafax.
„Am identificat spațiul unde va funcționa temporar secția de terapie și anestezie intensivă. Este vorba de etajul 4 la spitalul nou, în secția de ginecologie. Sper că deja am intrat într-o linie dreaptă”, a afirmat, miercuri, Cristina Atănăsoaie Iacob.
Întrebată unde va face primele investiții, noul manager a răspuns: „Fără îndoială aici, pentru că trebuie să mai îmbunătățim un pic aspectul și am primit deocamdată acordul verbal al ISU. Să vedem dacă până mâine obținem și un aviz pentru a ne putea muta. Etajul 4 a fost renovat acum 9 sau 10 ani la cele mai înalte standarde. Secția ATI se poate muta imediat ce avem avizele necesare”.
„Este imposibil să lucrăm în ultimele zile. De la incendiu am trimis pacienții grav la alte spitale. Este îngrozitor, eu sper ca totul să se rezolve în câteva zile”, a adăugat Cristina Atănăsoaie Iacob.
Conform acesteia, aparatura medicală necesară există. Deocamdată, la etajul 4 vor fi șapte paturi, iar la parter se va lucra „pe zona de suspecți”: „adică ei vor sta cazați temporar, li se va face testul pentru Sars Cov 2 și după aceea vom încerca să îi trimitem către alte spitale”.
Întrebată, de asemenea, cât este de stresant pentru un medic să vină la muncă și să știe că nu are terapie intensivă, noul manager a răspuns: „Nu știu dacă v-aș putea explica. Eu nu am fost niciodată în situația asta și sper să nici nu ajung eu, ca medic”.
Fostul manager al SJU Piatra-Neamţ, Lucian Micu, a demisionat din funcţie, după incendiul din secţia ATI de sâmbătă seara, în care 10 pacienţi cu COVID-19 au murit.