Sari direct la conținut

Memorialul de la Sighet, omagiat la Paris

HotNews.ro

Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet la 10 ani de la infintare va fi omagiat la Paris, sambata 17 noiembrie. Evenimentul, constand in doua sesiuni de comunicari dedicate memoriei represiunii comuniste, este organizat de Casa Romaneasca din Paris

Importante personalitati romanesti sunt invitate la acest colocviu.

Ana Blandiana, presedinta-fondatoare a Memorialului Sighet, Romulus Rusan, vicepresedinte, istoricul Al Zub, cercetatoarea Ruxandra Cesereanu se alatura lui Stephane Courtois, coordonatorul Cartii negre a comunismului, eseistului Theierry Wolton, autorul a numeroase lucrari despre influenta sovietica in Occident, ziaristilor Dario Fertillio si Radu Portocala sau psihiatrei Irina Talaban.

Colocviul urmeaza unei expozitii despre represiunea comunista in lume organizata luna trecuta la primaria arondismentului 16 din Paris, informeaza Asociatia Connexion Roumanie, asociatie non guvernamentala pentru promovarea culturii romane in Franta.

Memorialul de la Sighet este clasat de Consiliul Europei printre cele mai importante trei institutii de profil de pe continent, alaturi de Auschwitz si Memorialul Pacii de la Caen.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro