Manuela Paraipan, analist de politica externa, despre Primavara Araba: Miscarea de trezire din regiune nu e un esec si nu s-a incheiat

In decembrie 2010, un tanar tunisian pe nume Mohamed Bouazizi si-a dat foc in oraselul Sidi Bouzid, dupa ce politistii i-au confiscat fructele si legumele pe care le vindea pe strada. Gestul lui „Basboosa”, asa cum era strigat cel ce a devenit „Eroul din Tunisia”, a declansat proteste violente in tara nord-africana, care au dus la alungarea presedintelui Zine El Abidine Ben Ali, si a aprins un val de revolte in state din lumea araba, din Egipt pana in Mauritania si din Algeria pana in Oman. De peste un an de zile, revolutiile pro-democratie zguduie din temelii Orientul Mijlociu si nordul Africii, ecourile lor auzindu-se si in orasele din Europa, Asia si SUA ocupate de cei din OWS. Ce se mai intampla insa astazi cu Primvara Araba si revolutiile care au daramat presedinti si premieri, au impus concesii economice, au redesenat harta politica a Orientului Mijlociu si au permis accesul democratic la putere a unor partide islamiste?

Proteste in Piata Tahrir din Cairo / Foto: Agerpres

„Miscarea de trezire din regiune nu e un esec si nu s-a incheiat”, a afirmat Manuela Paraipan, analist de politica externa, referindu-se la Primavara Araba. Ea sustine ca nu a fost surprinsa de izbucnirea protestelor, ci de „puterea exemplului si trecerea de limita suportabilitatii”. Paraipan e de parere ca „societatea in intregul ei a aratat ca doreste o reforma progresiva socio-economica, transparenta politica, responsabilitate in actul guvernarii si o rescriere a contractului social. Transformarea nu se face de azi pe maine, dar ceea ce a inceput in decembrie 2010 in zona Magreb, cu ani inainte, in teritoriile palestiniene, e un semn ca directia pro-civism e bine inradacinata in mentalul colectiv”.

Adrian Novac: Ce crezi despre aceasta miscare acum, la un an dupa inceputul revoltelor. Este un fenomen care si-a atins obiectivele sau o miscare care a esuat?

Manuela Paraipan: Nu izbucnirea protestelor m-a surprins ci raspandirea lor – manifestarile civice in lumea araba si musulmana sunt mai frecvente decat multi ar crede. Solidarizarea multora cu o cauza, sau cauze, curajul de a cere reforme, chiar schimbari imediate de regim a fost scanteia care a dus la o transformare majora. Ce a fost diferit de alte dati? Puterea exemplului si trecerea de limita suportabilitatii. Sa ne amintim ca protestele au inceput cu un sacrificiu suprem, autoincendierea lui Mohammad Bouazizi. In Tunisia, sefii armatei, ai serviciilor speciale, au inteles profunzimea indignarii, s-au distantat de regim, in acest fel protejand securitatea celor multi, integritatea statala, ducand nolens volens la reforma sistemica.

Recunosc ca nu am acordat suficienta incredere celor din Yemen in mijlocul carora am trait o scurta vreme. Mea culpa. O societate aparent apatica civic, diversa in experienta politica, mai putin sofisticata ca altele, a demonstrat forta, o unitate impresionanta in conditii vitrege.

Niciunde in lume oamenii nu ies in strada de bine ce le este. Nemultumirile au fost fondate, acumulate de-a lungul zecilor de ani de autoritarism.

Occidentul, cel putin o parte a lui, s-a evidentiat, in prima faza, intr-un mod defavorabil privind cu desconsiderare, aroganta, manifestarile de strada, pe cale de consecinta aplicand un dublu-standard. In tarile din vest e dorita democratizarea, sustinerea drepturilor omului, guvernare politica legitima, in timp ce in MENA au fost abandonate, sper ca vremelnic doar, principiile sustinute acasa.

A fost o discrepanta majora dintre discurs politic – actiune iar aici ma refer la diplomatie, negocieri, sanctiuni, iar momentul nu e pe deplin depasit. Un exemplu e Arabia Saudita, actiunile sale recente din Bahrain si linistea aproape asurzitoare din partea unora care se vor aparatorii libertatii de exprimare, asociere, a conceptului de democratie.

Miscarea de trezire din regiune nu e un esec si nu s-a incheiat. Ramane de vazut daca va duce la o reinnoire partiala, secventiala sau una completa, la un moment dat.

Unele tari au intrat, in mod normal, intr-o perioada de tranzitie, cu accente specifice fiecarei societati in parte, culturii, istoriei, relatiilor strategice, iar in alte locuri, protestele continua, alternate, sau nu, cu dialog si mediere.

A.N.: Care a fost lucrul pozitiv/negativ rezultat din Primavara Araba?

M.P.: Apartenenta la o natiune a capatat preeminenta. Inainte de a fi crestin arab, musulman sunni, siia, allawi, sufi, o alta scoala de gandire din cadrul Islamului, sau apartinand vreunei minoritati, indiferent de clasa sociala, esti cetatean cu obligatii si privilegii.

Mai mult, cetatenii deleaga puterea elitei politice, economico-financiare iar orice abuz, la modul ideal, ar trebui sa fie sanctionat. Conditia e sa existe parghiile necesare si sa fie functionale.

Cand parlamentul nu mai reprezinta vocea cetateanului, guvernul nu lucreaza in beneficiul celor multi, iar dialogul dintre societate si clasa politica, fie nu a existat deloc, fie nu mai are forta de a rezolva impasul, ramane protestul, ca mijloc de a ajunge la o solutie acceptabila pentru partile implicate.

Societatea in intregul ei a aratat ca doreste o reforma progresiva socio-economica, transparenta politica, responsabilitate in actul guvernarii si o rescriere a contractului social. Transformarea nu se face de azi pe maine, dar ceea ce a inceput in decembrie 2010 in zona Magreb, cu ani inainte, in teritoriile palestiniene, e un semn ca directia pro-civism e bine inradacinata in mentalul colectiv.

Daca manifestarea civica se opreste la proteste nu-si incheie parcursul natural.

E nevoie de partide politice iar Egiptul e un exemplu in aceasta directie cu 4 mari coalitii si 16 partide (centru, dreapta si stanga, combinatii intre acesti poli) care au intrat in competitie, in alegerile legislative, ce se incheie pe 29 ianuarie 2012.

Manuela Paraipan

Foto: Arhiva personala

Societatea civila va continua sa aiba un rol semnificativ daca si-a propus sa impiedice posibilele derapaje politice. E nevoie de mai multa organizare pe acest palier, un ochi atent, realist, critic la activitatea politica, tratatele de securitate si planul de dezvoltare.

Societatea a invatat sa-si ceara drepturile. Guvernantii au inteles, macar temporar, ca nu pot actiona arbitrar. Unii actori statali au mai multa vizibilitate in sectorul de mediere (Turcia, Qatar), actori non-statali au devenit mai insemnati (Hamas), altii isi regandesc strategiile (Hizballah), dar faptul cel mai important e suflul nou venit dinspre cetateni. O nisa mai incapatoare pentru organizatiile non-profit, miscari, grupuri civice care sa duca la ceva mai multa influenta, eventual un parteneriat durabil intre societate si stat.

O sursa de ingrijorare pentru unii a fost venirea la putere a partidelor Islamiste in teritoriile palestiniene (inainte de Primavara Araba), Egipt, Yemen, Tunisia, Maroc, posibil in Algeria, alte parti ale regiunii.

