Sari direct la conținut

Medvedev amenință cu noi atacuri asupra Ucrainei: ”Scopul ar trebui să fie dezmembrarea completă a regimului politic”

HotNews.ro
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, Foto: Loic VENANCE / AFP / Profimedia
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, Foto: Loic VENANCE / AFP / Profimedia

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a spus că Rusia trebuie să pregătească alte noi atacuri masive asupra orașelor ucrainene, subliniind că „scopul ar trebui să fie dezmembrarea completă a regimului politic al Ucrainei”, care „este o amenințare directă pentru Rusia”, potrivit Ukrainska Pravda.

„Primul act s-a încheiat. Vor urma mai multe. Îmi voi exprima poziția personală. Nu pot să nu menționez asta acum. Statul ucrainean în configurația sa actuală cu regimul politic nazist va reprezenta o amenințare constantă, directă și clară pentru Rusia. Prin urmare, pe lângă protejarea poporului nostru și protejarea granițelor țării, scopul acțiunilor noastre viitoare, în opinia mea, ar trebui să fie dezmembrarea completă a regimului politic al Ucrainei”, a scris Medvedev pe Telegram.

De altfel, Medvedev spunea anterior ca Rusia să lanseze rachete asupra orașelor ucrainene că Kremlinul trebuie să răspundă la ”atacul terorist” al Ucrainei asupra podului din Crimeea doar prin distrugerea directă a teroriștilor.

Ce omite să spună este că nu regimul politic al Ucrainei a fost lovit luni, ci obiective civile, iar bilanțul provizoriu al victimelor atacurilor cu rachete rusești, care au vizat mai multe orașe din Ucraina, a crescut la 11 morți și 64 de răniți.

Mai mult, rachetele de croazieră trase de Rusia au trecut pe deasupra Republicii Moldova.

Ministerul rus al apărării a anunțat că a lovit luni „toate țintele desemnate” într-un atac masiv cu rachete asupra infrastructurii militare, de comunicații și energetice din Ucraina, transmite Reuters. Serviciile de informații militare ucrainene spun că Rusia pregătește atacul de la începutul lunii octombrie.

Ucraina a declarat că atacurile care au avut loc la orele de vârf din opt regiuni par să fi fost planificate în mod deliberat pentru a ucide oameni, acuzând Rusia de terorism.

„Astăzi, forțele armate ale Rusiei au aplicat o lovitură masivă cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune împotriva unor obiective militare, de comunicații și energetice ucrainene”, a declarat ministerul rus al apărării în informarea sa zilnică.

„Scopul loviturii a fost atins. Toate țintele desemnate au fost lovite”, a adăugat acesta.

Vladimir Putin a calificat explozia de pe podul dintre Crimeea și Rusia drept un „act de teroare” și a acuzat direct Ucraina pentru atac. Președintele rus a acuzat serviciile secrete ucrainene că au pus la cale explozia de pe podul Kerci, o legătură vitală între Crimeea, ocupată de Rusia din 2014, și Rusia continentală.

Putin a convocat pentru luni o ședință extraordinară a Consiliului de Securitate rus, la două zile după explozia uriașă de pe Podul Kerci din Crimeea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro