Maraton de vaccinare pentru copii pe 1 iunie: Ce șanse sunt să fie vaccinați și copiii sub 16 ani?
Un maraton de vaccinare pentru copii va fi organizat în România în zilele de 31 mai și 1 iunie, pentru a marca Ziua copilului. În acest moment, în țara noastră, la fel ca în Uniunea Europeană, singurul vaccin împotriva COVID-19 autorizat pentru copii este cel produs de Pfizer, dar numai pentru adolescenții cu vârsta de peste 16 ani. De la o zi la alta însă, Agenția Europeană a Medicamentului este așteptată să autorizeze vaccinul Pfizer și pentru categoria de vârstă 12-15 ani. Vaccinul Pfizer a fost deja autorizat în Statele Unite pentru copiii de 12-15 ani.
Pe datele din acest moment, doar tinerii care au împlinit 16 ani se vor putea vaccina în cadrul Maratonului de vaccinare din 31 mai – 1 iunie și numai cu vaccinul Pfizer, singurul autorizat pentru această grupă de vârstă.
Chiar și în cazul în care Agenția Europeană a Medicamentului va autoriza, până la data de 1 iunie, vaccinul Pfizer-BioNTech și pentru grupa de vârstă 12-15 ani, autorizarea acestuia în fiecare stat în parte durează, deoarece există o serie de proceduri, a explicat astăzi Valeriu Gheorghiță.
„E puțin probabil ca pe 1 iunie să fie toate etapele parcurse (pentru autorizarea în România)”, a declarat marți Valeriu Gheorghiță, într-o conferință de presă.
Coordonatorul campaniei de vaccinare spune însă că, imediat după ce aceste etape de autorizare vor fi parcurse, în câteva zile, în luna iunie, ar urma să înceapă și vaccinarea copiilor.
Maratonul de vaccinare din perioada 31 mai – 1 iunie va fi organizat la nivel național, iar tinerii sub 18 ani se vor putea prezenta la vaccinare însoțiți de un aparținător – tutorele legal, părinte sau bunic.
Valeriu Gheorghiță a subliniat însă că tinerii între 16 și 18 ani nu trebuie să aștepte maratonul de vaccinare, ci se pot vaccina în orice centru de vaccinare din țară, fără programare.