In general (exceptia o fac cei afiliati trendului Wahhabist extraordinar de influent in Arabia Saudita – nota bene – Wahhabitii nu-i stimeaza pe cei din Fratia Musulmana sau apartinand, formal, informal lor, considerandu-i prea modesti, cumpatati si deschisi catre valorile de origine crestina; salafistii apartin miscarii Wahhabi fiind un grup ultra-conservator care intelege Coranul la modul literal, cu mentiunea ca exista diversitate si dezbateri in cadrul miscarii salafiste – nu toti sunt la fel) aceste partide sunt moderate, fac parte din coalitii iar procesul politic va continua sa le modereze. Ori asta, ori trec in opozitie. Cu o exceptie, daca respectiva societate voteaza sa fie reprezentata de un partid aflat la una dintre extreme. Termenul de Islamisti e deseori folosit la modul depreciativ. In acel sens, dupa cum am spus-o in trecut, nu consider ca au venit Islamistii la putere. Nu vorbim de un regim al Talibanilor sa fim bine intelesi. Pana si Talibanii au inteles nevoia de negociere, evolutia intr-un oarecare ritm fiind pe cale sa-si deschida un birou de reprezentare – negociere in Qatar. Lumea e dinamica, politica, relatiile internationale, nu ne permitem sa ramanem inchistati in prejudecati. Nu e cazul sa cadem in vreun idealism de salon dar o doza de luciditate e buna.

In Egipt, Fratia Musulmana (Al Ikhwan al Muslimeen) cu partidul sau Freedom and Justice Party (FJP) a primit in jur de 45% din voturi, venind la guvernare intr-o

e analist de politica externa. Are licenta si studii masterale in Stiinte Politice si Administrative, Drepturile Omului si Democratizare. A avut stagii pe relatii internationale, politici publice in Washington DC, Elvetia si Liban. Proiectele sale de cercetare s-au concentrat pe mass-media, grupari Islamice, problema refugiatilor, dezvoltare post-conflict si negociere in Orientul Mijlociu. A locuit in Egipt, Liban si Yemen. A avut proiecte, printre altele, in Siria, Turcia, Israel, Palestina si Iran. A fost publicata de catre Daily Star, openDemocracy, Business Intelligence Middle East, Near East Quaterly, Islamic Republic News Agency (IRNA), World Security Network Foundation, Los Angeles Times, Foreign Policy si altii.

Manuela Paraipan

coalitie, iar Ennahdha (Renastere) in Tunisia a primit 41% din voturi guvernand tot parte dintr-o coalitie. Cei care doresc sa cunoasca programul electoral al Ennhdha il gasesc aici, iar programul electoral al FJP axat pe atragerea de investitii, educatie si turism aici.

Interesant e ca in Egipt, salafistii, partidul Al-Nour (Lumina) au primit un numar important de voturi, in jur de 20% avand sansa de a avea unul din cei doi vicepresedinti ai Parlamentului. Spre deosebire de Fratia Musulmana au stat departe de politica dar au avut o activitate sustinuta la nivel de societate civila, in cateva zone ale Egiptului. Multe dintre declaratiile lor arata ca sunt inca la inceput in relationarea politica, civica dar par sa fi intrat intr-un proces accelerat de invatare aratand oaresce deschidere catre moderare. Isi cauta vocea la o extrema a conservatorismului, pentru-ca vor sa fie diferiti de Fratie dar nu categorisiti ca extremisti. S-au aliat cu Fratia pe unele liste in timp ce multi parteneri ai Fratiei Musulmane au venit din zona laica socio-liberala.

Pot sa fie considerate partide cu un nucleu conservator, orientare etica Islamica, asa cum in alte parti ale lumii avem partide democrat-crestine, social-crestine, au tendinte sociale bine conturate datorita activitatilor pe care le desfasurau in societate, de ani, zeci de ani, la nivel de asociatii de caritate, scoli, spitale, chiar organizatii similare bancilor, in plan economic sustinand programe liberale. De remarcat e atasamentul fata de ceea ce inseamna demnitate nationala, legitimitate politica si justitie sociala. Partidele conservatoare de acest tip sunt sensibile la tot ce inseamna vocea societatii, pentru-ca de acolo le vine popularitatea si legitimitatea. Coruptia, cinismul, extremismul, nu doar ca nu le avantajeaza, insa o parte a electoratului ii va parasi daca se dovedesc la fel ca partidele care i-au precedat.

Daca pana acum, sprijinul financiar, interactiunea vest – est in mare parte era in cadrul paradigmei de securitate, ar fi un pas inainte ca atentia sa mearga spre alte sectoare – societate civila, clasa politica, dezvoltare economica – financiara. Conflictul armat e o afacere dar cooperarea sau macar relatiile reci dar civilizate sunt in interesul celor mai multi. O rescriere a contractul social la scala globala? E un proiect pentru viitor.

Primavara araba: spre iarna islamista sau revolutia reloaded?

Imediat dupa declansarea Revolutiei tunisiene, valul de proteste a cuprins aproape peste noapte Algeria, Iordania, Egiptul si Yemen. Zeci de mii de oameni au iesit pe strazi si au cerut, prin marsuri, demonstratii si greve, rasturnarea liderilor autocrati, alegeri libere, oportunitati economice si dreptul la autodeterminare.

Recurgand din plin la beneficiile media sociale, la site-uri precum Facebook si Twitter, protestatarii s-au organizat si au comunicat intre ei, in ciuda represiunii brutale si a cenzurii pe Internet.

Ulterior, demonstrantii au iesit pe strazi si in Arabia Saudita, Mauritania, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Libia sau Siria, intr-un val revolutionar comparat de unii cu miscarile democratice din Europa Centrala si de Est, de la sfarsitul anilor ’80.

Pana in prezent, regimurile din trei tari au cazut victimele „Renasterii arabe”:

* In Egipt, presedintele Hosni Mubarak a demisionat dupa 18 zile de proteste violente, punand capat unei domnii care s-a intins pe parcursul a 30 de ani.

* Liderul libian Muammar Gaddafi a fost alungat de la putere la 23 august, dupa ce rebelii din Consiliul National de Tranzitie au cucerit fortareata sa de la Bab al-Azizia. Dupa mai putin de doua luni, la mijlocul lui octombrie, fostul om forte de la Tripoli era capturat, torturat si ucis de trupele rebele chiar in Sirte, orasul sau natal.

* Presedintele tunisian Zine El Abidine Ben Ali a plecat in Arabia Saudita la 14 ianuarie 2011, dupa valul de proteste declansat de gestul disperat al lui Mohamed Bouazizi.

In plus, mai multi lideri din regiune au anuntat ca vor renunta la putere la sfarsitul mandatelor actuale: Ali Abdullah Saleh (Yemen), Omar al-Bashir (Sudan) si Nouri al-Maliki (Irak), in timp ce, in Iordania, doua guverne consecutive au fost demise de regele Abdullah, dupa ce opinia publica s-a declarat nemultumita de ritmul lent al reformelor.

Daca in ceea ce privesc cauzele valului de proteste din lumea araba, analistii par sa cada de acord ca ele sunt, in general, aceleasi (dictatura, incalcarea repetata a drepturilor omului, coruptia endemica, saracia, rata mare a somajului si lipsa oricaror perspective pentru tineri, inflatia, cleptocratia, cresterea preturilor la alimente si benzina, dezvaluirile Wikileaks despre regimurile autocrate care sufocau tarile din regiune), opiniile expertilor difera atunci cand vine vorba despre rezultatul revolutiilor.

Iar criticii subliniaza in special accesul la putere al formatiunilor islamiste conservatoare, considerate de multi anti-democratice, anti-americane si anti-Israel. E vorba, mai ales, de Fratia Musulmana, marele castigator al scrutinului din Egipt, despre care Bruce Tefft, un fost agent CIA, cunoscator al situatiei din regiunea Golfului, spunea pentru HotNews.ro ca este o „organizatie violenta si subversiva” ce vrea sa inlocuiasca „guvernele moderne, seculare si occidentalizate” cu „teocratii islamiste retrograde si barbare”.

Rebeli in Tripoli

Foto: Agerpres

In Libia, conform unor ipoteze lansate in ultimul an, personaje extrem de controversate, ce au legaturi stranse cu Al-Qaeda, se afla in fruntea rebelilor sau s-au infiltrat in randul actualelor forte guvernamentale si ca reteaua terorista isi instaleaza, cu sprijinul (in)voluntar al coalitiei internationale, un cap de pod in tara nord-africana.

Ideea ca fundamentalistii islamisti ar putea avea curand o influenta majora in Libia, dand peste cap aranjamentele geo-strategice din regiune, provoaca probabil dureri de cap in cancelariile occidentale. Mai ales ca ei i se adauga si alte informatii la fel de ingrijoratoare, intre care disparitia unor rachete din arsenalul militar libian, eliberarea unor fundamentalisti radicali din inchisori si avertismentele repetate ale unor grupari rebele ca urmaresc sa instaureze legea islamica Sharia in tara condusa pana in vara trecuta de Muammar Gaddafi (Citeste Si daca rebelii libieni ne-au pacalit pe toti?).

In acelasi timp, in Tunisia, partidul islamist Ennahda a castigat alegerile din 23 octombrie, cu 41,47% din voturi, iar liderii formatiunii, ingrijorati ca tunisienii laici vad in victoria islamistilor o amenintare la adresa valorilor liberale, moderniste, s-au grabit sa declare ca vor guverna alaturi de Congresul pentru Republica (CPR) si Ettakatol, partide de stanga.

In acelasi timp, asa cum comenta recent fostul sef al Ligii Arabe, Amr Moussa, „lumea araba nu va mai fi niciodata la fel ca inainte”, el evocand o „noua ordine regionala”. De altfel, AFP comenta ca revoltele istorice din lumea araba au bulversat scena politica din regiune si prevestesc emergenta unui bloc islamist sunit in fata declinului Iranului siit si a axei sale strategice cu Siria.

O noua ordine unde influenta puterilor traditionale rivale, precum Arabia Saudita si Iranul, va disparea in fata unui nou front cu caracter islamist izvorat din Cairo si Ankara, estimeaza analistii.

„Constatam reaparitia unui bloc sunit care include Egiptul, Turcia, Libia, Tunisia, toate cu o orientare islamista”, afirma Shadi Hamid, expert la centrul Brookings Doha.

Aceste tari, la care se adauga influenta monarhie din Qatar, „impartasesc o politica externa care nu va fi legata nici de Washington nici de ‘axa de rezistenta’ iraniano-siriana”, a explicat el.

Ce s-a intamplat in tarile cuprinse de febra Primaverii Arabe:

* ALGERIA

Revoltele au debutat la 28 decembrie 2010, insa s-au redus in intensitate din aprilie 2011. Opt persoane si-au pierdut viata, cateva zeci au fost ranite si mai multe arestate in timpul demonstratiilor, care au dus la ridicarea starii de urgenta, existenta de peste 19 ani, la modificarea Constitutiei si la o serie de schimbari guvernamentale. In ianuarie 2012, protestele au reizbucnit in sudul tarii, din cauza lipsei locuintelor.

* ARABIA SAUDITA

Incepute la 21 ianuarie 2011, protestele din provincia estica a regatului continua sporadic si astazi, concomitent cu campaniile pentru drepturile femeilor.

Regele Abdullah a aprobat o serie de concesii economice.

La 29 septembrie au avut loc alegeri municipale, la care au luat parte doar barbati, in timp ce, intr-o alta concesie facuta de suveran, femeile au primit dreptul de a vota si de a fi alese in alegerile municipale din 2015. In plus, ele pot fi nominalizate pentru Majlis as-Shura (Consiliul Shura).

* BAHRAIN

Circa 60 de persoane si-au pierdut viata in timpul protestelor, care au debutat la 14 februarie 2011. Confruntarile violente au fortat guvernul sunit sa accepte eliberarea unor prizonieri politici si sa discute cu reprezentanti ai comunitatii siite majoritare, in timp ce regele Hamad a acceptat o serie de concesii economice. La solicitarea guvernului de la Manama, fortele Consiliului de Cooperare al Colfului si-au trimis trupele in Bahrain. In acelasi timp, seful aparatului de securitate nationala a fost inlaturat din functie, dupa protestele violente. Peste 1500 de demonstranti, medici, ziaristi si activisti pentru drepturile omului au fost arestati, iar circa 100 au fost condamnati de tribunalul militar special infiintat de guvern.

* EGIPT

Portretul lui Hosni Mubarak

Foto: Agerpres/EPA

Incepute la 25 ianuarie 2011, manifestatiile din Egipt au dus la inlaturarea de la putere a presedintelui Hosni Mubarak, care a acceptat la 11 februarie sa cedeze puterea reprezentantiilor armatei. Ulterior, Mubarak, fiii sai si membri ai fostului sau regim au fost trimisi in judecata pentru uciderea a sute de manifestanti, coruptie etc.

Demonstratiile au dus la demisia a doi premieri, suspendarea Constitutiei, dizolvarea Parlamentului, desfiintarea temutului serviciu de securitate Mabahith Amn ad-Dawla (SSI), dizolvarea fostului partid de guvernamant (Partidul National Democratic) si transferarea averii acestuia in patrimoniul statului.

Dupa alegerile recente, Fratia Musulmana si partidele islamiste domina Parlamentul de la Cairo.

* EMIRATELE ARABE UNITE

Circa 160 de intelectuali a semnat o petitie prin care cereau reformarea Consiliului National Federal, inclusiv includerea sufragiului universal.

La 12 aprilie, un cunoscut blogger si activist pro-democratie, Ahmed Mansoor, a fost arestat pentru detinere de alcool. In iunie, Mansoor si alti patru activisti au pledat nevinovat la acuzatiile de insultare a familiei regale, punere in pericol a securitatii nationale si incitarea oamenilor la proteste.

La 27 noiembrie, Ahmed Mansoor a fost condamnat la trei ani de inchisoare, in timp ce ceilalti acuzati au primit pedepse de cate doi ani de detentie. Toti patru au fost gratiati in 28 noiembrie.

In mai 2011, guvernul a inceput sa extinda reteaua de camere de supraveghere, ca o masura de prevenire a revoltelor.

* IORDANIA

Protestele au debutat la 14 ianuarie in Amman, Ma’an, Al Karak, Salt si Irbid, fortandu-l pe Regele Abdullah II sa-l demita pe premierul Samir Zaid al-Rifai si cabinetul sau. Ulterior, suveranul a demis si guvernul condus de Marouf Suleiman al-Bakhit, din cauza plangerilor legate de progresul lent al reformelor. Patru persoane si-au pierdut viata in timpul protestelor.

* IRAK

Circa 35 de persoane si-au pierdut viata in timpul protestelor majore (desfasurate in marile orase, intre care Bagdad, Mosul si Karbala), care au inceput in 10 februarie 2011 si s-au intins de-a lungul intregului an. Ca urmare a presiunii publice, premierul Nouri Kamil Mohammed Hasan al-Maliki a anuntat ca nu va mai candida pentru al treilea mandat, in 2014. In plus, mai multi guvernatori provinciali si autoritati locale au demisionat din functii.

* ISRAEL

La 15 mai, in ziua cunoscuta sub numele de Yawm an-Nakbah (Ziua Catastrofei), demonstranti palestinieni, incurajati de apeluri facute pe Facebook, au incercat sa ajunga la granitele israeliene venind din Egipt, Iordania, Liban, Siria, Gaza si Cisiordania. Fortele israeliene au reusit sa-i opreasca, iar 12 manifestanti si-au pierdut viata dupa ciocnirile violente. Circa 300 de persoane, intre care 13 soldati israelieni, au fost ranite.

Potrivit unor martori, fortele de securitate libaneze au folosit si ele munitie de razboi pentru a-i impiedica pe demonstranti sa ajunga in Israel.

La 5 iunie, 23 de manifestanti sirieni au fost ucisi si peste 100 raniti dupa ce trupele israeliene au deschis focul impotriva protestatarilor ce incercau sa ajunga in zona controlata de statul evreu din Inaltimile Golan.

