Sari direct la conținut

Medic chirurg din Târgu Mureș, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită

HotNews.ro
Medic chirurg din Târgu Mureș, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Liviu Marian Matei, medic chirurg la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, a fost condamnat, prin acord de recunoaştere a vinovăţiei, la 2 ani închisoare cu suspendare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de medic, de asemenea timp de 2 ani, pentru luare de mită, anunță Agerpres.

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş a înaintat acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu un medic chirurg din cadrul unei unităţi medicale din Târgu Mureş, prin care a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi confiscarea specială de la inculpat a sumei de 4.000 de lei, primită cu titlu de mită. Prin acelaşi acord s-a dispus şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, cu referire la exercitarea funcţiei de medic, pe o perioadă de 2 ani şi prestarea de muncă neremunerată în folosul comunităţii, timp de 60 de zile”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție.

Potrivit DGA, în februarie anul trecut, o persoană a formulat un denunţ la DGA-Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş, în care reclama că, „în luna decembrie 2016, un medic a pretins şi primit suma de 4.000 lei pentru a efectua o intervenţie chirurgicală fiicei acestuia”.

„În urma cercetărilor efectuate, medicul a recunoscut faptele săvârşite, solicitând încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei”, precizează DGA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro