Skip to content

Mesajul unui jurnalist de la Cațavencii, după moartea lui Patrick André de Hillerin. Pariul pus în redacție acum 20 de ani

Revista Cațavencii a publicat luni seară un text dedicat jurnalistului Patrick André de Hillerin (PAH), „cel mai tânăr jurnalist din istoria revistelor Cațavencu”, semnat de redactorul-șef al publicației, Doru Bușcu. 

Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață luni, la vârsta de 52 de ani, în comuna Jurilovca din județul Tulcea.

„Patrick s-a prăbușit la pământ într-o nenorocită zi de luni, la închiderea ediției print a ziarului. E o zi pe care a urât-o și pe care a iubit-o în cei mai mulți ani ai vieții lui, ziua când trebuia să-și predea textele, ziua în care se striga în redacție, se înjura și se râdea în hohote”, scrie Doru Bușcu, într-un text intitulat „Patrick a murit”.

PAH a ajuns foarte de tânăr în redacția „Academia Cațavencu”, un mediu extrem de competitiv și unde s-a construit una dintre legendele independenței presei românești de după căderea comunisului. Scria ușor, mult și cu un talent special, potrivit mărturiilor foștilor săi colegi, de-a lungul timpului. Mulți ani de zile s-a ocupat de unele dintre investigațiile care apăreau în Pagina a treia a „Academiei Cațavencu”. Odată cu plecarea echipei, PAH a mers și el la „Cațavencii”.

„A fost cel mai tînăr jurnalist din istoria revistelor Cațavencu. A venit în redacție la 14 ani și, cu scurte întreruperi, a stat pînă acum cîțiva ani. A fost reporter, jurnalist de investigație, autor de interviu, editorialist, a făcut umor la nivelul de sus al grupului, a condus redacția. Dar, înainte de toate, a fost un talent nativ, rar și irepetabil”, își amintește Doru Bușcu.

„A murit înainte de a-și scrie cărțile de literatură, fiindcă jurnalismul și deriva existențială i-au tot amînat acest vis. Așa că opera lui rămîne doar în memoria scurtă a tiparului, rătăcind o vreme pe internet. Dar aventura lui umană rămîne vie, agățată de spiritul anilor de atunci, anii tinereții noastre, cînd ne luptam între noi pentru un cuvînt, o idee, o țigară, o propoziție șlefuită la nesfîrșit”, mai scrie Bușcu.

Pariul făcut în redacție

Colaboratorul de lungă durată al lui PAH își amintește și cum își trăia jurnalistul meseria: cu nopți pierdute, tutun și o preocupare dusă până la obsesie pentru textul perfect. 

„S-a pus cîndva, acum douăzeci de ani, un pariu în redacție: cine moare primul? «Patrick», a zis o jurnalistă americană, venită să ne învețe cum să vindem publicitate, îngrozită de halul în care se fuma și se bea, cu tînărul de 21 de ani, înalt și palid, conducînd banchetul. Noi am făcut alt clasament și, pînă astă seară, n-a existat un rezultat clar. Toți eram vii. Mi-l imaginez acum pe Patrick râzând de propria moarte, zicând: «Am câștigat pariul»”, și-a încheiat Doru Bușcu textul.