* KUWAIT

Dupa demonstratiile incepute la 18 februarie de beduinii fara cetatenie, premierul Nasser Mohammed Al-Ahmed Al-Sabah si-a depus demisia, insa emirul l-a renumit in fruntea Executivului. Protestele continue, care nu s-au soldat cu victime, au dus la dizolvarea Parlamentului kuweitian. La 16 noiembrie, intr-o miscare descrisa de emirul Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah drept „un pas fara precedent pe drumul spre anarhie si faradelege”, protestatarii au ocupat pentru cateva minute sediul Adunarii Nationale din Kuwait City.

* LIBAN

Demonstratiile din Beirut si Saida, limitate ca numar, au dus la o serie de modificari guvernamentale. In plus, autoritatile au aprobat o serie de masuri economice, intre care cresterea cu 40% a salariilor.

* LIBIA

Muammar Gaddafi

Foto: Agerpres

Revolta impotriva lui Muammar Gaddafi, inceputa la 15 februarie, s-a transformat intr-un razboi in care au fost antrenate forte ale coalitiei internationale conduse de NATO, in urma unor rezolutii adoptate de Natiunile Unite. Guvernul a fost inlaturat la 23 august, iar ostilitatile militare s-au incheiat la 23 octombrie. Omul forte de la Tripoli, Muammar Gaddafi, a fost capturat si ucis de fortele rebele din Consiliul National de Tranzitie.

Consilul a preluat de altfel conducerea interimara a Libiei, fiind recunoscut international ca singura autoritate guvernamentala de la Tripoli.

Conflictul din Libia a dus la moartea a circa 25.000-30.000 de persoane si la ranirea altor cateva mii.

*MAROC

Protestele au debutat in februarie trecut in Rabat, Fez si Tanger si continua sporadic si in prezent. Manifestatiile l-au fortat pe regele Mohammed VI sa faca unele concesii politice si sa anunte un referendum vizand reforme constitutionale ce vizeaza imbunnatairea democratiei si a domniei legii. Referendumul pentru modificarea Constitutiei a avut loc in iunie, iar alegerile in noiembrie, ele fiind castigate de Partidul islamist al Justitiei si Dezvoltarii (PJD).

* MAURITANIA

Protestele, incepute in ianuarie trecut, continua si in prezent, insa sunt sporadice si n-au dus la niciun rezultat concret.

* OMAN

La 17 ianuarie 2011, demonstratii au inceput sa protesteze in Oman, cerand cresterea salariilor, costuri de viata mai scazute, locuri de munca si reforme, manifestatiile continuand pana in luna mai a anului trecut.

Sultanul Qaboos a aprobat o serie de concesii economice, iar cabinetul de la Muscat a fost schimbat de trei ori.

Legiuitorii de la Muscat au primit puteri sporite.

* SIRIA

O miscare de protest fara precedent a inceput in 15 martie in Siria, in urma unui apel lansat pe o pagina Facebook, intitulat „Revolutia siriana impotriva lui Bashar al-Assad 2011”, in care se incurajau manifestarile pentru „o Sirie fara tiranie, fara lege de urgenta (in vigoare din 1963) si fara tribunale exceptionale”.

Assad a ajuns la putere in iulie 2000, dupa moartea tatalui sau, Hafez al-Assad, care a guvernat tara timp de 30 de ani.

Inegalitatile s-au accentuat in tara, saracia afectand 14% din cei 22 de milioane de locuitori. Rata somajului, care afecteaza in principal tinerii, este evaluata de experti la 22%.

La 2 septembrie, Uniunea Europeana a hotarat sa impuna sanctiuni impotriva exporturilor petroliere siriene, afirmand ca presedintele Bashar al-Assad isi masacreaza propriii cetateni.

Natiunile Unite au anuntat recent ca 5.000 de persoane au fost ucise in confruntarile dintre fortele guvernamentale si opozantii regimului lui Bashar al-Assad.

In urma demonstratiilor continue, guvernul a decis eliberarea unor prizonieri politici, eliberarea din functie a unor guvernatori provinciali, incetarea starii de urgenta, in timp ce guvernul si unii parlamentari au demisionat.

Fortele armate guvernamentale au desfasurat actiuni in Hama, Daraa, Homs si alte orase, luptand impotriva protestatarilor si a soldatilor dezertori, grupati in Armata siriana libera.

Opozitia a format un Consiliu National.

Siria a fost suspendata din Liga Araba.

* SUDAN

Protestele au inceput in aceeasi zi cu cele din Mauritania, 17 ianuarie, insa au fost sporadice. In urma presiunii populare, presedintele Omar Hassan Ahmad Al-Bashir a anuntat ca nu va candida pentru al treilea mandat, in 2015.

* TERITORIILE PALESTINIENE

Fortele Autoritatii Palestiniene au impeidicat demonstratiile de sustinere ale protestatarilor din Tunisia si Egipt, in februarie 2011, in timp ce, in octombrie, politia Hamas a dispersat o manifestatie de solidaritate cu refugiatii palestinieni din Siria, tinuta in Fasia Gaza.

In februarie, Autoritatea Palestiniana a anuntat ca va organiza alegeri municipale in luna iulie, insa, dupa ce ele au fost amanate pe 22 octombrie, autoritatile au decis amanarea lor pe termen nedefinit.

La 14 februarie, premierul Autoritatii Palestinene, Salam Fayyad, a depus demisia cabinetului sau, insa presedintele Mahmoud Abbas i-a cerut sa formeze un nou Eecutiv.

* TUNISIA

„Primavara Araba” a inceput in tara nord-africana, dupa ce Mohamed „Basboosa” Bouazizi si-a dat foc in oraselul Sidi Bouzid in semn de protest fata de abuzurile politiei. Dupa mai putin de o luna, la 14 ianuarie 2011, guvernul a cazut, iar presedintele Zine El Abidine Ben Ali a plecat in exil in Arabia Saudita.

Demonstratiile violente, care au provocat moarte a circa 220 de manifestanti si ranirea altor cateva mii, au dus la desfiintarea politiei politice, dizolvarea Adunarii Constitutionale Democratice (fostul partid de guvernamant), eliberarea prizonierilor politici si organizarea de alegeri pentru Adunarea Constitutionala, la 23 octombrie 2011.

In octombrie, formatiunea islamista Ennahda a obtinut victoria in primele alegeri democratice din Tunisia, cu 41,47% din voturi.

La 12 decembrie, Tunisia si-a ales un nou presedinte, un fost disident, care a fost inchis si apoi exilat pe motiv ca se opunea regimului fostului lider Zine al-Abidine Ben Ali, informeaza Reuters. Membrii Adunarii Constitutionale si parlamentul interimar al Tunisiei l-au votat ca presedinte pe Moncef Marzouki, a doua si cea mai importanta functie dupa cea de prim-ministru. Marzouki, in varsta de 66 de ani, a castigat respectul tunisienilor prin opozitia categorica fata de Ben Ali.

* YEMEN

Opozantii regimului din Yemen au iesit in strada

Foto: Agerpres/AP

Aproape 2.000 de oameni si-au pierdut viata dupa ce protestele incepute la 27 ianuarie au devenit violentele.

Demonstratiile extrem de violente au dus la demisia premierului Ali Mohammed Mujawar si a parlamentarilor din partidul de guvernamant, Congresul General al Poporului.

La 4 iunie, presedintele Ali Abdullah Saleh a fost ranit intr-un atac asupra complexului prezidential din Sanaa. Reintos in tara in septembrie, dupa ce a fost tratat in Arabia Saudita, Saleh a semnat la 23 noiembrie un acord de tranferare a puterii. Acordul, obtinut prin medierea Consiliului de Cooperare al Golfului, a pus capat celor 33 de ani de domnie ai lui Saleh.

Ulterior, parlamentarii yemeniti au decis ca Saleh este imun la posibile acuzatii.

Surse: CNN, Guardian, FoxNews, AFP, Reuters, Wikipedia

Citeste si Ce se mai intampla cu Primavara Araba.