Marin Condescu, liderul minerilor din Oltenia, cercetat de PNA
Liderul sindicatelor minerilor din CNL Oltenia, Marin Condescu, a fost audiat ieri de procurorii PNA, el fiind suspectat de o deturnare de fonduri cifrata la aproximativ 192 de miliarde de lei. Surse judiciare au aratat ca banii ar fi fost deturnati prin doua firme ale sindicatelor miniere, cu prilejul unor utilitati facute in bazinul Motru.
Precizam ca sindicatele miniere conduse de Marin Condescu au infiintat trei firme: SC Rosind SA, SC Initiativa SA si SC Olservmin. Un alt cap de acuzare se refera la colectarea unei cotizatii pentru Complexul de odihna Ranca, din Parang, incepand cu toamna anului 2003.
Surse judiciare ne-au precizat ca exista date si indicii ca banii colectati de la minerii din cadrul Companiei Nationale a Lignitului Oltenia ar fi fost folositi in alte scopuri decat cele declarate si fara acordul persoanelor care au cotizat.
Reamintim ca minerii au primit in luna octombrie a anului 2003 un plus de 3 milioane de lei la salariu, pentru munca suplimentara efectuata in timpul secetei de la inceputul toamnei. Din acesti bani, ortacii au cotizat la sindicate cu cate 500 de mii de lei pentru construirea unui hotel al sindicatelor la Ranca. Anchetatorii verifica modul in care au fost folositi acesti bani.
Ancheta in acest nou caz a fost demarata in urma autosesizarii PNA. Deocamdata, procurorii Sectiei a II-a din PNA desfasoara acte premergatoare inceperii urmaririi penale.
Presedinte al Centralei Nationale Miniere, Marin Condescu a fost audiat timp de aproximativ trei ore de catre procurori, fapt confirmat de Biroul de presa al PNA, care, insa, a refuzat sa ofere orice alta informatie legata de acest caz, motivand ca ancheta se afla intr-o faza preliminara.