Mesajul unui cunoscut sociolog pentru tinerii care încep facultatea. „Renunțarea garantează un singur lucru”

La început de an universitar, sociologul și profesorul universitar Gelu Duminică se adresează tinerilor „care provin din familii cu posibilități limitate” și le transmite un mesaj de sprijin.

Într-un mesaj publicat duminică dimineață pe Facebook, Gelu Duminică pornește de propria sa experiență din studenție pentru a descrie dificultățile prin care poate trece un student la început de drum.

„Îmi amintesc perfect întrebările care nu-mi dădeau pace în seara în care am aflat că am fost admis la facultate. Cu ce mă voi întreține? Unde voi locui? Ce voi mânca? Cum mă voi descurca? Entuziasmul reușitei după 3 ani de speranță era umbrit de teama necunoscutului”, și-a început sociologul mesajul.

„Înainte să mă ajute viața, m-au ajutat oamenii”

În continuare, Gelu Duminică amintește de familia celui mai bun prieten al său, care murise înainte să poată deveni student, care l-a ajutat cu bani.

„«Dacă Mihai ar mai fi trăit, lui i-aș fi dat. Acum ți-i dau ție. Să-ți fie de folos». A fost unul dintre acele momente care te urmăresc toată viața. Am simțit atunci că prietenia adevărată nu se termină odată cu plecarea unui om”, a rememorat Gelu Duminică.

„La fel a făcut și Laurentiu, un alt prieten drag, care tocmai își terminase facultatea de inginerie la Galați. A venit și mi-a întins câteva sute de lei: «Frățior, ia-i și folosește-i. Nu trebuie să-mi dai nimic înapoi. Important e să-ți fie bine». Privind în urmă, îmi dau seama că înainte să mă ajute viața, m-au ajutat oamenii”, a continuat sociologul.

Cazat într-un cămin din Măgurele, sociologul spune că nu avea nici măcar ușă.

„Ca orice student cu resurse limitate și imaginație bogată, împreună cu colegul meu de cameră am găsit soluții pentru aproape toate lipsurile. După două săptămâni de muncă, curățenie, zugrăvit și improvizații studențești, reușiserăm să transformăm camera într-un loc pe care îl puteam numi „acasă”. Eram mândri de ea.

De la Măgurele până la facultate făceam aproximativ 90 de minute cu autobuzul. În zilele rele, cu ploaie sau zăpadă, ajungeam și la două ore doar dus. Uneori pierdeam ultimul autobuz și mergeam pe jos aproape nouă kilometri. Astăzi pare greu de imaginat. Atunci făcea parte din rutină. Aveam energie, aveam speranță și aveam sentimentul că fiecare sacrificiu mă apropie de ceva mai bun”, a mai spus el.

Momentul când a decis că trebuie să se descurce singur cu banii

„În primele luni primeam bani de acasă. Părinții și unul dintre frații mei făceau eforturi uriașe pentru ca eu să nu duc lipsă de lucrurile esențiale. Eu credeam că se descurcă”, a mai povestit Gelu Duminică

A înțeles adevărul într-o vizită la Galați, când spune că a găsit-o pe mama sa plângând.

„Nu reușise să mai ia pâine pe datorie de la magazinul din colț pentru că datoriile se adunaseră deja prea mult. Atunci am aflat că o mare parte din puținul pe care îl aveau pleca, lună de lună, către mine. Momentul acela m-a schimbat. Am decis că nu voi mai primi bani de acasă și că trebuie să mă descurc singur”, a mai spus Gelu Duminică.

„Așa am învățat ce înseamnă să trăiești cu foarte puțin. Am mâncat luni întregi orez fiert cu un cub de concentrat de supă. Nu pentru că aș fi fost pasionat de gastronomia asiatică, ci pentru că era una dintre puținele mese mai consistente pe care mi le puteam permite”, a continuat el.

„Privesc în urmă și nu găsesc nicio rețetă miraculoasă”

În anul al doilea, Gelu Duminică spune că a început să facă voluntariat într-o fundație, unde a întâlnit oameni „care au văzut în mine mai mult decât vedeam eu însumi, „care mi-au oferit șanse, încredere și responsabilitate”.

„Am muncit cât am putut de mult și am încercat să nu irosesc oportunitățile primite. După 26 de ani sunt încă acolo, într-un alt rol, cu alte responsabilități, dar cu aceeași recunoștință pentru oamenii care au ales să creadă în mine”, a mai spus sociologul.

„Privesc în urmă și nu găsesc nicio rețetă miraculoasă. Găsesc muncă. Multă muncă. Găsesc părinți care au sacrificat mai mult decât am înțeles atunci, prieteni care au întins o mână exact când aveam nevoie, profesori, colegi și oameni care au ales să investească în mine. Găsesc eșecuri, renunțări temporare, momente de teamă și multe momente în care am vrut să cedez. Dar găsesc și încăpățânarea de a mai face un pas înainte”, a continuat Gelu Duminică.

„Asta vreau să transmit”

Spre finalul mesajului, Gelu Duminică îndeamnă „acum la început de an universitar, tinerilor care provin din familii cu posibilități limitate”, să nu renunțe oricât de greu le va fi și să creadă în ei.

„Da, va fi greu, ba uneori al naibii de greu. Vor exista momente în care veți simți că sunteți in urmă față de ceilalți și situații în care nu vă veți permite lucrurile pe care colegii le consideră normale, toate presărate cu clipe în care vă veți simți nedreptățiți, obosiți sau singuri. Toate aceste sentimente sunt reale și in acel moment veți avea senzația că vă mănâncă parte din suflet. Dar niciunul dintre ele nu trebuie să devină o sentință.

Nu pot promite nimănui că va reuși, viața fiind mult prea complexă pentru astfel de promisiuni. Pot însă spune că renunțarea garantează un singur lucru: imposibilitatea de a afla ce ar fi fost posibil. De aceea merită să continuați. Să cereți ajutor atunci când veți avea nevoie. Să acceptați ajutorul când îl veți primi. Si să munciți. Să învățați. Să credeți în voi chiar și atunci când va fi greu. Și vă garatez că va fi…”, a spus Gelu Duminică.

„Cel mai mare privilegiu pe care l-am avut eu nu a fost talentul, nici inteligența și nici norocul. A fost faptul ca oamenii din jur care contau pentru mine m-au judecat după ceea ce făceam și după felul în care mă purtam. Și au crezut în mine mai mult decât eu însumi o făceam”, a conchis Gelu Duminică.