Sari direct la conținut

Mărțișor romantic cu valsuri de Chopin la ParkLake

HotNews.ro
Mărțișor romantic cu valsuri, Foto: Radio Romania Muzical
Mărțișor romantic cu valsuri, Foto: Radio Romania Muzical

1 martie – prima zi de primăvară, dar și ziua în care s-a născut unul dintre marii compozitori romantici, Frédéric Chopin, aduce un recital susținut de tânăra și excepționala pianistă Sînziana Mircea: valsuri și nocturne de Chopin, pentru cei romantici și cei care, pur și simplu, aleg să se bucure de frumusețe, speranță și vise, într-un cuvânt, de viață.

În Main Square ParkLake (str. Liviu Rebreanu nr. 4, sector 3, București), recitalul va avea loc vineri, 1 martie, de la ora 19.00.

Special pentru acest recital, pe scenă va fi instalat un pian de concert, un instrument valoros similar celor care se regăsesc în sălile de concert.

Sînziana Mircea va interpreta Marele vals briant op. 18, 3 valsuri op. 64, 2 nocturne op. 15, Andante spianato și Marea poloneză op. 22, toate de Frédéric Chopin. La final, pianista va oferi autografe.

Romantismul este o stare, dar și un stil în istoria muzicii, reprezentat de compozitori care au făcut istorie: de la Hector Berlioz, la Frédéric Chopin și Johannes Brahms. Detalii despre compozitorii romantici, dar mai ales despre Frédéric Chopin, polonezul născut în 1 martie 1810 care a lăsat posterității nemuritoarele sale piese și concerte pentru pian și orchestră, puteți afla mai multe în cadrul expoziției deschise în Main Square ParkLake, în perioada 25 februarie – 1 martie. Expoziția cuprinde și desene realizate de elevi ai Liceului de Arte “Nicolae Tonitza” din București, inspirate de audiții ale pieselor de Chopin pe care le va interpreta în 1 martie Sînziana Mircea. Este o altfel de punere în pagină a proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică” derulat în spații neconvenționale și în școlile din România.

Evenimentul este organizat de Radio România Muzical și ParkLake.

ParkLake Shopping Center continuă seria de evenimente organizate alături de Radio România Muzical ce-și propun să aducă publicului larg experiențe deosebite, în acordurile muzicii clasice: după recitalul susținut de Alexandru Tomescu și concertul Orchestrei de Cameră Radio din 2018, sunt programate în 2019 recitalul pianistei Sînziana Mircea, în 1 martie, și concertul violonistului Alexandru Tomescu și al Corului de Copii Radio, pe 24 martie 2019.

Radio România Muzical este singurul post românesc dedicat muzicii clasice și de jazz, un reper în peisajul cultural românesc, care sub deviza “Muzică clasică pentru toți” propune emisiuni pentru toate gusturile, transmisiuni directe de la cele mai importante evenimente naționale și internaționale și desfășoară programe educative la o scară națională; poate fi ascultat pe 97.6 și 104.8 FM și www.romania-muzical.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro