Sari direct la conținut

Marea Britanie a înregistrat un Crăciun „tehnic” alb

HotNews.ro
Mos Craciun, Foto: Aaron Amat / Alamy / Profimedia Images
Mos Craciun, Foto: Aaron Amat / Alamy / Profimedia Images

Biroul de Meteorologie al Marii Britanii (Met) a înregistrat un Crăciun alb după ce în anumite părți din Scoția și Irlanda de Nord a nins, însă nivelurile de zăpadă au fost mai reduse față de cele căzute mai devreme în cursul lunii decembrie în Regatul Unit, relatează Bloomberg și The Independent.

Met a înregistrat pe 25 decembrie fie zăpadă, fie lapoviță, la 5 stații dintre stațiile sale metereologice din Marea Britanie, una dintre acestea fiind în Scoția și alte două în Irlanda de Nord.

„În mod oficial a fost un Crăciun alb dar, bineînțeles, mulți oameni se gândesc la acele scene perfecte cu zăpadă mare de pe felicitările de Crăciun și în fapt n-am văzut cu adevărat zăpadă așezându-se deloc ieri”, a declarat Tom Morgan, unul dintre meteorologii de la Met.

„Ceea ce noi definim drept un Crăciun alb înseamnă doar câțiva fulgi de nea căzând, chiar dacă ei sunt amestecați cu ploaie, așa că tehnic vorbind a fost un Crăciun alb dar în majoritatea locurilor, mai ales în Anglia și Țara Galilor, a fost prea cald”, a explicat el.

Ultima oară când meteorologii din Marea Britanie au înregistrat un Crăciun cu suficientă zăpadă pe 25 decembrie pentru ca și oamenii să își amintească că a nins puternic a fost în 2010.

Anul acesta Met a înregistrat de Crăciun o temperatură maximă de 12,7 grade Celsius în Regatul Unit după ce în cursul verii temperaturile din țara insulară au urcat pentru prima oară de când se fac înregistrări meteorologice la peste 40 de grade.

Nu se poate știi cu siguranță, dar foarte probabil că o astfel de temperatură s-a mai înregistrat acum 6-7.000 de ani în Insulele Britanice, modelele climatice indicând faptul că 40 C în Marea Britanie se pot produce o dată la 100 de ani în condițiile de acum.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro