Sari direct la conținut

Marea Britanie: Aproape 100 de copii, internați săptămânal la ATI din cauza unei boli rare care apare la circa o lună după Covid-19. Care sunt simptomele PIMS

HotNews.ro
Copil cu Covid-19, Foto: Hotnews
Copil cu Covid-19, Foto: Hotnews

Aproape 100 de copii sunt spitalizați săptămânal în Marea Britanie cu o boală rară care apare la câteva săptămâni după Covid-19 și necesită internare la terapie intensivă, spun doctori citați de Guardian.

Potrivit specialiștilor în pediatrie, 75% dintre copii afectați de Sindromul Inflamator Multi-Sistem Pediatric (PIMS) sunt de culoare, asiatici sau dintr-o minoritate etnică.

Dintre cei afectați, aproape 4 din 5 erau anterior sănătoși, potrivit unui studiu nepublicat într-o revistă științifică.

Când PIMS a apărut, în primul val al pandemiei, a provocat confuzie în rândul medicilor și panică în rândul părinților, inițial crezându-se că este vorba de Kawasaki, o boală rară ce afectă în principal bebelușii și copiii mici.

Dar PIMS a fost recunoscut drept un sindrom post-viral nou ce afectează unul din 5.000 de copii la circa o lună după ce au avut Covid-19, indiferent dacă au avut sau nu simptome.

Acesta se manifestă prin erupții cutanate, temperatură de până la 40 de grade Celsius, tensiune periculos de scăzută și probleme abdonimale, iar în cazurile grave simptomele sunt asemănătoare cu ale unui șoc toxic sau ale unei septicemii.

Doi copii ar fi murit de PIMS de la începutul pandemiei și până acum.

Deși specialiștii nu consideră că boala a crescut ca frecvență relativ la numărul de cazuri, cifrele sunt mai mari decât în primul val, spitalele britanice internând până la 100 de copii pe săptămână în valul doi, față de aproximativ 30 pe lună în aprilie.

Între 12 și 15 copii din Regatul Unit s-ar fi îmbolnăvit zilnic cu PIMS de la începutul lunii ianuarie și până acum.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro