Marii miliardari au simțit primii panica instaurată pe burse / Cu cât a scăzut averea lor
Averea netă a lui Jeff Bezos a scăzut vineri cu 15,2 miliarde de dolari, prevestind declinul amplu care a şters 134 miliarde de dolari din averile celor mai bogaţi 500 de oameni din lume și panica instaurată luni pe burse, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.
La Bursa de la New York prețul acţiunilor Amazon Inc au scăzut cu 8,8%, pe fondul declinului general de pe pieţele bursiere, astfel încât averea netă a lui Jeff Bezos s-a redus la 191,5 miliarde de dolari, conform indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg.
Scăderea de vineri este a treia cea mai mare lovitură cu care s-a confruntat Jeff Bezos, fiind depăşită doar de cea din 4 aprilie 2019, când averea co-fondatorului Amazon s-a redus cu 36 miliarde de dolari, în urma înţelegerii sale de divorţ, şi cea din 29 aprilie 2022, când acţiunile Amazon au scăzut cu 14%.
Indicele Nasdaq 100 al Bursei de la New York a scăzut cu 2,4% vineri, ceea ce a afectat şi averile altor miliardari, inclusiv a lui Elon Musk şi a lui Larry Ellison (de la Oracle Corp), ale căror averi nete s-au redus cu 6,6 miliarde de dolari şi, respectiv, cu 4,4 miliarde de dolari. Incertitudinile privind posibilele reduceri ale dobânzii de către Rezerva Federală a SUA, precum şi unele rezultate financiare dezamăgitoare, au dus la intrarea indicelui Nasdaq în teritoriul de corecţie, ştergând mai mult de 2.000 miliarde de dolari din valoare în doar trei săptămâni.
Declinul acţiunilor Amazon, cel mai sever din aprilie 2022, vine după ce compania a anunţat că intenţionează să continue cheltuielile masive cu inteligenţa artificială (AI), în detrimentul profiturilor sale pe termen scurt.
Miliardarii din domeniul tehnologiei Mark Zuckerberg, Sergey Brin şi Larry Page au pierdut de asemenea vineri peste trei miliarde de dolari fiecare, pe fondul declinului acţiunilor Meta Platforms Inc şi Alphabet la Bursa de la New York. Miliardarii din acest domeniu s-au confruntat cu o scădere a averilor lor de 68 miliarde de dolari, conform Bloomberg.
Declinul general de vineri al bursei americane a dus la o contagiere majoră luni pe piețele asiatice, care au oprit de mai multe ori ședințele de tranzacționare, în timp ce investitorii așteaptă cu sufletul la gură deschiderea piețelor financiare din Europa și SUA.