María Dueñas, autoarea bestsellerului Iubirile croitoresei, în dialog cu Carmen Mușat
Luna octombrie debutează la Institutul Cervantes cu un eveniment de excepție, în cadrul căruia publicul va avea ocazia să o întâlnească pe María Dueñas, una dintre cele mai cunoscute scriitoare spaniole contemporane, devenită celebră în toată lumea pentru romanul Iubirile croitoresei, tradus în peste 35 de limbi și devenit bestseller internațional.
Evenimentul, intitulat „Pedagogia romanului”, va avea loc pe 2 octombrie, la Institutul Cervantes din București, Sala Auditorium, ora 19:00, când María Dueñas va dialoga cu Carmen Mușat.
Intrarea este liberă, pe baza rezervării de locuri la adresa cultbuc@cervantes.es
Maria Dueñas vine în România la invitația Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT, unde va avea o serie de întâlniri cu cititorii. Programul complet al întâlnirilor de la Iași se află pe site-ul www.filit-iasi.ro.
Evenimentul de la București este organizat cu sprijinul Biroului pentru Educatie și Învățământ al Ambasadei Spaniei și al Institutului Cervantes, în colaborare cu Editura Polirom.
María Dueñas (născută în Puertollano, Ciudad Real, în 1964) este doctor în Filologie Engleză și, după două decenii în care s-a dedicat vieții academice, a devenit celebră în lumea literaturii odată cu scrierea romanului Iubirile croitoresei (El tiempo entre costuras, 2009). Un succes extraordinar a înregistrat și serialul pentru televiziune, produs de Antena 3, adaptare după romanul său (2013-2014), având deja 14 premii câștigate, incluzând ATV Awards și Fotogramas de Plata. Următoarele sale romane au fost la fel de apreciate de public: Misión Olvido (2012), La Templanza (2015), Las hijas del Capitán.
Un roman extrem de bine documentat istoric (acțiunea se petrece în timpul Războiului Civil din Spania și cel de-Al Doilea Război Mondial, autoarea mărturisind că 60% din carte este ficțiune, iar 40%, fapt istoric), Iubirile croitoresei creionează o lume plină de strălucire, de mister, dar și de un realism dur, în care iubirea, bunăvoința, speranța sunt puse permanent la încercare de evenimente ce depășesc destinul individual. La zece ani de la momentul care a transformat-o pe María Dueñas într-un nume cu greutate în lumea literară, autoarea susține că succesul nu a schimbat-o: „Când viața ta se schimbă astfel la o anumită vârstă, ai maturitatea, luciditatea și înțelepciunea să nu te lași purtat de val. Situația mea s-a schimbat mult, dar structural sunt aceeași. Aș fi putut să devin altcineva, dar mi-am dat seama că trebuia să rămân cu picioarele pe pământ. Când am început să scriu, nu am simțit neapărat nevoia unei schimbări, duceam o viață comodă, dar îmi doream un proiect nou, care să mă entuziasmeze. Nici măcar nu știam dacă aveam să reușesc să public. Sub nici o formă nu mi-am închipuit ce avea să urmeze”, spune María Dueñas într-un interviu din El País.
Carmen Mușat, critic și teoretician literar, redactor-șef al revistei Observator cultural, membru al PEN România, ALGCR, DHLSNA (D.H. Lawrence Society of North America), ENN (European Narratology Network). În 2017 şi 2018 a făcut parte (alături de Mercedes Monmany, Gustavo Guerrero, Valerie Miles, Hector Abad Faciolince, Jeronimo Pizzaro, Efraín Kristal, Luz Elena Gutiérrez de Velasco şi Elena Stancanelli) din juriul care acordă Premiul Tîrgului Internaţional de Carte de la Guadalajara – Premiul FIL, pentru literatură scrisă într-o limbă romanică (Emmanuel Carrère, 2017; Ida Vitale, 2018).