Sari direct la conținut

Marian Neacșu a fost ales vicepreședinte ANRE

HotNews.ro
Marian Neacsu, Foto: AGERPRES
Marian Neacsu, Foto: AGERPRES

Fostul secretar general al PSD Marian Neacşu, membru al Pro România, a fost votat miercuri, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Reglementarea în domeniul Energiei (ANRE).

În plenul reunit 262 de deputați și senatori au votat în favoarea numirii lui Neacșu în această funcție, scrie Mediafax.

Senatorul PSD Gheorghe Marin, președintele Comisiei de Energie a declarat, miercuri, după ședința comisiilor de specialitate din Camera Deputaților și Senat că Marian Neacșu a primit un raport de validare pentru funcția de vicepreședinte al ANRE. Acesta nici măcar nu a fost audiat. Pentru această funcţie s-au mai înscris doi candidaţi: Gabriela Moroianu şi Costin Mihai Păun, care au fost respinşi prin vot de comisii.

Marian Neacșu a fost secretar general al PSD, apoi s-a înscris în Pro România și a coordonat campania pentru alegerile europarlamentare. În afară de politică, experiența sa este legată de domeniul agriculturii, ca asociat la Estrella Imex SRL, care se ocupă de cultivarea cerealelor și acționar la SC Pui de Carne Slobozia. De altfel, cariera și-a început-o ca șef la IAS Slobozia. Apoi a fost director la SC Morăritul SA.

În ceea ce privește studiile, Neacșu a terminat Facultatea de Studii Economice de la Craiova și are un master în domenul „Studii de Securitate și Apărare”, la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir. A mai făcut și cursurile “Tehnici superioare de nutriţie a animalelor” „Formularea reţetelor de furajare asistată de calculator”.

În perioada 2008-2016 a fost deputat PSD de Ialomița. Apoi au intervenit niște probleme penale, care l-au împiedicat să mai candideze pentru un mandat de deputat. În februarie 2016, Neacșu a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, pe motiv că și-a angajat fiica la biroul parlamentar.

Singura tangență cu domeniul energetic a fost un job part-time de consilier în cadrul Cabinetului preşedintelui ANRE, Dumitru Chiriță, în 2017. Atunci, întrebați de HotNews.ro care sunt atribuțiile lui Marian Neacșu, reprezentanții ANRE au răspuns că „asigură asistenţă în activitatea Preşedintelui ANRE în relaţia cu Parlamentul României, Guvern şi alte autorităţi publice centrale şi locale”. Neacșu a fost angajat cu un nr. de 4 ore/zi, pe o perioadă determinată, potrivit ANRE.

Numirea de acum la ANRE este pur politică, în ciuda cerințelor UE potrivit cărora reglementatorii trebuie să fie instituții independente. De altfel, potrivit surselor HotNews.ro, la nivelul Comisiei Europene s-ar ridica problema demarării unei proceduri de infringement tocmai din cauza faptului că ANRE nu este independentă, fiind controlată politic.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro