Mehedinti: Comisarii Garzii de Mediu au amendat o firma care a poluat Dunarea
Comisarii Garzii de Mediu Mehedinti au amendat cu 35.000 de lei o firma care opereaza in Portul comercial Drobeta Turnu Severin si care in ziua de 24 decembrie a poluat Dunarea cu substante petroliere.
Comisarul-sef Catalin Tutilescu a declarat sambata, pentru Agerpres, ca sanctiunea contraventionala a fost data cu intarziere intrucat pana acum nu a putut fi identificata sursa de poluare.
„Initial s-a crezut ca pata cu irizari de substante petroliere, intinsa pe o lungime de trei kilometri, a fost provocata de apele deversate de pe puntea unei nave in tranzit prin acest sector. In urma cercetarilor intreprinse s-a constatat insa ca produsele chimice se scurgeau din cala unui vas ancorat la kilometrul 933 al Dunarii”, a precizat Tutilescu.
Potrivit sursei citate, in perioada scursa de la incident, specialistii de la Apele Romane si comisarii Garzii de Mediu au monitorizat continuu sectorul fluvial afectat, au amplasat un baraj plutitor pentru a opri extinderea petei de petrol si au actionat cu substante biodegradabile.
Reprezentantul Garzii de Mediu Mehedinti a mai aratat ca societatea care a poluat Dunarea va fi obligata sa suporte cheltuielile efectuate cu ecologizarea zonei.
Responsabilii cu protectia mediului si gospodarirea apelor spun ca flora si fauna nu au avut de suferit in urma poluarii.