Marile nume din lumea finanțelor admit că nu au nicio intenţie să înceteze finanțarea petrolului, gazelor și cărbunelui
Unele dintre cele mai mari companii financiare din lume, inclusiv BlackRock Inc. din SUA și Vanguard Group Inc., au declarat Regatului Unit că nu au de gând să oprească finanțarea dezvoltării producției de combustibili fosili, potrivit Il Fatto Quotidiano, citat de Rador.
Declarațiile sunt cuprinse printre răspunsurile la o serie de întrebări trimise de parlamentari britanici însărcinați să înțeleagă cum își poate îndeplini țara angajamentele de reducere a CO2. Ancheta este condusă de Comisia de Control a Mediului din Camera Comunelor.
Marea Britanie, care la începutul acestui an, după ce a prezentat un plan neclar de reducere a gazelor nocive, a fost dată în judecată de un grup de activiști de mediu, a cerut companiilor să explice cum înţeleg ele indicațiile de a reduce gradual și, în final, de a sista finanțarea de noi combustibili fosili.
Potrivit rapoartelor agenției Bloomberg, răspunsurile primite de Comitet au fost trimise de peste 30 dintre cele mai mari bănci și investitori din lume. BlackRock a subliniat că este ”obligată ca în orice moment să acționeze în interesul financiar al clienților noștri”.
În timpul celui de-al 202-lea forum de la Davos, unde a sosit cu un avion privat, CEO-ul Larry Fink a apreciat pe scară largă ”turnura verde” a celui mai mare grup de gestionare a activelor din lume.
În răspunsurile adresate autorităților din Marea Britanie, Blackrock a mai declarat că abordarea generală a tranziției energetice nu include politici de excludere a combustibililor fosili și că nu împărtășește scenariul propus de Agenția Internațională pentru Energie, conform căruia investițiile în combustibili fosili ar trebui să fie resetate imediat pentru a avea o oarecare speranță în îndeplinirea obiectivelor stabilite de acordurile de la Paris (creștere maximă de 1,5 grade a temperaturii medii globale față de perioadele preindustriale).
Scopul BlackRock ”nu este de a proiecta un rezultat specific de decarbonizare”, se precizează în răspuns. Și, la fel ca alte companii intervievate, BlackRock a spus că este sarcina guvernelor de a stabili ținte pentru actorii din sectorul privat.
Fink a adăugat că ”în numele clienților noștri” intenționează să rămână un investitor pe termen lung în sectoarele cu consum intens de carbon.
Vanguard a oferit răspunsuri similare, precizând că ”nu dictează strategia și operațiunile companiilor la care deține acțiuni și, prin urmare, nu are o viziune corporativă asupra scenariului avut în vedere de Agenția Internațională pentru Energie”.
Opiniile exprimate de BlackRock și Vanguard exemplifică linia tuturor instituțiilor chestionate. De exemplu, Royal Bank of Canada a remarcat că ”planurile globale de decarbonizare și tranziție energetică sunt într-o schimbare constantă, atâta timp cât primează preocupările legate de costul energiei, inflația și securitatea energetică”.
Morgan Stanley a anunţat că ”va continua să sprijine companiile energetice în activitatea lor de decarbonizare a economiei globale într-un ritm care echilibrează preocupările legate de climă, împreună cu securitatea energetică și alți factori”.
Barclays, cu sediul în Marea Britanie, a declarat că ”vom sprijini clienții noștri în tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon, în loc să eliminăm treptat sprijinul pentru industria cărbunelui, petrolului și gazelor”.
HSBC a scris ca trebuie ”recunoscută importanța securității energetice și a unei tranziții echitabile de la combustibilii fosili” și că ”atenţia tebuie îndreptată spre renunțarea urgentă la energia pe bază de cărbune”.
Cu toate acestea, ”deși alternativele regenerabile devin din ce în ce mai ieftine și mai eficiente, închiderea centralelor electrice pe cărbune nu este în prezent o opțiune”.
Inițiativa Marii Britanii de a aduna răspunsuri vine cu mai puţin de o lună înaintea summitului Cop27 privind clima, reuniune care se va desfăşura în Egipt.