Sari direct la conținut

Masurile de austeritate au crescut inegalitatile sociale, apreciaza experti ai FMI

HotNews.ro

„Vasta consolidare bugetara in curs in mai multe economii a dat nastere unor ingrijorari legate de potentialul sau impact asupra inegalitatilor”, admit economisti ai FMI intr-un raport privind inegalitatile, al doilea publicat de institutie in mai putin de trei saptamani.

Potrivit lor, planurile de economii bugetare conduc, in mod „traditional”, la pierderi de locuri de munca, care au „tendinta de a consolida inegalitatile” in detrimentul celor mai putin favorizati, ale caror venituri depind aproape in totalitate de salarii.

FMI, care negociaza in prezent un plan de ajutorare cu Ucraina, a admis deja ca a subestimat impactul austeritatii asupra cresterii, dar este pentru prima oara cand evoca consecintele sale asupra inegalitatilor sociale.

Raportul, care nu reprezinta pozitia oficiala a Fondului, se refera, in special, la Europa, unde cinci tari impovarate de datorii publice, intre care Grecia sau Irlanda, au fost nevoite sa implementeze masuri de austeritate in schimbul primirii unor ajutoare financiare din partea UE sau FMI.

Potrivit acestor experti, „inegalitatile au crescut” in aproximativ jumatate din tarile europene care au efectuat „ajustari bugetare” in perioada 2007-2012.

Aratandu-se ingrijorati in legatura cu o crestere generala a inegalitatilor, acesti experti propun masuri care ies din traditia institutiei.

In privinta programelor de ajutor social, ei sugereaza „cresterea cheltuielilor publice pentru obiective sociale” si sprijinirea unei fiscalitati „mai progresive” pentru cei mai bogati.

Tarile care impoziteaza in functie de venit ar putea astfel adopta „impozite mai mari pentru cei mai avuti decat pentru clasa de mijloc”, potrivit raportului.

De asemenea, Fondul indeamna la cresterea impozitarii proprietatilor funciare, masura care vizeaza in mod inerent familiile mai bogate. „Aceste taxe sunt echitabile si eficiente si exista o marja considerabila pentru a le creste in numeroase tari”, anunta raportul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro