Sari direct la conținut

Marilena de la P7 prezentat in premiera la HBO

HotNews.ro

Filmul de mediu metraj al regizorului Cristian Nemescu, Marilena de la P7 va fi prezentat in premiera de canalul HBO, in data de 29 noiembrie, de la ora 20.00. Realizat in 2006, filmul lui Nemescu are in distributie pe Madalina Ghitescu, Gabriel Huian, Andi Vasluianu, Gabriel Spahiu.

Marilena (Madalina Ghitescu) este o prostituata de cartier de care junele Andrei (Gabriel Huian), un adolescent de numai 13 ani, este indragostit cu atata disperare incat e gata sa sterpeleasca troleibuzul tatalui sau pentru a o impresiona asa cum se cuvine.

Din pacate, lucrurile nu sunt tocmai simple: fata are un peste (Andi Vasluianu) cu care nu e de gluma si un amorez de bani gata care poate o iubeste, poate doar o foloseste, iar dragostea lui Andrei nu pare a avea un sfarsit tocmai fericit.

Selectionat in sectiunea Semaine de la Critique din cadrul festivalului de film de la Cannes editia 2006, Marilena de la P7 este in fapt un mediu metraj dar, in numai 45 de minute, reuseste sa creioneze un tablou atat de viu si de emotionant despre viata in general si despre prima dragoste in principal, incat ti-ai dori ca povestea lui Andrei si-a Marilenei sa dureze la nesfarsit.

Dincolo de valoarea sa intrinseca indiscutabila, Marilena… poate fi privit, alaturi de celelate scurt metraje ale lui Cristian Nemescu, Poveste de la scara C si Mihai si Cristina, drept o repetitie finala inainte de un fantastic si trist debut in lung metraj cu aclamatul California Dreamin’.

Reluand aproximativ aceleasi teme predilecte (emotia celei dintai iubiri, impotrivirea parintilor, despartirea inerenta a unui cuplu oricum lipsit de sansa) si bifand cateva personaje familiare (impersonatorul Elvis tigan, tinerii indragostiti, parintii care nu inteleg niciodata in timp util ce se intampla cu copiii lor), California… a subliniat, in fond, ceea ce Marilena…

demonstrase deja fara umbra de dubiu: aparitia unui regizor cu o viziune ampla si coerenta care, fara doar si poate, ar fi avut un mare viitor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro