Skip to content
Din 1978, profesorul Gologan pregătește elevi pentru competițiile naționale și internaționale, iar timp de 17 ani a coordonat lotul olimpic al României, formând generații de olimpici și contribuind la performanțele care au făcut din România un nume de referință în matematica mondială. FOTO: arhivă personală
TOTUL DESPRE MAME

Matematicianul Radu Gologan: „Evaluarea Națională la Matematică a fost cea mai dificilă din ultimii 15 ani. Subiectele au fost excelente”. Ce spune despre Bac

Georgiana Mihalcea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În acest an, atât Evaluarea Națională, cât și Bacalaureatul au stârnit o serie de discuții legate de dificultatea subiectelor de la proba de matematică și de rezultatele obținute de elevi. L-am rugat pe profesorul Radu Gologan, matematician, președintele Societății de Științe Matematice din România, să analizeze subiectele celor două examene. 

Subiectele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat din acest an au generat numeroase discuții. Ce au evaluat ele cu adevărat: cunoștințe, raționament matematic sau capacitatea elevilor de a aplica algoritmi învățați?

Prof.dr. Radu Gologan: Aș răspunde puțin diferit. Cred că subiectele au evaluat felul în care elevii au înțeles și și-au structurat în gândire cunoștințele acumulate. Și vă spun de ce. Atât la Bacalaureat, cât și la Evaluarea Națională, proba de matematică are o semnificație foarte clară din perspectiva notării: un elev care obține peste nota 9 a înțeles bine matematica, iar unul care trece de 9,50 este foarte bun, chiar excelent la această disciplină.

Există o diferență între un subiect „greu” și un subiect „bun”. Din perspectiva dumneavoastră, au reușit examenele din acest an să facă această diferență?
Prof.dr. Radu Gologan: Da, au reușit să facă această diferență. Au fost subiecte bune și chiar excelente, care au verificat nu doar cunoștințele elevilor, ci și capacitatea lor de a înțelege matematica dincolo de metodele formale. La Evaluarea Națională au existat patru probleme, iar la Bacalaureat două, care au făcut foarte bine această departajare.

În ultimii ani se vorbește tot mai mult despre dezvoltarea gândirii matematice, nu despre memorarea unor tipare. Considerați că structura actuală a examenelor încurajează această schimbare sau elevii sunt încă recompensați în principal pentru exercițiul repetat pe modele de subiecte?
Prof.dr. Radu Gologan: Este un pas înainte, chiar am vorbit cu Bogdan Cristescu (șeful Direcției de Curriculum, Examene și Evaluări Naționale- nota redacției) și l-am felicitat că a făcut un pas înainte spre a creea ce vrem și noi. Adică să ieșim din formalism, să ieșim din rețete.

Citește continuarea interviului AICI.