„Mi-am dat seama că războiul la noi a început practic odată cu războiul din Ucraina, pentru că e un alt tip de război – unul informațional, care vizează inimile și gândirea oamenilor”.

De când l-am citit mă tot gândesc la interviul cu profesoara Radosława (Radka) Janowska-Lascar, traducătoare de limba română din Polonia, publicat de colega mea de la HotNews, Adelina Mărăcine. 

E ceva în conversația celor două femei, o tânără profesionistă din România și o profesoară din Polonia, care m-a surprins și am avut nevoie de mai mult timp ca să înțeleg ce anume. Cred că m-a frapat folosul pesimismului, aș zice, partea pozitivă a lipsei de iluzii care reiese din ceea ce povestește profesoara.  

După 10 ani de stat în România și o viață petrecută în Polonia, după o existență începută în comunism și continuată în democrație, Radosława Janowska-Lascar s-a trezit în dimineața de după apariția celor 19 drone rusești și și-a zis: „Uite că asta se întâmplă, sub ochii noștri, se termină o lume”.

Mai târziu, ea și-a amintit cum au apărut, ca-n filme, refugiații ucraineni, trăgând niște geamantane și plase după ei. Era în 2022, acum suntem în 2025.

Poate că a venit și rândul nostru să ne facem bagajele, așa cum a îndemnat-o fiica ei. „Să plecăm unde?”, a răspuns femeia de 58 de ani.  ”Da, sunt pesimistă”, spune Radosława Janowska-Lascar.

Nu e resemnare, amăgire sau furie, ci doar convingerea că partea rea nu se va termina aici. Scepticismul bazat pe fapte e sănătos și nu e nicidecum sinonim cu disperarea. Când ajungi la concluzia că riscul e de neevitat te simți, cumva, mai puțin încărcat și convins că e cazul să te protejezi pe tine și pe cei din jur. Candoarea că războiul nu te privește s-a epuizat.

Pesimismul asumat are și un potențial de solidaritate. Vorba aceea veche e înțeleaptă: optimismul nu e, în sine, o strategie.

Din perspectiva agresorilor, o societate avansată nu se depășește făcând una și mai bună, se depășește prin distrugerea ei. Rusia știe asta. Și asta au început de mai mulți ani. Înainte să trimită tancurile, trimit dronele. Și înainte să trimită dronele trimit propaganda.

Prin dezinformare ne rup nu doar legătura dintre noi, ca locuitori ai aceleiași țări, ci și legătura dintre creier și propriile noastre vieți. Dacă mai credem că această agresiune îi privește doar pe polonezi, sunt mari șanse să vină destul de repede și dimineața în care ne vom lămuri. În cazul în care doriți să-l citiți, interviul este aici:

Citește și

„Sub ochii noștri se termină o lume”. Mărturia unei profesoare din Polonia care a stat 10 ani în România, tulburată după ce i-a spus fata ei în momentul în care cele 19 drone rusești au pătruns în țară