MApN vrea să înființeze o unitate mixtă între Armata României și Armata Naţională a Republicii Moldova
Miniștrii Apărării din România și Republica Moldova, Gabriel Leș și Eugen Sturza, au semnat joi o declaraţie de intenţie privind „crearea unui cadru de instruire intensificată, în perspectiva înființării unei unităţi mixte” între armatele celor două țări, anunță Ministerului Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat.
MApN precizează că ministrul apărării Gabriel Leș a participat, joi, la ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova, ce a avut loc la București.
„În marja evenimentului, miniştrii Gabriel Leș, în numele Ministerului Apărării Naționale, şi Eugen Sturza, în numele Ministerului Apărării al Republicii Moldova, au semnat Declarația de Intenție privind crearea unui cadru de instruire intensificată în perspectiva înființării unei unităţi mixte între Armata României și Armata Naţională a Republicii Moldova”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, documentul „certifică angajamentul ambelor părți pentru consolidarea cooperării bilaterale pe palierul instruirii forțelor”, ministrul român subliniind cu această ocazie „importanța sporită acordată acestei inițiative, care va avea un impact pozitiv asupra creșterii interoperabilității dintre cele două Armate”.
„Pe parcursul discuțiilor, ministrul Leș a reafirmat susținerea oferită de Ministerul Apărării Naționale pentru continuarea acordării de sprijin în procesul de modernizare a capacităților de apărare ale Armatei Naționale a Republicii Moldova. De asemenea, au fost făcute referiri și la cooperarea bilaterală în domeniul apărării – stadiul actual și posibilitățile de dezvoltare”, se mai arată în comunicat.