Sari direct la conținut

Maşină de peste 100.000 de euro căutată de autorităţile din Germania, găsită la Sebeş

HotNews.ro
Maşină de peste 100.000 de euro căutată de autorităţile din Germania, găsită la Sebeş
Maşină de peste 100.000 de euro căutată de autorităţile din Germania, găsită la Sebeş. Foto: I.P.J. Alba

Un bărbat din Sebeş a închiriat din Germania un autoturism de peste 100.000 de euro, cu care s-a deplasat în România, dar pe care însă ar fi omis să-l restituie la sfârşitul perioadei contractuale, vehiculul fiind găsit şi indisponibilizat de poliţiştii din Alba.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, citat de Agerpres, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au depistat, joi, pe raza municipiului Sebeş, un autoturism care era semnalat, de miercuri, ca bun căutat de autorităţile din Germania.

„Din cercetări a rezultat că autoturismul ar fi fost închiriat de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Sebeş, de la o societate comercială din Germania, iar la sfârşitul perioadei contractuale bărbatul ar fi omis să restituie autoturismul, deplasându-se cu el în România”, se menţionează în comunicat.

Autoturismul, în valoare de peste 100.000 de euro, a fost indisponibilizat, iar cercetările vor fi continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, mai arată IPJ Alba.

INTERVIURILE HotNews.ro