Mazăre începe munca în penitenciar, la reparații auto sau la tâmplărie/ Stă în celulă cu turci și nu se uită la televizor pentru că "nu îi plac serialele turcești"
De săptămâna viitoare, Radu Mazăre, încarcerat la Penitenciarul Rahova, va fi dus la muncă – la reparații auto sau la tâmplărie, spune mama fostului primar. Potrivit acesteia, Mazăre citește toată ziua și nu se uită la televizor, pentru că stă în celulă cu cetățeni turci, iar aceștia se uită la seriale turcești. „El seriale nu urmărește, de obicei se uita la National Geographic sau la History”.
Radu Mazăre a fost vizitat vineri în penitenciar de către mama sa, Gabriela Victoria Mazăre, care a povestit cum decurg „pregătirile „pentru căsătoria fostului primar, care va avea loc în penitenciar la începutul lunii iulie. Ea s-a plâns că nu i se va permite să ducă în închisoare, la nuntă, vin din 1975, păstrat special pentru nunta fostului primar.
„Roxana (iubita lui Radu Mazăre -n.r.) vine spre sfârștiul lunii (din Magadascar -n.r.. Asta cu rochia, cu inelele, e sarcina lui Mihai, fratele lui Radu. Nu ai ce să pregătești pentru nuntă. Meniu, nimic, zero. Chiar l-am întrebat și eu, că soțul meu, în 1975, când Radu avea vreo șapte ani, a pus niște vin în sticle și pe etichete a scris <>. Și acum l-am întrebat, poți să ceri aprobarea să deschidem o sticlă de aia? Nu se poate”, a declarat Gabriela Victoria Mazăre, mama lui Radu Mazăre, la ieșirea din penitenciar.
Femeia a spus că fostul primar ar vrea să-și sărbătorească ziua de naștere, care este pe 5 iulie, alături de familie, dacă solicitarea îi va fi aprobată de penitenciar.
„Apropo de însurătoare, am mai discutat lucrul ăsta de mai multe ori, cred că acum o și iubește, că sunt împreună de ani de zile, e o fată foarte bună și nu am cuvinte să-i mulțumesc că este alături de el în situația asta grea în care este. E de apreciat pentru că vă puteți gândi că multe fete ar face, la perspectiva pe care o are Radu, de a sta nu știu câți ani în pușcărie. Ce știu e că o și iubește, dar și din respect pentru ea. A vrut să facă un gest care să-i compenseze într-un fel această dăruire a Roxanei”, a mai spus mama fostului edil, citată de Mediafax.
Radu Mazăre citește toată ziua, însă nu se prea uită la televizor deoarece colegii săi de celulă, de origine turcă, preferă serialele turcești: „De obicei se uita la National Geographic, la History, dar cei cu care e acuma sunt niște turci, ei se uită la seriale turcești, el citește. Mi-a spus că a fost primit foarte bine. Chiar și cei cu care e în cameră. Nici nu intră în contact cu foarte multă lume. Ca să iasă afară, e un perimetru care e destul de mic, pur și simplu se învârte în cerc acolo, că altfel ca să facă mișcare nu are cum, e betonat, el ar mai face exerciții, să meargă în cap, să nu știu ce, dar e betonat, nu are cum să facă asta. Se învârte în cerc acolo, două ore. (…) S-ar putea de săptămâna care vine, nu știe exact, să-l ducă la muncă și el își dorește. Ei au mai multe secții, ceva reparații auto sau la tâmplărie”.
O comisie a Penitenciarului Rahova a decis, după ce ce s-a încheiat perioada de carantină pentru Radu Mazăre, ca fostul primar al Constanței să rămână în această unitate de detenție, în regim închis, până în anul 2021. Fostul edil se află în celulă cu trei persoane – doi cetățeni turci și un român.