Mic dejun cu rugaciune. Nota de plata? 540 de milioane de euro!
Joia trecuta (pe 4 octombrie 2012) a avut loc la Palatul Parlamentului o noua editie a deja impamintenitului “Mic dejun cu rugaciune”. Organizat de “Grupul Ecumenic de Rugăciune” sub obladuirea Presedintelui Camerei Deputatilor, dl. Valeriu Zgonea, a reunit vreo 200 de participanti, “reprezentanţii organizaţiilor religioase din ţara noastră, politicieni, oameni de cultură, reprezentanţi ai corpului diplomatic”1.
Infiintat imediat dupa ’90, cu o componenta variabila de la un ciclu electoral la altul, “Grupul” s-a remarcat in Parlament drept o portavoce a Patriarhiei BOR, militind, de exemplu, pentru extinderea predarii religiei in toate ciclurile de invatamint preuniversitar2. Dincolo de actiuni relativ inofensive ca organizarea de “pelerinaje”, inchinarea la “Sfintele moaste si la Icoanele facatoare de minuni”3 sau participarea la “principalele manifestari religioase din tara noastra si din strainatate”4, membrii “Grupului” pot influenta decisiv procesul legislativ, fiind plasati in pozitii cheie – de exemplu, conducatorul sau este si presedintele Comisiei pentru invatamint din Camera Deputatilor.
Pentru ce s-au rugat oare preacuviosii parlamentari? Pentru calda infratire dintre Stat si Biserica!
Citam din comunicatul difuzat de Basilica, agentia de presa a Patriarhiei:
“Întâlnirea din acest an a avut tema „Statul şi Biserica – misiune comună în combaterea sărăciei”.
‘M-am bucurat că s-au gândit la o astfel de temă de reflecţie […] instituţiile statului şi celelalte instituţii publice vin cu partea lor de contribuţie […], iar pentru Biserică şi celelalte culte este necesar să intensificăm educaţia în şcoală, în spiritul valorilor creştine, a dragostei faţă de muncă şi de asemenea, în Biserică prin cateheze, astfel încât oamenii, chiar în situaţia în care şi-au pierdut locul de muncă, să găsească posibilităţi de a trăi decent la nivelul familiei sale [sic!]. Acesta a fost mesajul de cooperare între instituţii […]‘, a spus PS Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal.”5
Combaterea saraciei prin cateheza? Interesant concept.
Si mai interesant este sa ne uitam la cifre, care este “partea de contributie” a Statului si care cea a cultelor?
Citi bani primesc cultele din partea Statului? Ce fonduri sint deturnate in beneficiul unor organizatii private, an de an, de la bugetul alimentat din taxe? Citi bani se scurg catre biserici pentru salariile preotilor si clopotarilor, pentru asigurarile de sanatate ale calugarilor, pentru plata profesorilor de religie, pentru constructii de noi si noi biserici?
Nu este usor de raspuns; din fericire ne-a ajutat Patriarhia BOR. Intr-un recent comunicat de presa, Basilica ne informeaza ca Statul acorda anual cultelor un procent de “doar” 0,4% din PIB6.
Cit inseamna asta? Sa facem niste calcule. PIB-ul Romaniei este estimat sa atinga 607,5 miliarde de lei in 20127, adica circa 136,5 miliarde euro (la cursul de 4,45 lei pentru un euro, folosit la fundamentarea bugetului8); cu alte cuvinte, cultele primesc cadou de la Stat in acest an 546 milioane de euro (!), din care aproximativ 90% (adica cca. 491 milioane de euro) merg catre BOR.
Citi bani acorda BOR pentru actiuni filantropice? Sa vedem cifrele raportate de ei:
- 20099: 45 milioane lei (adica 10,62 milioane de euro)
- 201010: 49,6 milioane lei (adica 11,78 milioane de euro)
- 201111: 55 milioane lei (adica 12,36 milioane de euro)
Sa recapitulam. BOR primeste anual de la Stat circa 491 milioane de euro si directioneaza catre “filantropie” circa 12 milioane, echivalent cu 2,44% din ce primeste!
De ce cultele nu se autofinanteaza din contributiile voluntare ale credinciosilor? De ce nu folosim banii alocati de Stat cultelor pentru Sanatate, Educatie sau protectie Sociala? De ce?
Citeste tot articolul si comeneaza pe Contributors.ro