Medvedev felicită Iranul după armistițiul cu SUA: „Un succes pentru Teheran”
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a salutat decizia președintelui american Donald Trump de a accepta discutarea unui plan în 10 puncte propus de Iran, pe care o consideră un succes al Republicii Islamice, notează TASS.
„Simplul fapt că Trump a fost de acord să discute un plan în 10 puncte marchează un succes al iranienilor. Nu este clar dacă Washingtonul va accepta planul, întrucât acesta include despăgubiri pentru Iran, continuarea programului nuclear și controlul Teheranului asupra Strâmtorii Ormuz”, a scris fostul președinte și prim-ministru al Rusiei pe Telegram.
Președintele american Donald Trump a declarat marți pentru AFP că Statele Unite au obținut o „victorie totală și completă” prin încheierea unui acord de încetare a focului pentru două săptămâni cu Iranul, scrie agenția de presă franceză.
„O victorie totală și completă. 100 la sută. Nu există nicio îndoială în privința asta”, a spus președintele SUA într-un scurt interviu acordat AFP după anunțarea acordului.
Armistițiu, după ce Trump a declarat că „o întreagă civilizație va pieri”
Trump nu a vrut să spună dacă va reveni la amenințările inițiale de a distruge centralele electrice și podurile iraniene în cazul în care acordul ar eșua. „Va trebui să așteptați să vedeți”, a declarat Trump pentru AFP.
Liderul de la Casa Albă a precizat că problema uraniului iranian va fi „rezolvată perfect” după un acord de încetare a focului pe două săptămâni încheiat cu Teheranul.
Anunțul făcut de Trump pe rețelele de socializare a reprezentat o schimbare bruscă de poziție față de începutul zilei, când a lansat un avertisment extraordinar potrivit căruia „o întreagă civilizație va pieri în această noapte” dacă cererile sale nu vor fi îndeplinite.
Prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif, care a contribuit la medierea armistițiului, a declarat într-o postare pe X că a invitat delegațiile iraniene și americane să se întâlnească vineri la Islamabad.